INTERVIU EVENIMENT cu Nicolae Stanciu: „La națională e multă negativitate și râcâială”. De ce la FCSB e „mult circ” şi ce avertisment le dă vedetelor de la U21! EXCLUSIV

ProSport a reușit să-l facă pe Nicolae Stanciu să iasă din carapacea în care se închide deseori atunci când vine vorba de ieșirile mediatice și, cu ocazia vizitei la Praga, a reușit să-l transforme pe mijlocașul Slaviei într-un izvor de sinceritate.

Cerebral așa cum e și pe teren, fotbalistul de 26 de ani a analizat strat cu strat fotbalul românesc: echipa națională, colegii veniți de la tineret, Liga 1 și suporterii români. Bonus, și câteva detalii neștiute din timpul celor două dueluri pe care le-a avut recent cu Lionel Messi.

ProSport s-a deplasat la sfârșitul săptămânii trecute în Cehia, acolo unde românii au început să devină de-ai casei. După interviurile cu Alexandru Băluță și Florin Niță, cititorii noștri au ocazia să descopere cum vede Nicolae Stanciu fotbalul în general. Mijlocașul de creație al României și al Slaviei Praga vine după câteva luni excelente.

S-a impus rapid ca lider în trupa de șoc a campioanei Cehiei, a câștigat alături de colegii săi respectul întregii Europe după evoluțiile cu FC Barcelona, Inter Milano și Borussia Dortmund, iar acum, înaintea meciurilor cu Suedia și Spania, se pregătește să facă fericită o țară întreagă. Țară pe care ne-a explicat cât de mult o iubește și alături de care vrea să ajungă din nou la un turneu final.

ProSport: Nicule, trebuie să începem cu Slavia, pentru că rezultatul cu Barcelona, dar mai ales kilometrii pe care i-ați alergat au uimit pe toată lumea. Cum ați ajuns la astfel de cifre?
Eu n-am prins pregătirea de vară cu ei, dar am înțeles că e teroare. O săptămână sau zece zile fac niște antrenamente foarte dure.

Eu am început din mers, pentru că am venit foarte târziu, dar am prins niște antrenamente foarte tari și eu cred că ăsta e atuul echipei în primul rând. Și la noi în campionat, unde avem 11 puncte avans față de Plzen, 90 de minute facem pressing încontinuu, nu lăsăm celelalte echipe să joace. Cel puțin cu echipele mai mici.

Cu Plzen și Sparta e mai dificil, dar am câștigat și meciurile alea. Cât despre Champions League, cred că a fost o diferență enormă. Țin minte că am avut meci cu Dortmund și am avut 128 de kilometri alergați pe echipă și Barcelona jucase cu Inter acasă și avusese 101 sau 103. Deci gândește-te că e o diferență…

Practic s-a alergat cu aproximativ doi kilometri și jumătate în plus de jucător…
Da. Și dacă te gândești, 103 kilometri cu trei schimbări, ar veni mult sub 10 kilometri de jucător. Și la noi, de exemplu, căpitanul (n.r. – Soucek) a avut record după primele două meciuri. Cred că a avut în total 27 de kilometri alergați. Eu am văzut acum statistica de la meciul cu Inter, iar la pauză aveam 6,7 kilometri alergați la pauză și eram abia al treilea din echipă.

Acum înțeleg de ce ai spus tu în ultimul interviu pe care l-ai oferit pentru ProSport, după meciul cu Inter, că tu ești număr 8, nu 10, că alergi și te pregătești inclusiv suplimentar pentru asta…
Da, da. Cel mai bun exemplu e că la națională se vorbește despre lucrul ăsta. Am jucat în Insulele Feroe pe sintetic, pe frigul ăla și m-am interesat, mi-a dat datele Rareș, omul care se ocupă la națională de asta, și aveam 12,4 kilometri.

A doua zi am venit înapoi în țară și la o zi distanță jucam cu Norvegia. După meci, la fel, i-am cerut datele și aveam 12,3 și mi-a zis: «Iarăși ai alergat cel mai mult». Deci am avut cei mai mulți kilometri alergați din toată echipa și la noi s-au mai schimbat jucători între cele două meciuri.

