Incredibil: după 5 etape, FCSB și Dinamo au, la un loc, aproape jumătate din punctele liderului și golaveraj 10-22

Debutul campionatului 2019-2020 a adus o situație de necrezut în fotbalul românesc: după 5 etape, FCSB e pe locul 10, cu 4 puncte, iar Dinamo pe locul 13, cu 3 puncte!

Practic, așa cum se prezintă acum lucrurile, FCSB este la un punct de zona retrogradării, iar Dinamo chiar ocupă unul din cele două locuri care merg direct în Liga 2.

Senzația este că raporturile de putere din fotbal cunoscute în ultimii 70 de ani par să se fi schimbat pe termen lung. Dinamo n-a mai câștigat titlul de 12 ani, iar FCSB – de 4 ani.

FCSB și Dinamo au acum, la un loc, 7 puncte și golaveraj 10-22. Înseamnă aproape jumătate din punctajul liderului CFR Cluj – 13 puncte, golaveraj 13-3.

Podiumul clasamentului e completat acum de Poli Iași – 11 puncte, golaveraj 6-1 – și Viitorul – 10 puncte, golaveraj 11-4.

Situația în care se află cei doi foști „granzi” ai fotbalului românesc a fost descrisă foarte bine, chiar dacă involuntar, de cei de la FCSB după eșecul de duminică, acasă, 1-3 cu Voluntari. „Europa League ne-a mai rămas”, a spus Vână. „Pe românește spus, totul a fost sacrificat pentru Europa League. Ne-am asumat”, a confirmat antrenorul Andronache.

Practic, aflăm că FCSB, echipa care altădată se descurca simultan în Liga Campionilor și campionat, acum „sacrifică” Liga 1 în încercarea disperată de a răsturna calculul hârtiei în preliminariile Europa League.

„Păcat că suntem în această situație, deși am avut adversari accesibili până acum” – concluzia lui Florinel Coman pune capăt oricărei alte discuții.

 

Publicat: 11 08. 2019, 23:27
Actualizat: 11 08. 2019, 23:28