George Ogăraru a dezvăluit pentru ProSport Live că înțelegerea dintre Gică Hgai și Academia lui Ajax Amsterdam a picat.
Fostul oficial al echipei din Ovidiu a dezvăluit că olandezii au fost impresionați de proiectul lui Gică Hagi de la Viitorul Constanța, dar a refuzat să dezvăluie motivul pentru care cele două părți nu au ajuns la un acord pentru a face o colaborare.
„Au văzut jucători talentați. Au spus că sunt jucători talentați, au apreciat infrastructura. Aveau alte păreri despre România, iar acum au spus că au foarte mult potențial. Au apreciat proiectul și că oferă jucători pentru echipa mare și în străinătate. Scopul meu a fost de a crea o legătură între cele două academii, dar acest lucru nu s-a finalizat.
Hagi a fost nevoit să vândă pentru a-și face bugetul. Dacă nu vindea, atunci se bătea la titlu an de an”, a spus George Ogăraru, fostul fotbalist al celor de la Ajax Amsterdam, pentru ProSport LIVE.
Doi reprezentanți ai clubului olandez Ajax Amsterdam au fost în vizită la baza Academiei lui Gheorghe Hagi în 2019, iar ghidul oficialilor olandezi în incinta complexului de la Ovidiu a fost chiar George Ogăraru, cel care ocupa în acel moment postul de director de scouting și relații internaționale a Viitorului.
Cei doi oficiali ai lui Ajax Amsterdam au purtat discuții și cu Gică Hagi, patronul celor de la FC Viitorul, cu Gică Popescu, președintele grupării din Ovidiu, dar și cu alți reprezentați ai celor două structuri. Deși „Regele” a fost și el în vizită la Ajax Amsterdam alături de George Ogăraru, cele două părți nu au ajuns la un acord și nu s-a creat o legătură între cele două academii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER