INTERVIU | Deaconu: „Suntem pe drumul cel bun cu arbitrajul”. Ce spune despre Vassaras, Radu Petrescu, banii din arbitraj și „omul lui Mircea Sandu”

INTERVIU | Deaconu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înainte de finalul campionatului trecut, s-a speculat că Alexandru Deaconu (42 de ani), șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), va fi schimbat din funcție. S-au vehiculat numele lui Cornel Sorescu, al lui Marius Beudean sau chiar al lui Nicolae Grigorescu. Vineri va avea loc o ședință la Casa Fotbalului care ar putea oficializa numirea lui Kyros Vassaras în locul lui Deaconu. Deaconu a abordat joi, pentru ProSport, o serie de teme care ard la foc mocnit în arbitrajul românesc.

S-a scris că sunteți deja înlocuit cu grecul Vassaras. E adevărat?
S-au scris și s-au spus multe în ultima vreme. 
 
Deci vine sau nu vine Vassaras?
Vine sau nu vine. Rămâne de văzut.
 
Actualul președinte al FRF a spus că membrii CCA sunt sub o continuă monitorizare. V-a convocat la o discuție? Ce v-a comunicat?
Am văzut și eu declarațiile președintelui. Am avut câteva întâlniri în perioada aceasta, dar nu am discutat nimic concret despre acest subiect. 
 
„Dacă mai este nevoie de mine, rămân!”
 
Rămâneți președinte al CCA? Aveți vreo clauză financiară în contract? 
Consider că CCA și-a făcut treaba în mod corect și onest și ar trebui să ne continuăm activitatea, dar dacă eu rămân sau nu stabilesc doar președintele FRF și Comitetul Executiv. Dacă mai este nevoie de mine și se va dori ca eu să rămân, cu siguranță că voi rămâne. Clauza financiară – am lămurit deja acest lucru și în alte ocazii – nu am clauza financiară în contractul meu cu FRF. 
 
„Mircea Sandu a avut încredere în mine”
 
Sunteți considerat „omul lui Mircea Sandu”. Toți oamenii lui Mircea Sandu au fost îndepărtați din FRF de actuala conducere. Vă simțiți postul amenințat? 
În România, a fi omul cuiva are o semnificație negativă… Nu știu de către cine sunt considerat „omul lui Mircea Sandu”, dar dacă motivul pentru care s-a spus asta este pentru că am preluat conducerea CCA în timpul în care era dumnealui președinte al FRF, atunci fiecare dintre noi suntem la un moment dat „oamenii cuiva”. Mi se pare un criteriu de apreciere destul de evaziv. Mircea Sandu este cel care a avut încredere în mine și m-a susținut pentru această poziție. Performanțele mele cred că i-au dat motive de satisfacție. Am avut  discuții pozitive și interesante cu dânsul și am apreciat foarte mult faptul că nu a intervenit niciodată în activitatea noastră. Atâta vreme cât mi-am făcut treaba corect, onest și cu rezultate bune, nu văd de ce să îmi simt poziția amenințată. 
 
 
Ce concluzii ați tras despre arbitrajul din campionatul 2013-2014? 
A fost un campionat contrastant. Un tur cu performanțe sub așteptările noastre, dar să nu uităm că a fost o perioadă dificilă, cu multe piedici și că eu am revenit ca președinte al CCA la mijlocul turului și cu un retur cu performanțe așteptate, adică bune spre foarte bune. 
 
Ați făcut un top al arbitrilor? Dacă da, care este acesta? 
Nu am făcut un top al arbitrilor, probabil că îl vom face la sfârșitul anului, dar dacă ne uităm la numărul jocurilor arbitrate constatăm că cele mai multe și dificile jocuri au fost duse tot de arbitrii FIFA – Balaj, Tudor, Hațegan. Trebuie să-l menționez aici și pe Adrian Comănescu, care este în topul arbitrilor ca număr de  jocuri în acest retur. Acest lucru este datorat performanțelor avute. Și să ne aducem aminte că în prima parte a anului am avut de trei ori DinamoSteaua și Petrolul – Astra…
 
Ce arbitri vor fi promovați și retrogradați? 
Nu pot să spun cine promovează și retrogradează. Aceste lucruri sunt stabilite de CCA și nu de o singură persoană. Vor fi analize individuale, clasamente, și la sfârșit membrii CCA vor stabili ce arbitri vor promova și vor retrograda.
 
