Încă un fotbalist tânăr lasă România pentru a juca în străinătate. Căpitanul naționalei U18 s-a transferat în Italia
Dan Berci (17 ani), căpitanul naționalei U18 a României, s-a transferat în Italia, la Juve Stabia, și se va bate pentru promovarea în al doilea eșalon al fotbalului din Peninsulă.
Capabil să joace atât fundaș, cât și mijlocaș central, Berci este unul dintre oamenii importanți ai echipei U18 a României, pentru care a jucat șapte meciuri și a înscris trei goluri. Crescut la juniorii Universității Cluj, Berci urmează drumul ales de mulți alți tineri fotbaliști români și alege să-și înceapă de mic cariera în străinătate, duminică fiind prezentat la Juve Stabia, una dintre formațiile care trage la promovarea în liga a doua italiană.
După 12 etape din actualul sezon, Juve Stabia, echipă reînființată în 2002, după un an de la intrarea în faliment, are 28 de puncte și participă la lupta în trei pentru promovarea în liga a doua, alături de Lecce și Foggia.