Pedro Moreira (31 de ani) s-a despărțit în vara anului trecut de FC Hermannstadt, însă acesta nu a fost mulțumit de perioada petrecută în Liga 1 și a avut un mesaj dur pentru formația sibiană.
Mijlocașul portughez a declarat, pentru presa din țara natală, faptul că a fost dezamăgit de amatorismul clubului din Sibiu și a lăsat de înțeles faptul că regretă alegerea făcută de a pleca de la Rio Ave, echipă la care era căpitan, pentru a da curs ofertei venite de la Hermannstadt.
„Am vrut să încerc ceva nou şi am plecat în străinătate cu ambiţii, dar am fost puţin dezamăgit de condiţiile de amatori ale clublului. De cum s-a ocupat conducerea de jucători, de fotbalul în sine. Fără să-mi placă cu adevărat, a fost o experienţă bună, care m-a ajutat să cresc în anumite moduri şi să văd viitorul altfel”, a declarat Pedro Moreira, desporto.sapo.pt.
În 2018, înainte de a seman cu FC Hermannstadt, Moreira a fost foarte aproape de un transfer la FCSB, însă mutarea nu s-a materializat.
La acel moment, ProSport a luat legătura cu un agent FIFA portughez care l-a descris pe Pedro Moreira: „E un mijlocaș box-to-box, joacă de la juniorat în sistemul 4-3-3. Dă substanță la mijlocul terenului, dar nu driblează. Face exact ce trebuie pentru rolul său, dar la capitolul tehnică nu excelează. Impresionează prin disponibilitatea la efort și prin felul în care anticipează unde pasează adversarul. Vede bine jocul și are capacități de lider. E greu de comparat cu cineva din fotbalul portughez, aș încerca, totuși, o comparație cu Joao Moutinho, dar Moutinho era mult mai rafinat”.
Pedro Moreira a fost transferat de FC Hermannstadt, liber de contract, în toamna lui 2018. Acesta a evoluat doar un singur sezon la formația sibiană. În prezent, Moreira este jucătorul lui Arouca.
12 partide a bifat Pedro Moreira în tricoul lui FC Heramnnstadt, nemarcând niciun gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER