Lupta pentru șefia FRF se ascute, odată cu apropierea alegerilor din martie 2014.
Gică Popescu, Răzvan Burleanu, Marcel Pușcaș și Sorin Răducanu și-au anunțat deja canditatura, iar pe listă ar putea apărea și numele lui Gheorghe Chivorchian.
Fostul conducător la FC Bacău, Poli Timișoara și Ceahlăul Piatra Neamț pare tentat de scaunul de președinte al Federației, însă spune că va aștepta data limită pentru depunerea candidaturii. Acesta a vorbit și despre alegerile LPF, câștigate de Gino Iorgulescu, precizând că, din punctul său de vedere, programul lui Dumitru Dragomir a fost unul mai bun.
„Nu mi-am anunțat candidatura, dar aștept data de 16 februarie. Voi analiza, dar, din câte văd, până la data limită, în ritmul ăsta, vom avea 50 de candidați. Cred că unii nu-și dau seama ce înseamnă acest post… Trebuie gândită foarte bine această mutare… Nu este vorba de frică, dar există un risc.
Dacă se analizau foarte bine cele doua programe ale celor doi candidați pentru șefia LPF, Dumitru Dragomir ar fi câștigat detașat, dar nu s-a ținut cont de acest program. Din păcate, Gino nici n-a venit bine la LPF că a și fost luat la rost din mai toate direcțiile și nu e bine. Avem nevoie de politic în sport, de tot politicul în sport!„, a declarat Chivorchian la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER