Interviu cu noul antrenor al echipei CSM București. Adi Vasile: „Sper să am capacitatea să gestionez acest lucru”. Planurile pe banca tigroaicelor și ce le transmite celor care au anumite îndoieli
Cu cinci zile înaintea debutului în Liga Campionilor, CSM București a schimbat antrenorul. Tomas Ryde și-a anunțat brusc demisia, echipa fiind preluată din postura de antrenor principal de Adi Vasile.
Noul antrenor și-a făcut „ucenicia” în ultimii ani chiar la CSM București, unde a lucrat cu majoritatea celor care au avut comanda, din postura de A2. Adi Vasile a fost și la Final Four în trei rânduri, dar și la ultimele două turnee finale cu naționala Muntenegru, astfel că în principiu are toate informațiile necesare despre ce înseamnă competițiile la cel mai înalt nivel. El a primit acum o șansă de a fi „principal” și speră să o valorifice la maximum.
- Adrian Vasile este al doilea antrenor român care o pregătește pe CSM București în ultimii 5 ani, după Aurelian Roșca.
Noul tehnicial al „tigroaicelor” a acceptat să ofere un interviu pentru ProSport înaintea debutului oficial cu Team Esbjerg.
Te-a surprins decizia lui Tomas Ryde de a-și prezenta demisia, ați vorbit înainte despre acest lucru?
Nu am știu nimic dinainte, marți dimineață m-a sunat și am discutat despre asta. Până la urmă am înțeles decizia, sunt motivele dânsului la care, cu siguranță, s-a gândit foarte bine.
Presupun că v-ați și întâlnit înainte ca Tomas Ryde să plece, ce ți-a transmis?
Ne-am întâlnit, am și vorbit de mai multe ori, mi-a urat multă baftă. Dânsul a avut foarte multă încredere în mine, mi-a dat mult foarte mult spațiu în interiorul echipei să pot să lucrez. Lucrul acesta m-a ajutat foarte mult, i-am și mulțumit în fața fetelor pentru asta. Cred că este și o amintire care ne va lega pentru mult timp. Gândurile lui sunt foarte bune în ceea ce privește echipa noastră și ne-a urat mult succes.
Ce sentiment, ce senzație ai avut în momentul în care ți s-a propus să preiei echipa din postura de antrenor principal?
Pe undeva a fost un sentiment de onoare că persoanele din conducerea clubului au avut încredere în mine. Pe de altă parte este și o mare responsabilitate, pe care aș spune că o îmbrățișez cu drag. Mă bucur că mi s-a oferit această șansă și aș spune că am fost cu zâmbetul pe buze și relaxat în prima mea zi de muncă.
Ce îți propui, având acest nou rol la echipă?
Din punct de vedere al echipei, este clar că vorbim despre aceleași obiective pe care clubul le are în fiecare an, titlu, Final Four, Cupa României. Și nu are cum să fie altfel, pentru că așa este la nivelul acesta. Din punctul meu de vedere, îmi propun ca echipa să arate bine, să începem să câștigăm mai multe meciuri importante care vor veni foarte repede în fața noastră. Îmi doresc să revină cât mai multe dintre jucătoarele accidentate, să putem să aliniem o formulă aproape de cea pe care ne-am imaginat-o înainte de începerea sezonului. Iar personal îmi doresc să devin un antrenor foarte bun.
Probabil că ai văzut, ai auzit discuții de genul, dacă poți să conduci o asemenea echipă și din postura de antrenor principal. Ce le răspunzi celor care ar avea anumite îndoieli?
Este o decizie care se poate să mulțumească, poate să nemulțumească anumite persoane. Tuturor celor care au astfel de întrebări sau celor care mă susțin le transmit că îmi voi da toată priceperea și tot timpul meu ca acest club și această echipă să continue linia bună pe care a avut-o în ultimul timp. Cum mă voi descurca în această postură, rămâne de văzut. Nu sunt în niciun caz primul antrenor secund care preia o echipă ca principal. Dacă doriți niște exemple de succes, sunt foarte multe în ultimul timp în handbalul la masculin, inclusiv la Vardar care a și câștigat Liga Campionilor. Nu vreau să spun că sunt acolo, dar spun că se poate întâmpla orice. Important este să muncim, să existe o atmosferă bună în echipă și în club.
Cum este acum atmosfera la echipă?
Singur, la început totul a început cu o mare surpriză și mirare pe fața fetelor, este un sentiment de WOW ce s-a întâmplat. Dar pe de altă parte este un lucru care se întâmplă în viața echipelor. Cele mai experiemntate fete au trecut prin astfel de situații de mai multe ori în carieră. Cred că face parte din viața noastră să ne adaptăm și să încercăm să dăm tot ce avem mai bun din noi. Pentru început la antrenamente, pot spune că atmosfera a fost foarte bună, iar ședințele de pregătire au fost foarte reușite.
Nu de puține ori s-a spus că echipa CSM București are unul dintre cele mai grele vestiare din Europa. Cum poate fi controlat?
Orice echipă care deține mai multe sportive de top, are și jucătoare cu un ego foarte puternic. Toate aceste fete sunt și acele jucătoare care de multe ori decid meciurile. Pe undeva, ne dorim să avem jucătoare foarte bune și cu personalitate în teren în momentele grele, pe de altă parte, sigur când situația scapă puțin de sub control, nu ne convine că au această personalitate. Eu sper să am capacitatea să pot să gestionez acest lucru, nimeni nu poate să dea garanții la startul unui proiect, dar cu siguranță voi încerca să dau tot ce pot eu pentru ca lucrurile să funcționeze, iar împreună să avem rezultate.
Este provocarea carierei tale?
Clar! Este o nouă deschidere de drum și de orizont pentru mine. Am fost antrenor secund, inclusiv preparator fizic pentru mulți ani de zile, cred că am acumulat multă experiență, iar începând din această săptămână este cu siguranță o nouă etapă la alte dimenisiuni și, bineînțeles, o mare provocare.
Te-ai decis asupra persoanei cu care vei colabora pe banca tehnică?
S-au întâmplat lucrurile atât de repede, încât mi-a foarte greu să mă gândesc la cineva. Dar am cu siguranță câteva nume în vedere. Probabil că până la meciul din Danemarca nu va fi nimeni, pentru că perioada este foarte scurtă, dar cu siguranță voi încerca să aduc lângă mine oameni cu calitatea profesională, dar și calitatea umană pentru a fi în această echipă.
Că ai amintit de Danemarca… Cum vezi meciul cu Team Esbjerg de duminică, în Liga Campionilor?
Este un început de sezon în Liga Campionilor, clar așteptările sunt de câteva luni de zile. Toată lumea se gândește numai la asta. Cu siguranță va fi un meci foarte echilibrat, Esbjerg are o echipă foarte bună, este campioana Danemarcei, au multe jucătoare cu experiență internațională. Cred că balanța va și mai echilibrată pentru că noi avem destul de multe jucătoare importante accidentate. Dar, la un moment dat, efortul colectiv poate să compenseze anumite lipsuri și poate asta vom încerca să facem.
Intră Cristina Neagu de la acest meci?
Din păcate, nu o vom vedea pe Cristina la meciul din Danemarca. Recuperarea ei decurge cu mici piedici, dar cred că este de faza ei finală și sper să o vedem în curând în teren, ea își dorește foarte mult să intre.
Cu Rostov sau nici atunci?
Chiar îmi este foarte greu să spun, cred că staff-ul medical este cel mai în măsură să spună când Cristina va fi aptă de joc. Ea a avut părți când s-a antrenat alături de echipă, dar mi-e foarte greu să spun dacă va juca împotriva echipei Rostov. Bineînțeles, dacă o vom avea cu Rostov, atunci eu voi fi printre cei mai fericiți.
Nu va evolua Cristina, nu este nici Nora Mork, vor mai fi și alte absențe?
Situația Andreei Lekic este incertă după accidentarea la tendonul achilian la meciul de la Vâlcea. La fel, incertă este și Elizabeth Omoregie. Ea este în ultima parte a recuperării, mi-e greu să prezic dacă o vom vedea în teren la partida din Danemarca sau cu Rostov. Crina, din păcate, nu s-a antrenat în ultimele zile, are un virus care l-a contactat săptămâna trecută, după meciul naționalei cu Ucraina, care o ține la pat. Așa că suntem cu destul de multe jucătoare importante accidentate, dar la ora meciului cu Esbjerg sunt convins că fetele care vor fi acolo, vor face tot ce se poate ca să câștigăm.
Fotografii Mediafax