INTERVIU | Ciobotariu răsuflă ușurat: „Am fi ipocriți să spunem că nu ne-am bucurat după Steaua-Chiajna. Eram sigur că vor avea probleme”

Se credea că ASA și Steaua joacă o ruletă rusească în finalul acestui campionat și cei care prind primii glonț pe țeavă se curăță. Nu e așa. Duminică seară, în etapa a 31-a, ASA a fost împușcată la Mediaș în ultimul minut și se părea că, gata!, Steaua va reveni decisiv pe primul loc. Mai era de îndeplinit o formalitate, victoria de pe Arena Națională cu Concordia Chiajna, care pierduse ultimele trei meciuri în deplasare și părea în pierdere de viteză. Numai că, surpriză, Steaua a dat un nou rateu incredibil pe Arena Națională, remizând 2-2 după un joc dement, în care a deschis scorul dintr-un penalty inventat, iar oaspeții au preluat conducerea în repriza secundă printr-o altă lovitură de pedeapsă născocită de arbitrul Colțescu și, apoi, o lovitură liberă pentru un henț care n-a fost.

După Gaz Metan – ASA 1-0 și Steaua – Concordia 2-2, avansul mureșenilor a scăzut la un singur punct față de echipa lui Gigi Becali, iar ultimele trei etape se anunță dramatice.

În context, telefonul ProSport l-a găsit pe Liviu Ciobotariu, antrenorul liderului ASA, neașteptat de calm. Fostul internațional spune că nu resimte presiunea, că doarme neîntors și observă cu detașare că formația sa e favorită pentru că, evident, nu depinde de alții. Dacă nu ai ști că vorbești cu un antrenor care se află în fața celei mai importante performanțe din carieră, ai crede că discuți cu un observator neutru al bătăliei pentru titlu.

ProSport: Salut, Liviu, cum să încep, cu felicitări pentru locul 1 și după etapa a 31-a, sau nu e cazul ținând cont că ați pierdut la Mediaș?
Liviu Ciobotariu: Nu e cazul de felicitări, eu am spus deja că atât noi, cât și Steaua avem jocuri foarte grele până la final. Ei, de exemplu, în etapa următoare joacă la Brașov, echipă care se luptă pentru fiecare punct ca să evite retrogradarea. Noi o să întâlnim Petrolul, care – dacă nu mă înșel – n-a pierdut niciun meci în deplasare în retur. Așa că mie mi-e clar că lupta ASA – Steaua se va da până în ultimul minut al ultimei etape.

„Suntem la mâna noastră”

Sunteți favoriți?
Dacă ne uităm pe clasament, e clar că suntem la mâna noastră în acest moment. Nu depindem de nimeni.

Cum ai văzut tu, antrenorul de la ASA, ce s-a întâmplat în ultima etapă? Mai aveai o așteptare de la Concordia, în sinea ta, după ce ați pierdut la Mediaș?
Noi am jucat cu o echipă care se zbate să scape de retrogradare. Anticipam că ne va fi foarte greu la Mediaș, din punctul ăsta de vedere. Și am pierdut, într-adevăr, după 14 meciuri fără înfrângere. A fost primul nostru eșec în retur. Dar eram absolut sigur că Steaua va avea de asemenea probleme, pentru că întâlnea o echipă care, la fel ca și Mediaș, se luptă să scape de retrogradare. Da, știam că le va fi foarte greu.

E corect dacă spunem că, în acest moment, ASA e o echipă puțin obosită, iar Steaua – una ieșită din formă?
Nu știu dacă suntem obosiți… Într-adevăr, în retur am avut o serie de meciuri cu rezultate excelente, am recuperat foarte multe puncte față de Steaua, dar nu știu dacă suntem obosiți. Mai degrabă a contat la Mediaș că am avut patru jucători de bază lipsă.

Deci ăsta a fost motivul jocului în scădere față de ultimele etape.
Echipa n-a avut același ritm, e clar. Dar asta nu scuză cu nimic nici eșecul, nici jocul. Am mai avut probleme de genul ăsta și la alte partide, când ne-au lipsit doi titulari. Nu invoc ghinionul, însă a fost la Mediaș și o conjunctură. Am primit gol în minutul 90, înainte ratasem o ocazie mare prin Zicu… Gaz Metan are șapte fotbaliști care joacă împreună de vreo 3-4 ani, asta înseamnă o omogenitate excepțională. Sunt o echipă care se apără bine, care nu prea primește gol…

„Nu m-am gândit nicio clipă că Gaz Metan ar fi stimulată din altă parte ca să joace cu noi”

Ai simțit, din ardoarea jucătorilor gazdă, că pe la Mediaș o fi trecut și vreo valiză?
Gaz Metan trebuia neapărat să câștige cu noi. Au avut atitudine, au fost motivați, au vrut foarte tare să nu rămână în urmă în lupta pentru evitarea retrogradării. Nu m-am gândit nicio clipă că ar fi stimulați din altă parte ca să lupte așa.

Resimțiți, tu sau jucătorii, presiunea unui final de sezon cum n-a mai existat în istoria fotbalului din Târgu Mureș?
În niciun caz! Suntem conștienți că suntem în fața unui moment istoric pentru oraș. Dar am jucători cu experiență, au mai luptat și altă dată pentru titlu, nu-mi fac probleme.

Ai dormit azi-noapte?
Sigur! Fără probleme! Cum să nu dorm? E clar că rezultatul ne-a dezamăgit pe toți, dar să știi că avem un moral foarte bun chiar dacă am pierdut la Mediaș. De ce crezi că am fi afectați de presiune?

Și alții au avut experiență și totuși au clacat. Să ne amintim ce a fost în primăvara lui 2006, când nici Steaua, nici Rapid nu reușeau săși mai câștige meciurile.
Dacă privim din punctul ăsta de vedere, poate fi o discuție. Dar îți garantez că, în clipa de față, la Târgu Mureș nu se resimte această presiune.

De ce nu reușește Steaua să mai câștige acasă?
Nu știu ce să-ți răspund, habar n-am ce se întâmplă la ei în club.

Ai văzut meciul Steaua – Concordia de aseară?
Foarte puțin, ultimele 10-15 minute, după ce am ajuns la Târgu Mureș. Cea mai mare parte a jocului ne-a prins pe drum, în autocar.

Ce au zis jucătorii când s-a făcut 2-1 pentru Concordia?
Am fi ipocriți să spunem că nu ne-am bucurat…

Despre erorile de arbitraj de la Steaua – Concordia ce spui?
Am urmărit ulterior, la știrile sportive, secvențele și faptul că au fost ceva decizii controversate, dar n-am nimic de spus.

 

Publicat: 11 05. 2015, 11:15
Actualizat: 11 05. 2015, 11:16