Deci cred că mă ajută. Eu cred că un număr 10 nu ar putea să alerge atât într-un meci. Încerc să fiu cât mai complet, să fac și faza de apărare cum îmi cere antrenorul. Cred că în ziua de astăzi, dacă nu poți să alergi și să faci ambele faze nu poți să joci la un nivel mare.

Am văzut cum este în Champions League și chiar și în Cehia: e un campionat foarte puternic fizic, majoritatea echipelor doar pe asta se bazează, deci dacă nu poți să alergi, nu merge doar cu „floricele”.

Interviu eveniment cu Nicolae Stanciu: „Nu pot să spun că mai ţin cu FCSB… E mult circ acolo câteodată”

Asta mi-au spus și Alex Băluță și Florin Niță: în Cehia e forță și alergătură multă. Presiune non-stop…
Ți-am zis și eu că și celelalte echipe aleargă, și noi alergăm. Încercăm să le facem pressing 90 de minute, doar că noi avem o echipă foarte puternică.

Eu mă gândeam că îmi va fi greu, pentru că ei au câștigat anul trecut cupa, campionatul, au jucat «sferturi» în Europa League. Bine, într-adevăr, le-au plecat câțiva jucători, dar faptul că am intrat așa în echipă și că m-am integrat e un lucru îmbucurător pentru mine.

Te mai uiți la meciurile FCSB?
Mă mai uit.

Și ții cu ei, te mai regăsești în această echipă?
Mai sunt oameni pe care-i cunosc acolo. Dar mă uit, când am timp, la orice meci din Liga 1. Și când joacă CFR-ul, de exemplu. Nu pot să zic că țin cu ei, pentru că nu mai e ce-a fost. Tot ce se întâmplă… E mult circ câteodată.

Ce a făcut Gică Hagi la Viitorul e incredibil. Jos pălăria! Acum mai toți jucătorii care vin din urmă sunt de la dânsul, și-a băgat banii lui… D-aia poate să vorbească și să facă orice – Nicolae Stanciu, mijlocaș Slavia Praga

De când a venit Vintilă lucrurile merg bine, dar nu ştiu cât va reuşi să se abțină Gigi Becali. Tu ce părere ai?
Acum merge bine echipa. Ar trebui să lucreze împotriva lui, dacă nici acum nu-i convine, când are rezultate. Eu mă mai uit, dar nu pot să zic că sunt așa fan cum eram înainte. Fan sunt clar, e echipa mea favorită, dar nu mai sunt aceleași trăiri ca înainte.

«Aş da trofee pentru calificare! Şi ca să închid gura lumii rele»

Să trecem la echipa națională. Toată țara se roagă pentru o victorie cu Suedia și un egal cu Spania…
Și eu, crede-mă! Aș da trofee pentru calificare! Pentru noi, pentru jucători mai mult și pentru țară. Și lumea asta rea… Să le închizi măcar o dată gura. Sau nu neapărat să le închizi gura, dar… Nu conștientizează cât de greu e. Noi am fost urna a patra, am plecat cu a patra șansă. Eram un pic mai bine ca Malta și Feroe. Așa a fost, asta e realitatea! Și acum suntem aproape de calificare.

Sunteți la mâna voastră…
Să zicem că am avut și noroc că a egalat Spania în Suedia. Dar dacă rămânea așa și pe noi nu ne egala Norvegia, acum trebuia să câștigăm meciul cu Suedia și era gata. Și în plus de asta, dacă Cehia bate pe Kosovo, noi mai avem o șansă prin Liga Națiunilor. Mi se pare că am avea semifinală cu Scoția sau Islanda.

Sunt convins că acum lumea o să fie cu noi, cel puțin galeria, cei care vin și cântă. Adică «Uniți sub tricolor», că îi știu. Probabil vor cânta și dacă, doamne ferește!, nu ne calificăm. Dar nu ar trebui să fie așa doar pentru meciul ăsta. Pentru că și dacă pierdem, mai avem Liga Națiunilor. Ar trebui să vii și să ne susții.

 

Eu am 26 de ani, sunt unii care au peste 30, care poate nu vor mai veni, dar vin mulți tineri din urmă, care au jucat și au făcut un Campionat European bun. Pentru asta să fii alături ca suporter, să construiești ceva pentru viitor. Să fii alături de tineri.

 

Olanda, cu niște jucători wow, nu a fost la ultimele două turnee finale. Italia nu a fost la Mondial. Știu că stadionul va fi plin și va fi cu noi acum, dar așa ar trebui să fie mereu – Nicolae Stanciu, mijlocaș Slavia Praga

Știi care e treaba, ce cred că îi enervează pe oameni? Că în toate meciurile nu se începe curajos. În preliminariile astea a trebuit să ajungă cuțitul aproape de os ca să jucați ofensiv. Eu mă gândesc că poate nu e vina voastră, a jucătorilor…
Nu e vina nimănui! Și eu eram ferm convins că batem Barcelona și acasă, și în deplasare. Eu așa încredere am în echipă. Mai ales cu Dortmund. Numai la Steaua mi s-a mai întâmplat ca în Liga 1 să intru pe teren și, cu oricine jucam, eram la modul: «îÎ distrugem! Nu au ce să ne facă».

Gândește-te că eram la Slavia acum și știu ce echipă avem și cum jucăm, iar la Inter, după meci, eram terminat că ne-au egalat în minutul 93. Cu Dortmund, la 0-0, am ratat singuri cu portarul, apoi ne-au dat 1-0 din contraatac. A doua repriză am început iar peste ei, am ratat singuri cu portarul din nou. Mai vedeam comentarii după ce am zis eu că vrem să batem la Barcelona…

Eu chiar asta credeam și am încredere. Nu îi e frică nimănui din echipă că jucăm cu cine jucăm. Și asta pentru că avem forța grupului, nu individualități. Avem o forță foarte mare. La națională e la fel. Pentru că uite, și noi la Slavia când dăm de un adversar cum e Barcelona sau altă echipă mult mai bună ca tine, chiar dacă nu vrei tu neapărat să te aperi, trebuie.

Pentru că ei au o valoare mai mare și vin peste tine. Și noi la națională… Nu pot să zic că norvegienii sunt mult mai valoroși ca noi, dar jucătorii lor joacă la niște echipe și în niște campionate mai bine cotate ca ai noștri. Și joacă! Suedezii la fel. Așa că poate au fost unele momente când au venit peste noi și a trebuit să suferim.

Dar, cum am zis, lăsând Spania la o parte, și Suedia, și Norvegia au jucători mai bine cotați ca noi. Joacă în campionate mai puternice. Nu spun că sunt mai talentați sau mai buni ca noi, dar dacă noi am fost în urna a patra și Suedia cu Norvegia au fost peste noi, înseamnă ceva. Suedia a jucat acum un an și ceva la Mondial sfert de finală.

Eu, dacă aș fi în locul vostru, aș fi ieșit și spuneam niște lucruri fără țâfnă, ci frumos: «Oameni buni, noi venim aici și jucăm pentru România atât cât putem de bine. Dacă știți voi alții mai buni, numiți-i și noi ne dăm la o parte». Dar știu că, de exemplu, dacă ieși tu acum, te ia lumea și te toacă…
Eu n-am treabă cu asta neapărat. Singura chestie care mi se mai întâmplă și pe care chiar o vorbeam cu cineva în club după meciul de la Barcelona e că de multe ori plec așa bine de la club – sunt niște momente extraordinare: să conduci campionatul, să câștigi derby 3-0 cu Sparta, 1-0 cu Plzen, faci meciuri extraordinare în Champions League – și abia aștept să vină momentul să mă duc la națională, dar când ajung acolo, primul lucru de care dau e ceva negativ.

E cea mai mare plăcere pentru mine să vin la echipa națională și să joc, o fac că-mi place și că-mi iubesc țara, pentru că altfel stăteam la echipa de club. Mereu am încercat să dau totul. Dar sunt multe momente – și probabil sunt pentru toți jucătorii, dar nu o zic – când eu, personal, vin foarte entuziasmat de la echipa de club că joc, câștigăm meciuri, Champions League și primul lucru când ajung în România dau de niște întrebări, de negativitate, de râcâială…

Îți dau un exemplu: după lot, ai un rezultat mai prost sau nu s-a jucat bine, toată lumea ne-a criticat și ajung la echipa de club dărâmat. Eu când vin la națională, vin mereu să fac ceva, să facem ceva… Și toți care jucăm încercăm să facem.

Toată lumea vrea să ajungă la un Campionat European. Lumea compară mult cum e Stanciu la echipa de club și cum e la națională. Recent, meciurile la echipa națională au fost bune, a fost chiar ok. Dar ce am vrut să spun e că se schimbă total situația, schimbi tot.

Vin de la echipa de club unde joc un anumit stil, știu că intru pe teren mereu cu gândul că «pe ăștia îi omorâm», nu contează că joc cu Barcelona. Mă duc și le fac pressing 90 de minute, ai o idee tactică pentru că mereu faci același lucru la antrenamente, știi ce trebuie să faci pentru că lucrezi zi de zi.

Când te duci la națională, e logic că selecționerul nu poate avea ideea antrenorului tău de la club și îți cere altceva. Și ai două, trei zile în care trebuie să te schimbi, să te modelezi să faci altceva, ce îți cere el, că poate te bagă pe un post diferit.

Interviu eveniment cu Nicolae Stanciu: «Cei de la tineret sunt privilegiați și merită, dar vor ajunge să vadă cum e să fii criticat de suporteri»

Dar voi la lot vorbiți despre toate lucrurile astea, despre presiunea din exterior?
Sincer, vorbesc, dar acum sunt mulți jucători noi, tineri, care nu au avut parte de lucrul ăsta. Ce vorbeam, vorbeam foarte mult cu cei care erau acolo: cu Alex (n.r. – Chipciu), cu Tătărușanu, cu Toșca, Chiri (n.r. – Chiricheș), Pinti (n.r. – Pintilii).

Acum, grupul de jucători care a venit de la tineret nu a avut parte de lucrurile astea și cred că băieții sunt privilegiați din punctul ăsta de vedere datorită rezultatelor – și merită să fie! Doar că Europeanul a trecut și ei încă nu știu, se bucură de încrederea și creditul oamenilor pentru ceea ce au făcut.

Dar la echipa națională e altcumva și vor ajunge să vadă și ei cum e, probabil vor veni momente când vor fi criticați. Deci sunt puțini jucători cu care vorbesc despre lucrurile astea.

De unde credeți că pornește problema asta? Că multă lume dă vina pe presă, alții spun că românii sunt într-un anume fel. Tu cum o vezi?
Nu știu ce să zic, chiar nu știu. Aici e ceva ce nu înțeleg. Pentru că în Cehia nu am văzut să existe așa ceva, să-și jignească sau să-și omoare jucătorii lor, care joacă la echipa națională. Nu am auzit așa multă critică. Oricum, eu personal m-am obișnuit și într-un fel cred că e normal să fii criticat când nu joci bine, dar până la un anumit punct.

Cred că trebuie să fie și puțin respect atunci când cineva ne critică pe noi, cei care jucăm în națională. Ok, nu am avut o evoluție bună, am fost slabi, dar fără jigniri. Sunt mulți jucători care au trofee câștigate sau au familie, au părinți… Ce vreau să zic e că vin la națională din plăcere și că-mi iubesc țara. Critica e ok, dar trebuie să fie până la un anumit punct.

Deci ce spui tu e că la noi se cade ușor în extrema cealaltă…
Da, exact. Mai vezi emisiuni prin Anglia și nu-și jignesc jucătorii… Sunt total de acord cu critica, nu am cea mai mică problemă, dar să nu se ducă în extrema cealaltă.

Au dispărut suporterii așa cum a dispărut și brandul Steaua, cum au dispărut și o grămadă de echipe de tradiție care multe sunt acum în liga a doua.

 

În prima ligă nu prea mai vezi… În afară de unele meciuri ale lui Dinamo, care are o galerie frumoasă, nu știu cine mai e cu o galerie care să cânte, să facă atmosferă.

 

La noi, la Slavia, are 20 de mii de locuri stadionul și la fiecare meci sunt 18 sau 19 mii. Cu Dortmund, ne-au bătut 2-0 și au cântat tot meciul. La final, am cântat cu ei, ne-au felicitat. Aici, în Cehia, pe unde te duci sunt stadioane pline – Nicolae Stanciu, mijlocaș Slavia Praga

Te gândești la motivele pentru care lumea nu mai vine pe stadioane în România?
Nu știu ce să zic. La Steaua, de exemplu, probabil că din cauza a ce se întâmplă, că eu am prins și meciuri în Champions League, și în preliminarii când am jucat cu stadioane pline. Îmi aduc aminte un meci de calificare cu Vardar și era iulie, toată lumea prin vacanțe, și au fost vreo 35 sau 40 de mii. Și jucam cu Vardar. Era mereu stadionul plin. Hai să zici că anul ăsta și anul trecut nu s-au calificat în grupe, dar și la Cluj m-am uitat. S-au calificat, iar cu Rennes, de exemplu, mă gândeam: «Cum să nu umpli stadionul?!». Chiar nu pot să-mi explic.

Nicolae Stanciu: «În 2016, lumea zicea că ne-am calificat dintr-o grupă slabă. Ar trebui să fie o bucurie că ajungem la Euro»

Când erai mic și probabil visai să joci pentru națională te gândeai că se va ajunge la schisma asta între suporteri și jucători?
Nu. Visam, dar nu mă gândeam că o să ajung să joc pentru echipa națională. Din punctul meu de vedere asta e cea mai mare realizare, nu că am luat campionatul în România, Belgia sau că am jucat atâtea meciuri în Champions League sau sferturi contra lui Manchester United când eram la Anderlecht. Asta e cea mai mare realizare, că pot să-mi reprezint țara.

Eu nu am prins Generația de Aur, dar când eram eu mic și jucau Chivu, Mutu sau Rădoi, din afară nu părea să fie o problemă cu suporterii. Gândește-te că România a jucat ultimul turneu final în 2008, iar când am făcut-o noi în 2016 lumea a zis că ne-am calificat pentru că a fost grupa slabă.

Adică noi nu am mai fost de atâția ani și, oricum, nu se califică România destul de des, iar lumea zicea că ne-am calificat dintr-o grupă slabă, că Ungaria, că Irlanda de Nord… Puteam să fim în grupă cu Armenia, Malta și Insulele Feroe, tot trebuia să fie o bucurie pentru țară că ajungem la un Euro.

Tocmai. Că, drept dovadă, la Euro 2016 Olanda nu a fost…
Da, asta zic. Nu știu ce se întâmplă. Lipsa calificărilor, lipsa rezultatelor i-a îndepărtat pe suporteri și i-a făcut să fie mai sceptici când vine vorba de națională.

În acest moment, doi tineri apar lângă masa la care discutam și așteaptă politicos să întrerupem discuția, dar Stanciu îi observă și ridică privirea spre ei. Cu telefoanele în mână, cei doi solicită cu timiditate o poză, iar între câteva instantanee îl întreabă pe fotbalistul Slaviei despre recentul duel cu Barcelona lui Messi.

Ți se întâmplă des?
Da, dar îți dai seama că aici lumea e împărțită jumate-jumate.

Chiar mă gândeam unde vom ieși când ai spus că vrei să ne vedem în oraș, ca nu e ca și cum toată lumea te tratează cu neutralitate aici în Praga. Ți s-a întâmplat vreun incident de când ai venit la Slavia?
Nu, că atunci când am ajuns nu prea am ieșit. Am stat cu soția în casă o lună sau două. Nu ne-am comportat ca înainte, cu ieșiri și plimbări, am evitat. Acum s-au mai calmat. Nu că au uitat, că lumea nu a uitat, dar s-au mai liniștit.

