Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a declarat că în urma verificărilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în rândul oamenilor de fotbal poate se trece în sfârșit de la vorbe la fapte concrete.
„Dacă Mircea Sandu a fost la DNA, înseamnă că are ceva de spus și dacă are, să spună. Poate, în sfârșit, de la vorbe ajungem și la fapte concrete. E important să nu se mai vorbească atât de mult, să nu se mai jignească fără niciun fel de control. Să vorbești doar dacă ai argumete și ai ceva de spus. Să tot întreții o atmosferă în care se acuză în stanga și-n dreapta de lucruri ce țin de domeniul DNA-ului nu mi se pare normal”, a spus Marius Stan.
În opinia oficialului gălățean, declarațiile nefondate și jignirile sunt cauzele dificultăților cu care s-a confruntat LPF în vânzarea drepturilor TV din această vară. „Dacă ai ceva de demonstrat, să arăți cu fapte, cu dovezi, dacă nu, să taci! La noi e un foclor care nu este deloc benefic fotbalului. Nu face decât să ducă fotbalul în derizoriu și apoi ne mirăm că vindem foarte greu drepturile, că vine puțină lume la stadion și că avem rezultate din ce în ce mai modeste„, a adăugat Stan.
Procurorii anticorupție s-au sesizat după ce președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat cotidianului ProSport că patronul Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, „se pregătea să dea 1,5 milioane de euro la ligă și 500.000 la arbitri” pentru ca formația sa să câștige titlul sezonul trecut. Totodată, Gigi Becali a declarat, marți, la Sport.ro, că Vasile Avram i-a povestit cum un patron de club a încercat să-l mituiască, iar un oficial al LPF a fost intermediar.
Președintele CCA, Vasile Avram, a fost audiat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), iar președintele FRF, Mircea Sandu, a fost joi. De asemenea, Becali a declarat că a fost chemat la audieri.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER