UPDATE: FINAL DE MECI!
UPDATE: Rapidiștii mai primesc un gol, 10-0.
UPDATE: Steaua duce scorul la 9-0.
UPDATE: 8-0 pentru formația pregătită de Daniel Oprița.
UPDATE: Steaua face scor cu Rapid FNG! Gazdele conduc cu 7-0.
UPDATE: „Militarii” au făcut 5-0.
UPDATE: Steaua conduce 4-0.
UPDATE: S-a reluat meciul, iar Steaua conduce cu 2-0, după o dublă a lui Răsdan!
UPDATE: Arbitrul partidei a oprit partida care se joacă la Berceni pentru că suporterii au aruncat cu multe petarde în teren. Mai mult, ultrașii celor două echipe au făcut scandal și jandarmii s-au văzut nevoiți să intervină! Suporterii s-au inflamat rău când portarul de la Rapid FNG a aruncat o torță înapoi în peluză!
Minutul 1: A început meciul!
Meci considerat a fi de risc maxim în București. În etapa a 9-a din Liga IV-a București, Steaua întâlnește de la ora 15:00 pe Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului. Meciul care se va disputa pe stadionul din comuna Berceni e considerat a fi unul cu potențial periculos, iar Jandarmeria a luat măsuri speciale.
La ieșirea din Capitală, pe șoseaua Berceni, mai multe dispozitive de jandarmi au fost plasate în punctele cheie, în benzinării sau la ieșirile de la metrou. Intersecția cu Centura Bucureștiului este, de asemenea, sub observația efectivelor de jandarmi, iar în comuna Berceni traficul se desfășoară cu dificultate tocmai din cauza prezenței masive a forțelor de ordine.
Jandarmeria a luat aceste măsuri după ce Rapid FNG a anunțat că se va prezenta la această partidă cu circa 400 de suporteri, de partea cealaltă urmând să fie pe stadion peste 1000 de suporteri ai Stelei, din Peluza Sud. Steaua are 8 victorii în primele 8 etape din acest sezon, în timp ce Rapid FNG are 13 puncte, cu patru victorii, un egal și trei înfrângeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER