Începe „vânătoarea” antrenorilor care își închiriază licențele PRO! Ce contracte trebuie să semneze tehnicienii cu cluburile angajatoare! | EXCLUSIV

Mihai Pintilii, antrenor al echipei FCSB,
Vezi galeria foto - 5 poze

FRF îi va sancționa drastic, de la vară, pe antrenorii care își „închiriază” licențele PRO și nu au nicio legătură cu postul de antrenor principal al cluburilor respective.

FRF, toleranță zero pentru cei care încalcă regulamentul

Răzvan Burleanu a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că de la vară, FRF va avea toleranță zero față de antrenorii cu licență PRO, cei care își „închiriază” diploma și acceptă să fie de decor pe băncile tehnice și în viața cluburilor „angajatoare”.

ProSport a scris despre deciziile dure pe care cei de la FRF doresc să le ia, iar surse din interiorulul forului condus de Răzvan Burleanu au dezvăluit că Lucian Burchel și oamenii săi de la Școala de Antrenori lucrează intens la un nou pachet reguli.

Surse ProSport din FRF au precizat că una dintre regulile care vor intra în vigoare din vară este legată de contractul pe care antrenorul cu licență PRO îl va semna cu clubul angajator. FRF îi va sancționa drastic pe cei care posedă licența PRO și nu vor semna doar contractul de antrenor principal cu o anumită echipă.

Riscă suspendarea licenței PRO pentru o perioadă de doi ani

Nu se va mai accepta ca un antrenor cu licență PRO să semneze un contract pe un alt post, față de „principal”! Amenzile pentru cei prinși că păcălesc regulamentul sunt foarte mari, atât pentru antrenorii în cauză, cât și pentru cluburile angajatoare.

Tehnicieni respectivi vor risca și suspendarea licenței PRO pentru o perioadă de doi ani, iar cluburile care nu vor respecta regula vor primi amenzi de până la 30.000 de euro pentru fiecare meci în care apare un antrenor de „decor”.

  • La FCSB antrenamentele sunt conduse de Mihai Pintilii, care nu are carnet de antrenor și nici licență PRO. În acte, tehnician principal la echipa roș-albastră figurează Leo Strizu

N-are de ce să-i dea (n.r. amendă lui Pintilii). El nu o să mai fie pe bancă. O să stea în lojă. Unde să-i dea? Leo Strizu e pe bancă. Cum să-l suspende și pe Leo Strizu? Cine să-i suspende? Ce, sunt procurori? Antrenamentele le face Neubert, care e problema? Nu vii tu Burchel, pleacă de aici! Du-te, cu regulamentele tale! – Gigi Becali, patron FCSB

 

Publicat: 23 02. 2023, 15:52
Actualizat: 23 02. 2023, 17:45