Dar n-ai fost abordat de niciun fan al Spartei?
Aici în oraș sunt foarte mulți turiști, mai ales în centru. Iar noi când ieșim la restaurant în general venim aici. Dar mi s-a întâmplat de vreo două ori să fiu abordat, însă m-au întrebat doar de ce am plecat, atât. Din fericire, nu a existat niciun incident.

«Contra e un antrenor senzație. Ca spirit, atitudine și cum te motivează e senzațional!»

Tu ai încercat să te întorci la Sparta în vară?
Nu știu ce au discutat agenții, eu am știut doar de Slavia și de încă o echipă. Antrenorul de aici îmi scrisese și vorbeam cu el, dar atât.

E băiat de treabă antrenorul ăsta?
Șmecher!

Ce e așa deosebit la el?
Îl asemăn puțin cu Reghe. Are talentul ăsta de a se băga pe sub pielea jucătorului. El vorbește cu toată lumea, dar nu poate să îi răspundă nimeni, nici măcar cel mai vechi jucător. Toți îl respectă. Și știe și foarte mult fotbal.

A fost mare jucător?
Nu, nici n-a jucat decât prin liga a treia, cred. Dar știe fotbalul.

În Arabia aveam mult mai mult decât la Slavia. Lumea a zis că m-am dus pentru bani și eu am plecat după trei luni. Nu era urât acolo, orașul era chiar la mare, era senzație, cel mai frumos din țară.

 

Nici fotbalul nu era rău, dar nu-mi plăcea mie acolo. Eram singur, fără soție, fără familie, pentru că Andreea a avut niște probleme cu viza și a trebuit să stea în România și să-și dea licența.

 

Am renunțat la o grămadă de bani ca să mă întorc. Am luat doar banii pe trei luni și atât – Nicolae Stanciu, mijlocaș Slavia Praga

Despre Contra ce părere ai?
Mie mi se pare un antrenor senzație. Lumea îl critică, dar ca spirit, atitudine și cum te motivează e senzațional! Și pentru el e greu. Că uite, ca exemplu, eu ajung luni la lot și vineri e meciul. Luni nu prea fac nimic, iar apoi ai două zile să încerce să își pună tactica în aplicare. Mie mi se pare că lui nu-i lipsește nimic, chiar dacă am văzut că presa a început să se ia de el puternic.

Da, dar ți-am mai zis, începuturile alea de meci parcă sunt prea timide…
Da, dar nu e vina lui. Nu el zice: «Bă, începem meciul așa!». Problema e ori la noi, la jucători, ori e o echipă mai bună și te face să joci așa.

Interviu eveniment cu Nicolae Stanciu: «Tinerii s-au schimbat. Unii sunt pâinea lui Dumnezeu, dar alții nu au un pic de respect»

Încetul cu încetul, devii unul dintre cei mai experimentați jucători ai naționalei. Cum discuți cu cei tineri care vin acum la lot de la tineret? Te întreb pentru că eu, de exemplu, când am intrat într-o redacție de sport, am încercat să stau pe lângă cei mai bătrâni. La voi nu e așa?
Nu. Eu sunt un tip foarte prietenos și vorbesc toată lumea care vine la națională. Când vine cineva nou, când ne salutăm îi zic mereu: «Bine ai venit! Să te integrezi, să-ți placă». Dar discuții nu prea avem. Cel mai mult am vorbit, atunci când a venit, cu Răzvan Marin. Și acum vorbesc.

Mi se pare că atunci când a debutat, la meciul cu Armenia, încă din dimineața meciului am stat cu el și am vorbit anumite chestii. Și am dat gol și eu, și el. Cu Drăguș, la fel, am discutat când a venit la echipa națională. Cu Cicâldău, care e un jucător de care-mi place, la fel.

Vorbim chestii legate de fotbal, dar nu a fost niciunul care să vină să ne întrebe ceva sau să ceară sfaturi. S-au schimbat, nu mai sunt ca înainte. Eu, cel puțin, am debutat în 2016, aveam 23 de ani și veneam de la Steaua, dar când m-am dus la națională mi-era rușine. Că erau Raț, Săpunaru… Mi-era cumva rușine de ei.

