Începe procesul în cazul morții lui Patrick Ekeng! Medicul de pe ambulanță, cercetat pentru ucidere din culpă

Magistrații Judecătoriei Sectorului 2 au decis că poate începe procesul în dosarul privind moartea fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, cel care a decedat în timpul meciului cu Viitorul din Liga 1 Betano. Instanța a respins toate cererile și excepțiile formulate de medicul Elena Mihaiela Duță, ea fiind cercetată pentru ucidere din culpă. Decizia poate fi contestată în termen de trei zile.

„Respinge cererile și excepțiile formulate de inculpata Duță Elena-Mihaiela și partea responsabilă civilmente SC PULS MEDICA SRL ca fiind neîntemeiate. Constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În baza art. 346 alin. 2 Cpp. constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1438/P/2016 din data de 02.02.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București privind pe inculpata Duță Elena-Mihaiela, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 Cp., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpata Duță Elena-Mihaiela, termenul urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de a formula contestație în 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în decizia instanței, conform Mediafax.

Parchetul Capitalei o acuză pe medicul Elena Mihaiela Duță că, fiind delegată să asigure asistența medicală de urgență pe 6 mai 2016, la meciul desfășurat pe Stadionul „Dinamo„, „a omis să ia măsurile care se impuneau și anume – în primă fază evaluarea corectă a stării jucătorului Ekeng Ekeng Patrick Claude în funcție de care trebuia să ia sau să dispună măsurile adecvate și ulterior, după ce a constatat că pacientul se afla în fibrilație ventriculară, să aplice protocolul de resuscitare prevăzut de ghidurile pentru „basic life suport”- sporind astfel un pericol însemnat pentru viața pacientului, pericol care nu a mai putut fi înlăturat, acesta decedând în ciuda intervenției ulterioare a personalului medical din cadrul Spitalului „Floreasca”, neprevăzând rezultatul inacțiunii sale, deși trebuia și putea să prevadă producerea acestui rezultat”.

Patrick Ekeng (26 de ani) a decedat pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo – Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbușit pe gazon, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.


 

Publicat: 11 05. 2018, 13:59
Actualizat: 11 05. 2018, 14:03