„Sorescu a făcut voluntariat pe 25.000 de euro!”
 
Subiectul Cornel Sorescu. A dezvăluit salariile de la CCA. Ați luat măsuri împotriva lui? Face voluntariat Sorescu, așa cum pretinde? V-a acuzat că faceți infracțiuni penale. Cum comentați?
Domnul Sorescu a făcut un voluntariat de aproximativ 25.000 euro de când sunt eu la Comisie. Nu am înțeles aceste acuze false la adresa mea, dar, dacă așa a crezut dânsul că poate  ieși în evidenăă… Eu nu am făcut niciun fel de „infracțiuni penale”, iar dânsul știe foarte bine acest lucru. Este foarte ușor de verificat – întrebați membrii CCA despre acest acuzații. Toate promovările au fost făcute, în perioada mea,  fie prin examen, fie prin programul de talente. O singură excepție a fost, Barbu Marian din Brașov, un arbitru dintr-un grup mai mare, pe care CCA îl vede un arbitru important în viitor. Alții, care au aruncat cu pietre, ar trebui luați la întrebări. Este sub demnitatea mea să răspund la asemenea minciuni sau fapte inventate. Îmi văd de drumul meu, cu conștiința curată. 
 
„George Rădulescu este o certitudine!”
 
George Rădulescu! S-a trezit la bătrânețe că are talent. Ați propus un paragraf de lege in Regulament special pentru el, pentru a fi promovat? E preietenul dumneavoastră din copilărie? 
George Rădulescu nu este talent, este o certitudine. Acest lucru reiese și din clasamentul făcut de dumneavoastră, în ProSport, unde era, la finalul turului, pe primul loc în baza notelor acordate de reporterii ziarului. Domnul Sorescu a menționat, într-un raport de observare, că este un arbitru care poate fi delegat la jocuri importante din Liga 1. Eu nu am făcut  niciun paragraf special, pentru el sau pentru alții, în regulament. Întrebați-l pe domnul Sorescu de promovări și de retrogradări. Rădulescu nu este prietenul meu din copilărie, l-am cunoscut, fiindu-mi rezervă, la un joc de Liga a doua, în toamna anului 2011… Dar pot să spun că sunt prieten și cu Balaj, Tudor, Hațegan, Colțescu, Comănescu, Avram și cu alți arbitri cu care am arbitrat… 
 
Un arbitru de top câștigă în medie 1000 de euro într-o lună. Nu sunt cam mari diferențele față de salariile dumneavoastră și ale membrilor CCA? 
Un arbitru de top câștigă 1.100 de euro pe joc și, după ce își plătește toate cheltuielile și taxele, rămâne cu aproximativ 800 de euro. Dacă ne gândim că acesta arbitrează, în medie, trei jocuri pe lună, ajungem la o medie de circa 2.400 de euro/lună. Problema este că în pauza competițională – aproximativ 4 luni/an – ei nu au venituri din arbitraj. Dacă ne dorim să trecem spre profesionism, trebuie să găsim o soluție pentru a  acoperi și perioadele în care nu există activitate. În ceea ce îi privește pe membrii CCA angajați, aceștia lucrează permanent pentru arbitri, iar în timpul sezonului lucrează șapte zile din șapte, inclusiv în week-end, atunci când trebuie urmărite jocurile din ligile 1, 2 și 3. 
 
Ați încercat să atrageți pentru arbitri fonduri din drepturile tv? 
Este un subiect delicat, vedem că toate cluburile au probleme financiare și se bazează pe banii din drepturile tv. În momentul în care situația financiară se va stabiliza, putem discuta și acest aspect.
 
Baremurile arbitrilor nu se măresc
   
Veți mări baremurile arbitrilor? 
Ne-am dori acest lucru, dar, așa cum am spus și mai sus, nu cred că este momentul pentru o asemenea discuție. Este foarte bine că toate cluburile din prima ligă au fost de acord cu folosirea sistemului cu arbitri adiționali și ne bucurăm că pe o perioadă de timp – 3 ani – CCA, cu sprijinul UEFA, poate cofinanța baremurile pentru arbitri adiționali.
 
Din nou credit pentru Radu Petrescu

 
Ion Crăciunescu spune că Radu Petrescu, arbitrul gafeur, e susținut de dumneavoastră și de Aron Huzu. Cum comentați și de ce e promovat și de ce a fost menținut sus un astfel de arbitru fără pic de talent? 
Dacă ar trebui să răspund tuturor acestor declarații, ar însemna să nu mă  mai ocup de activitatea curentă, ci doar să stau să scot pietricele din apă. Așa cum am menționat, nu vreau să mă cobor la acest nivel și nu  răspund unor asemenea acuzații false. Radu Petrescu mai are un timp limită să dovedească faptul că își merită locul la nivelul la care este. 
 
 

Șase arbitri la un meci! Nu sunt cam mulți pentru România? Nu vedem nici la Campionatul Mondial așa ceva! Ați simțit o îmbunătățire a arbitrajului când au fost folosiți 6 arbitri? 
În Europa, acest sistem este folosit deja în 36 de țări, în diferite competiții. Știu că unele țări din Asia au solicitat sprijinul UEFA pentru implementarea acestui sistem. Este un sistem folosit din ce în ce mai mult. Noi suntem afiliați la UEFA și ne uităm la ce se întâmplă în competițiile organizate de aceasta – UCL, UEL, Campionatul European – în ceea ce privește dezvoltarea arbitrajului. Simpla prezență a arbitrilor adiționali a adus o scădere a numărului de abateri săvârșite în zona suparafeței de pedeapsă, deoarece jucătorii au devenit mai atenți și mai responsabili știind că sunt 4 ochi în plus care le urmăresc acțiunile. Arbitrii asistenți se pot concentra asupara principalei lor responsabilități – ofsaidul – și am constatat că și numărul deciziilor greșite a scăzut…
 
„Cred că Hațegan va ajunge la CE”
 
Hațegan la turneul final al CE 2016. E posibil? 
În acest moment, ține numai de el, dar eu cred cu tărie că Ovidiu o să fie acolo. Și o să facem tot ce ține de noi să-l sprijinim! 
 
Dacă rămâneți, ce vă propuneăi pentru campionatul următor? 
În primul rând, îmi doresc să îndeplinim așteptările membrilor familiei fotbalului – jucători, antrenori, conducători, media, spectatori – în ceea ce privește performanța arbitrilor. Îmi doresc predictabilitate și stabilitate -numai așa putem construi. Îmi doresc ca arbitrii monitorizați de CCA să dovedească faptul că merită să facă pasul spre Liga 1. 
 
 
Sunteți mai liniștiți acum, arbitrii și membrii CCA, după ce mai mulți oameni de fotbal care vă contestau au ajuns după gratii?
Nu este în legea firii, nu este omenesc să te bucuri de răul altuia! Eu am fost liniștit și înainte și sunt liniștit și acum. Conștiința mea este curată – acesta este motivul pentru care nu am răspuns nici atunci și nu răspund nici acum când apar lucruri mincinoase la adresa mea. 
 
Când va scăpa definitiv arbitrajul românesc de ștampila de corupt? 
Suntem pe calea cea dreaptă, pe drumul cel bun. Atunci când am fost numit la președenția CCA, arbitrii importanți nu puteau fi delegați la anumite echipe. Prin dialog, prin transparenț, prin ceea ce am făcut, am demonstrat că au fost multe legende și acuzați false.  
 
Ultima întrebare: rămâneți și campionatul următor la conduerea CCA?
Așa cum am spus, dacă este nevoie de mine și se  dorește ca eu să rămân, voi rămâne. Îmi place ceea ce  fac. Tot ceea cea am făcut până acum am făcut cu multă responsabiliate, onestitate și mai ales cu pasiune.  
   
 
Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING | Contract modificat!
BREAKING | Contract modificat! "Perla" a acceptat înţelegerea cu FCSB şi a semnat: clauză de reziliere 50 de milioane €
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi 15 judeţe. Ploaie şi zăpadă pe mai multe şosele din ţară; cum se circulă pe autostrăzile A0, A1, A2, A3 şi A7
Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi 15 judeţe. Ploaie şi zăpadă pe mai multe şosele din ţară; cum…
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×