Nu vreau să zic nimic rău, pentru că sunt unii tineri care sunt pâinea lui Dumnezeu, dar sunt alții care nu au un pic de respect. Și nu de mine, dar mai e un Tătărușanu, mai e un Chiricheș, care au peste 50 de meciuri la echipa națională. Omul ăla joacă în Franța, a fost unul dintre cei mai buni portari din campionat.

Chiricheș a fost la Tottenham, la Napoli… Eu când m-am dus, prima dată, vorbeam doar cu cei de la Steaua și nici măcar cu ei nu vorbeam foarte mult, pentru că nu voiam să se zică: «Uite, mă, a venit ăsta. Cât vorbește!».

Apropos, explică-mi și mie povestea cu penalty-ul cu Norvegia, te rog…
Sincer, nu aș vrea să mai vorbesc despre asta, pentru că și așa s-a discutat prea mult despre situația aia și nu are rost să mai dezgropăm morții acum. S-a reglat încă de atunci, după meci și probabil o să mai vorbim de lucrul ăsta și la această convocare.

Eu sper doar să rămân în continuare primul executant. Că mai auzeam după ce am ratat penalty-ul acela cu Muntenegru (n.r. – în 2016) că o să-mi fie frică să execut eu penalty-uri. Și am avut penalty în Liga Națiunilor, conducea Serbia cu 1-0, și când am văzut că s-a dat penalty, mă gândeam: «Dacă ratezi acum, te răstignesc oamenii în țară după ce ai ratat cu Muntenegru».

Te gândești la așa ceva în astfel de momente?
Normal că m-am gândit! E inevitabil. Dar am bătut și am dat gol. Nu mi-e frică să mai bat din cauza a ce s-a întâmplat atunci, când am ratat. Și atunci s-a zis că am ratat calificarea. Era primul meci! Și n-am pierdut, am luat un punct. Mai aveam nouă meciuri!

Am pierdut apoi ambele meciuri cu Polonia, am făcut două egaluri cu Danemarca, am făcut egal cu Kazahstan, am pierdut în Muntenegru la retur. Mai erau 27 de puncte în joc. Oricum a fost unul dintre momentele nasoale și m-am simțit foarte rău, dar de acolo până la a se zice că am ratat eu calificarea…

«Pe Messi îl visez de câteva nopți. Am jucat contra lui Neymar și Hazard, dar așa ceva nu am mai văzut»

Trebuie să te mai întreb de Barcelona și de Messi…
Îl visez de câteva nopți.

Serios?
Da. Am niște gânduri… Nu sunt fan Barcelona sau Messi. Îl vedeam la televizor cum îl vede toată lumea: că te driblează, ce face. Mă gândeam în mintea asta a mea: «Du-te, bă, de aici! Cum poate să te dribleze? Le e frică ălora de el. N-are cum să-ți facă așa ceva!».

Pare prea ușor…
Da. Mă gândeam că le e frică adversarilor. Dar băi frate, crede-mă, am avut meciuri și la Euro, și în Champions League, și cu Manchester, și cu Chelsea, și cu Paris Saint-Germain. Am jucat contra lui Hazard, l-am văzut și pe Neymar, care e tot la fel, te driblează, face circ. Dar n-am văzut un jucător căruia să nu poți să-i iei mingea. Nu poți, frate, să-i iei mingea!

Și nu te driblează cum face Neymar, dar pur și simplu nu poți să-i iei mingea. Ai impresia că poți să i-o iei, te duci trei oameni pe el, dar nu poți. Am numai gânduri de astea de atunci. Eu cu doi prieteni avem un grup pe Whatsapp, unul e cu Real, unul e cu Barca. Eu eram cu Real și cu Cristiano. Și după meci, numai despre asta le ziceam: «Bă, nu-mi vine să cred. Ce Cristiano…». Mi-am schimbat total părerea!

