Incredibil: Rapidul rezervat. „Cineva” a blocat la Registrul Comerțului numele Fotbal Club Rapid Giulești SA, Clubul Sportiv Rapid SA, Fotbal Club R București SA și Fotbal Club Rapid 1923 SA. Miza acestei mișcări

La Registrul Comerțului au fost rezervate 4 denumiri de societăți pe acțiuni care vizează Rapidul: Fotbal Club R București SA, Fotbal Club Rapid Giulești SA, Clubul Sportiv Rapid SA și Fotbal Club Rapid 1923 SA. Miza acestei inițiative, așa cum veți vedea, poate fi majoră, pentru că e posibil să însemne fie o dificultate, fie o facilitate pentru Academia Rapid în încercarea de a obține personalitate juridică. De această personalitate juridică (imposibil de obținut până în prezent) depinde participarea echipei la barajul de promovare în Liga 3.

ProSport a încercat să afle cine a făcut aceste rezervări, dar Vali Ionescu-Caciureac, președinta CS Rapid, a negat orice implicare, iar Horia Manoliu, președinte la AFC Rapid – de asemenea. Ovidiu Burcă, manager general la Asociația Academia Rapid (conform actelor), nu a răspuns mesajului publicației noastre.

Cele patru rezervări de nume pentru societăți pe acțiuni au fost făcute în perioada martie-aprilie și expiră în trei luni.

– Fotbal Club R București SA a fost făcută pe data de 5 aprilie 2018 și expiră pe 5 iulie 2018,

– Fotbal Club Rapid Giulești SA a fost făcută pe data de 10 martie 2018 și expiră pe 10 iunie 2018,

– Clubul Sportiv Rapid SA a fost făcută pe 10 martie 2018 și expiră pe 10 iunie 2018 și

– Fotbal Club Rapid 1923 SA a fost făcută pe 23 aprilie 2018 și expiră pe 23 iulie 2018.

Solicitată de ProSport, Vali Ionescu Caciureac, președinta CS Rapid – grupare departamentală care ține de Ministerul Transporturilor – a afirmat clar că niciuna din aceste rezervări nu are legătură cu clubul său. „Am auzit și eu ce se întâmplă. Am anunțat departamentul juridic, vor urmări cu atenție cazul CS Rapid SA. Nu știu cine a făcut rezervarea și nici măcar nu știu dacă are voie să facă așa ceva. Noi ne opunem categoric. S-ar crea confuzie”, a declarat Vali Caciureac.

Președintele AFC Rapid, Horia Manoliu, era la meci când a fost sunat de ProSport: „Nu știu nimic. Foarte interesant! Bine de știut… Habar n-aveam. Nu e inițiativa noastră și nu știu a cui ar putea fi. Subliniez că nu sunt rezervările noastre, dar, oricum, ne gândisem și noi că, la un moment dat, ar trebui să trecem pe o Societate pe Acțiuni. Pentru că investitorul care ar veni să preia clubul ar trebui să știe cu precizie ce anume ia”.

La Primăria Sectorului 1 există planul unei Societăți pe Acțiuni. AFC-ul lui Manoliu ar urma să intre ca acționar minoritar

Potrivit surselor ProSport, la Primăria Sectorului 1 există planul înființării unei Societăți pe Acțiuni în care să intre și Asociația Academia Rapid. Aceasta ar putea fi soluția de avarie, dacă toate încercările de a obține personalitate juridică pentru Asociația Academia Rapid eșuează. Conform unor informații, există posibilitatea ca în această Societate Comercială să intre, ca acționar minoritar, și Asociația Fotbal Club Rapid (AFC), acum în negocieri cu primarul Dan Tudorache.

Pentru susținătorii Asociației Academia Rapid, liderul Ligii 4, timpul este în acest moment un inamic mai mare chiar decât CSA Steaua. Academia a avut trei tentative să obțină personalitatea juridică, dar tribunalele i-au respins cererea de fiecare dată. În acest moment, pe rolul Tribunalului București se află apelul făcut de Academie la ultima din sentințele potrivnice. Termenul de judecată încă n-a fost fixat.
Fără personalitate juridică, Academia nu poate primi Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului. Fără CIS, nu poate intra în barajul de promovare pentru Liga 3, chiar dacă va câștiga campionatul Ligii 4 din București.

Totul trebuie rezolvat până la sfârșitul sezonului și înainte de barajul pentru promovare (începutul lunii iunie).
Soluția societății pe acțiuni ar fi una salvatoare, pentru că, spre deosebire de asociații, la SA-uri formalitățile sunt mult mai rapide și totul se poate încheia în 3-4 zile, la Registrul Comerțului, fără să se mai treacă prin tribunal.

După cum observați, însă, toate rezervările de SA pe numele Rapid expiră DUPĂ‚ termenul limită până la care se poate rezolva problema.
 

 

Publicat: 25 04. 2018, 10:37
Actualizat: 25 04. 2018, 10:38