Incidente între galerii înainte de UTA Arad – U Cluj! Fanii celor două echipe au forțat o confruntare, dar au fost opriți de poliție | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Înainte de meciul UTA Arad – U Cluj din etapa a doua play-out-ului Superligii, suporterii celor două echipe au încercat să se bată, chiar în centrul orașului.

Incidente între galerii înainte de UTA Arad – U Cluj! Fanii celor două echipe au forțat o confruntare

„Meciul” a început la primele ore ale dimineții pe cel mai important bulevard al Aradului (Revoluției). Acolo, câțiva suporteri ai celor două formații au fost la un pas de bătaie și asta și pentru că jandarmii timișoreni, care de obicei se ocupă de partidele cu risc de incidente de la Arad, au avut „inspirația” să-i conducă pe fanii formației vizitatoare (ajunși cu trenul în orașul de pe Mureș) prin centrul orașului, când traseul cel mai simplu era gară – stadion, de câteva sute de metri. Și nu e prima oară când forțele timișorene de pe Bega se transformă într-un soi de ghid turistic pentru ultrașii echipelor vizitatoare.

Având asupra lor bâtele de la steaguri, susținătorii lui „U” au provocat trecătorii, au înjurat și au scandat trivial, așa că 30-40 de fani ai UTA-ei aflați în drum spre stadion au încercat să-i confrunte. Jandarmii s-au impus în fața celor două tabere și lucrurile s-au liniștit, iar cele două galerii au ajuns cu bine la locul în peluzele de pe arena „Francisc Neuman”. Suporterii „șepcilor roșii” au fost sprijiniți la această confruntare și de câțiva frați dinamoviști, pe care îi vor însoți – la rândul lor – mâine, la meciul de la Dej, unde „câinii” evoluează în cadrul etapei secunde a play-off-ului Ligii a II-a.

Jandarmii au dat vina pe fanii „Bătrânei Doamne”

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara a dat și un comunicat oficial cu privire la incidentele din centrul Aradului:

Aproximativ 15 suporteri ai echipei UTA s-au îndreptat în zona unde se aflau fanii clujeni, manifestând un comportament provocator verbal, conflictual. Jandarmii și polițistii care, pentru a preveni un potențial conflict, însoțeau suporterii echipei oaspete încă de la sosirea în municipiul Arad, au intervenit prompt și au dezamorsat situația, evitând contactul fizic între cele două galerii.

 

În continuare, facem un apel la calm și fair play și le solicităm suporterilor să nu se implice în niciun fel de confruntări sau alte manifestări violente”.

Atmosferă de meci mare pe arena „Francisc Neuman”

Duelul celor două galerii a continuat și în timpul partidei. Se știe faptul că galeria celor de la UTA Arad este „înfrățită” cu suporterii de la Peluza Sud Steaua, în vreme ce aceeași relație există și între fanii lui U Cluj și cei ai lui Dinamo.

Așadar, prin „risoșeu”, există o oarecare rivalitate și între UTA și U Cluj la nivel de galerii. Deci, a fost vorba despre un meci cu o anumită tensiune în peluze, tensiune care a generat însă și o atmosferă frumoasă, rezultată din acest duel, de la distanță de data aceasta.

În prima repriză, suporterii lui U Cluj au aprins câteva torțe și au apelat și la câteva petarde, dominând în același timp și fondul sonor pentru câteva minute. Această situație s-a schimbat după ce UTA Arad a marcat de două ori, în minutele 23 și 26. De atunci, fanii „Bătrânei Doamne” au echilibrat disputa, din acest punct de vedere.

 

Publicat: 01 04. 2023, 13:48
Actualizat: 01 04. 2023, 13:52