Mircea Sandu a pierdut procesul prin care cerea ca FRF să-i plătească renta viageră pe care și-a stabilit-o înainte de plecarea din fruntea forului. Fostul președinte al FRF este acum obligat să restituie nu mai puțin de 114.736,46 lei.
Înainte de alegerile FRF din 5 martie 2014, Mircea Sandu și-a trecut o rentă viageră pentru funcția de președinte de onoare al Federației. Sandu ar fi urmat astfel să primească în jur de 5.000 de euro pe lună. Fostul președinte FRF a renunțat la rentă în primă fază, însă apoi s-a răzgândit.
Cazul a ajuns în instanță și FRF a anunțat pe site-ul oficial că Mircea Sandu a pierdut procesul:
„Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a pierdut procesul privind renta viageră pe care și-o stabilise înainte de plecarea din Federație. Instanța a constatat nulitatea contractului de rentă viageră și l-a obligat pe pârâtul Mircea Sandu la restituirea către FRF a sumei de 114.736,46 lei precum și la achitarea către forul fotbalistic național a sumei de 21.357,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Contractul de rentă viageră fusese încheiat între Mircea Sandu și FRF în 5 martie 2014, ultima zi a fostului președinte la conducerea Federației.
Sentința dată astăzi, 31 mai 2017, este definitivă”, este comunicatul postat pe FRF.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER