Încă un stadion nou pe harta fotbalului românesc: „Am înțeles că se va face dintr-un parteneriat public-privat”. Anunțul lui Ionuț Lupescu
Una dintre marile probleme ale fotbalului românesc, lipsa stadioanelor moderne este în curs de rezolvare, iar Ionuț Lupescu (49 de ani) anunță că și Bacăul ar putea beneficia de o arenă nouă, fostul mijlocaș dezvăluind că există, deja, un parteneriat public-privat în acest sens. De asemenea, „Kaiserul” susține că și fotbalul din Pitești ar putea primi o veste bună.
Aflat în campanie electorală înaintea alegerilor FRF de pe 18 aprilie, Lupescu face un adevărat tur de forță în care discută cu membrii AJF din mai multe orașe importante ale țării, iar în acest weekend a venit rândul celor din Bacău și Pitești să stea de vorbă cu fostul internațional. La revenirea în București, Lupescu a dat o veste importantă: „Am fost la Bacău și am înțeles că se va face noul stadion dintr-un parteneriat public-privat. S-au făcut câteva stadioane în țară, poate și FC Argeș va reveni și se va găsi și o finanțare pentru stadion, pentru că e păcat”, a transmis fostul mijlocaș, citat de Telekom Sport.
Dacă FC Argeș s-a reinventat și a ajuns deja în Liga 2, reprezentanta de seamă a Bacăului, Aerostar Bacău, joacă în Liga 3 și se află pe primul loc în seria din care face parte.