Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, și șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, au venit la Palatul Victoria, pentru a discuta cu reprezentanții Guvernului despre planul pentru organizarea de către România, în 2020, a Campionatului European (CE) de Fotbal
În urmă cu o săptămână, Guvernul a decis, prin hotărâre, să declare de interes național turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020, consilierul de stat Mirel Palada afirmând că evenimentul ar putea asigura României o expunere mediatică și un profil internațional, precum și un flux de turiști.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat atunci agenției MEDIAFAX că decia Guvernului de a declara de interes național turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020 reprezintă un lucru excepțional pentru fotbalul românesc.
„Sunt bucuros că Guvernul a dat o hotărâre prin care Bucureștiul se înscrie la candidatura de organizare a CE-2020, unde sunt înscrise 32 de țări. Prin această hotărâre, Guvernul și-a dat acordul privind îndeplinirea condițiilor de participare la această candidatură. Tot ceea ce ține de infrastructură, autostrăzi și așa mai departe. E un lucru excepțional pentru fotbalul românesc. Acum urmează să facem o echipă interministerială. Domnul Gabriel Oprea este persoana însărcinată de primul ministru să facă această echipă, împreună cu FRF și MTS”, a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.
Federația Română de Fotbal a depus, la 20 mai, candidatura oficială pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, ce va fi organizat în 13 orașe europene.
Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 orașe în septembrie 2014.
Pachetele oferite pentru eventualele candidaturi sunt 13, 12 dintre ele cuprinzând trei meciuri din faza grupelor și unul din optimi sau din sferturi, în timp ce un pachet include semifinalele și finala. Fiecare țară desemnată organizatoare poate găzdui meciuri din cadrul Euro-2020 pe un singur stadion. Federațiile interesate pot prezenta cel mult două candidaturi, una pentru pachetul special și una pentru pachetul obișnuit și pot prezenta același oraș pentru cele două pachete sau două orașe diferite. Vor fi acceptate și candidaturi ce includ stadioane în stadiu de proiect, cu condiția ca lucrările de construcție să înceapă cel târziu în 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER