Incredibil: se pregătesc încă trei echipe Rapid, pe lângă cele două deja existente! ACS Rapid Redivivus 2017, ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului și ACS Legione Granata Giulești li se alătură deja existentelor CSM CFR și AFC Rapid
Încă trei asociații ale unor grupuri de suporteri rapidiști au prins contur și, cel mai probabil, vor intra în competiție din vară, alăturându-li-se celor două cluburi deja existente în Liga 5.
Datele existente la Registrul Național ONG de la Ministerul Justiției arată că, la poziția 3335, a fost rezervat numele Asociația Clubul Sportiv Rapid Redivivus 2017 București. Rezervarea a fost făcută pe 6 luni și expiră pe 21 august 2017, dar poate fi prelungită.
La poziția 4277 figurează rezervat numele Asociația Clubul Sportiv Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului. Rezervarea este, de asemenea, pe 6 luni și expiră pe 24 septembrie 2017.
În sfârșit, pe 3 februarie 2017, Tribunalul București a acordat personalitate juridică unei alte entități, Asociația Clubul Sportiv Legione Granata Giulești București.
Cele trei noi proiecte li se vor alătura din vară, dacă inițiatorii vor merge până la capăt, deja existentelor CSM CFR București și AFC Rapid București.
Numărul „urmașilor” defunctului SC FC Rapid SA, intrat în faliment astă-vară, ar putea crește, așadar, la 5 începând din campionatul 2017-2018.
ProSport a obținut confirmarea că proiectul ACS Rapid Redivivus le aparține suporterilor din Clubul Aristocratic Rapid, care acum sunt implicați la CSM CFR București. Unele surse spun că între suporteri și sindicaliștii proprietari în acte au apărut disensiuni. Este posibil ca „aristocrații” să aleagă, din vară, soluția de a porni pe un nou drum, pe cont propriu. „Este adevărat, este ințiativa noastră. Nu știm, deocamdată, dacă o vom folosi sau nu. Trebuia să ne facem și noi asociația noastră”, a confirmat, pentru ProSport, Ovidiu Nahoi, membru al Clubului Aristocratic, implicat acum la CSM CFR.
Proiectul ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului îi are ca inițiatori pe suporterii din gruparea T2. „Bineînțeles, are legătură cu noi. Noi suntem Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului. O să facem ceva…”, a confirmat Răzvan Căprăroiu, unul dintre cei patru suporteri acționari ai defunctului FC Rapid și membru al grupării de la Tribuna a II-a.
Despre cea de-a treia asociații, ACS Legione Granata Giulești, nu există, deocamdată, prea multe informații. Între grupurile de suporteri planează suspiciuni și diverse zvonuri.
În același timp, deși atât AFC Rapid cât și CSM CFR București sunt acum pe primul loc în cele două serii ale Ligii 5 și, teoretic, ar trebui să promoveze în Liga 4 la sfârșitul campionatului, lucrurile nu sunt nici acolo foarte limpezi.
Așa cum am scris mai sus, la CSM CFR București au apărut unele disensiuni (plecate de la gestionarea banilor, spun sursele ProSport) și este posibilă o ruptură în curând.
În schimb, la AFC Rapid se întâmplă lucruri inexplicabile. ProSport a descoperit la ANAF că, în ultimul an, societatea condusă de Horia Manoliu, fost angajat al lui Copos și Moraru, și-a dublat, pur și simplu, datoriile la stat! În decembrie 2015, datoriile totale cu care AFC Rapid figura la Fisc erau de 1.141.621 de lei. În decembrie 2016, acestea urcaseră deja la 2.201.293 de lei. O sumă de-a dreptul gigantică pentru o asociație cu costuri minime, care în primele opt luni ale lui 2016 nu a avut activitate, iar în ultimele patru luni, după ce a înscris o echipă în Liga 5, a cheltuit circa 70.000 de lei. Este foarte greu de spus ce activități s-au derulat prin conturile AFC Rapid, astfel încât o asociație cu 70.000 de lei cheltuieli să ajungă restantă la stat cu impozite de 1.000.000 într-un an!
Horia Manoliu, președintele AFC Rapid, spune că trebuie să fie o greșeală la mijloc: „Am angajat de curând o firmă, să se ocupe de partea asta. Atunci am descoperit și noi aceste datorii. Nu știm de unde provin, datele publicate de ANAF diferă de datele pe care le avem noi. Nici dacă s-ar fi pus penalitate la penalitate nu se putea ajunge la suma asta! Vom vedea în curând care este problema, sperăm să se rezolve”.
Referindu-se la apariția noilor proiecte, Manoliu afirmă că „vă garantez, noi suntem și vom rămâne singura echipă cu numele Rapid. Noi am încercat o concentrare a tuturor susținătorilor într-un singur proiect, anul trecut, dar demersul a eșuat. S-a ajuns aici. Vom vedea ce se va întâmpla mai departe”.
Președintele de onoare al AFC Rapid este, în acest moment, controversatul politician Bogdan Diaconu, președinte al Partidului România Unită, formațiune vehement anti-occidentală, anti-NATO și anti-UE și pe listele căreia a candidat la alegeri, astă-toamnă, Sebastian Ghiță.