INTEGRITATE | Ion Cățoi, fost coleg cu Iorgulescu la Sportul, a devenit observator LPF. Din aceeași postură, Cățoi a fost acuzat, în 2003, că le-a cerut arbitrilor să ajute gazdele la un meci

Unul dintre cei șase candidați admiși ca observatori LPF la meciurile din Liga 1 în acest sezon, fostul fotbalist Ion Cățoi (61 de ani), are un trecut controversat tocmai în postura câștigată acum prin examen.

Ion Cățoi, fost coleg la Sportul Studențesc cu Gino Iorgulescu, actualul șef al LPF, a fost acuzat în 2003, pe când era observator la Liga a 3-a, că le-a cerut arbitrilor să ajute gazdele la meciul Electrosid Titu-Forex Brașov 0-0. Partida conta pentru etapa a VII-a din Seria C 4, iar arbitrul de centru l-a sunat imediat pe șeful de atunci al „fluierașilor”, Ion Crăciunescu, pentru a reclama presiunile. „Mi-a impus ca echipa gazdă să câștige, a făcut presiuni înainte de meci și la pauză, în cabina arbitrilor, să fiu un fel de mandatar al gazdelor. Pentru aceasta, îmi promitea dublarea baremului, care este de 70 de dolari”, a povestit arbitrul Corcescu, la vremea respectivă, în emisiunea „Procesul etapei”. Centralul și colegii săi de la cele două linii n-au cedat și au arbitrat corect după ce Ion Crăciunescu i-a sfătuit să reziste și să arbitreze corect.

Cățoi a negat toate acuzațiile, dar a doua zi după izbucnirea scandalului s-a retras din corpul observatorilor. El a revenit însă câțiva ani mai târziu, după ce ecourile tărăboiului s-au stins, iar acum a luat cu asalt piscurile acestei bresle atât de râvnite.

Coleg patru ani cu Gino la Sportul

Fost jucător la Sportul, FC Olt Scornicești și Universitatea Craiova, Cățoi era un nume cunoscut în fotbalul intern înainte de Revoluție.

La FC Olt Scornicești, clubul condus de cumnatul dictatorului Nicolae Ceaușescu, Cățoi a fost chiar o veritabilă vedetă, deși lotul mustea de alte nume cu rezonanță: Pițurcă, Ursu, Ariciu, Prepeliță, Șoarece.

Gloria a atins-o însă în intervalul 1976-1981, când a făcut parte din lotul echipei de aur a Sportului Studențesc. Din 1977 până în 1981, a fost coechipier în Regie cu Gino Iorgulescu, actualul șef al LPF.

Cu o excepție, toți cei promovați ca observatori sunt colegi de generație cu Iorgulescu

Un alt fost coechipier al lui Iorgulescu la Sportul din anii ”80 ajuns acum observator LPF este Imilian Șerbănică (59 de ani).

În total, la examenul pentru cele 6 locuri de observatori LPF susținut pe 3 iulie au participat 14 candidați. Cel mai mare punctaj l-a obținut Bogdan Buhuși (32 de puncte), fost fotbalist la Vaslui. Imilian Șerbănică a fost al doilea, cu 26 de puncte, iar Ion Cățoi – al treilea, cu 24 de puncte. Au mai fost admiși fostul jucător și arbitru Viorel Anghelinei (21 de puncte), Ioan Bogdan, fost jucător la Corvinul (20 de puncte) și Constantin Țolea (19 puncte), fost fotbalist la FCM Galați.

Remarcabil este că, exceptându-l pe Buhuși, ceilalți candidați care s-au pregătit bine, promovând examenul cu punctaj foarte bun, sunt, toți, din generația lui Gino Iorgulescu.


Lista cu candidații la postul de observator. Sursa: www.lpf.ro

Au picat Mozacu, Zare și cu Manu

Printre cei rămași sub linie, fiind respinși la examen, se numără foștii jucători Ciprian Mozacu (16 puncte), Ioan Zare (13 puncte), Ioan Naghi (12 puncte) și Ion Manu (11 puncte). Tot respins este și Alexandru Rolea (15 puncte), fost arbitru.

Un al 15-lea candidat, Gheorghe Nedelescu, nu s-a prezentat la examen.

Publicat: 07 07. 2015, 22:04
Actualizat: 07 07. 2015, 22:05