M-am dus de vreo două sau trei ori să-i iau mingea, dar are o mișcare d-aia din corp, de ziceam că mă doare spatele. Mergea într-o parte, ba o lua în alta. S-au dus vreo doi colegi de-ai mei să-i ia mingea și el și-a prelungit nu știu cum mingea. Și am zis: «Gata, i-o iau!». Și făcea ceva de nu puteai să-i iei mingea. Eu așa ceva nu am văzut.

Atunci când ai luat galbenul l-ai luat intenționat, nu?
L-am luat că am vrut să-l opresc. Păi i-am dat direct, că se ducea în 16 metri și intrase pe interior. I-am zis și arbitrului: «Ce puteam să-i mai fac?». Și el mi-a zis: «Da, știu». La final, chiar a glumit cu mine arbitrul: «N-ai voie să te atingi de Messi».

Eram ferm convins că o să câștigăm la Barcelona. Am pregătit meciul foarte bine și îmi știu colegii, echipa și ce putem. Și nu neapărat pe contraatacuri, ci pe joc. Știam că sunt unii jucători de-ai lor care nu se apără, știam unde să profităm.

 

Oricum, când am ajuns acolo mi s-a părut incredibil totul. Gândește-te că stadionul are 100 de mii de locuri. E de departe cel mai mare din carieră pe care l-am jucat.

 

La egalitate cu cel de deschidere de la Euro 2016, cu Franța, că eram pe Stade de France. Când am intrat pe gazon la Barcelona lăsam urme pe teren de îmi venea să mă descalț. Era biliard! – Nicolae Stanciu, mijlocaș Slavia Praga

«Rădoi m-a cucerit. O să ajungă și mai sus. E șmecher rău!»

Trebuie să te întreb și de unul dintre cei mai populari oameni din fotbalul românesc la ora actuală: Mirel Rădoi. Ai lucrat cu el la FCSB, cum e el ca antrenor?
Este unul dintre cei mai buni, cei mai șmecheri. Cum îți vorbește, ce cunoștințe are despre fotbal, ce antrenamente face… El atunci nu avea licență și cred că asta a fost una dintre cele mai mari probleme. În alea trei sau patru luni cât a stat la Steaua, pe mine m-a cucerit.

Țin minte primul meci din cupele europene, jucam la Trencin. În prima repriză fusesem morți! Jucasem slab rău. Și a intrat în vestiar și noi vorbeam, era gălăgie. A dat un pumn la tabla aia din vestiar de a căzut pe jos. A zis: «Liniște!». După ce vorbea, îți venea să faci orice pe teren, dar știa și mult fotbal. Nici nu mă mir că are rezultate acum. O să ajungă mult mai sus. Chiar e șmecher rău! Nu permite nicio abatere sau vreun act de indisciplină.

Știu că e devreme, dar te-ai gândit ce vrei să faci după ce te retragi?
Din punctul meu de vedere, fotbalul îți dă multe dacă ajungi la un anumit nivel. Ai parte de orice. Și să nu mă înțelegi greșit, că după soția mea și familia mea, iubesc fotbalul cel mai mult. Dar atât de multe îți ia… Eu după ce mă las nu vreau să mai am nimic în comun cu domeniul ăsta. Nu vreau să mă fac antrenor, nu vreau nimic.

Bine, o să mai joc fotbal pe sintetic cu prietenii, dar atât. Și eu vorbesc de oamenii care ajung să facă fotbal, să câștige, care sunt privilegiați. Dacă ai nevoie de ceva, toată lumea îți oferă, că joci fotbal. Dar gândește-te, eu la 18 ani am plecat de acasă și chiar dacă poate nu mai aveam nevoie de ajutorul părinților, dar de atunci am stat departe de ei.

Frati-miu ăla mic avea 3 ani. Îl iubeam cel mai mult. Nu l-am văzut cum crește, nu i-am stat aproape. Sunt cu Andreea de șapte ani și abia acum am început să stăm împreună. Ea avea facultate, stăteam despărțiți. Îți dă multe fotbalul, dar și câte sacrificii îți cere să faci. Îți ia niște lucruri… În București am fost în club de două ori, din care o dată a fost când am luat titlul cu Steaua și am ieșit să sărbătorim.

Mă mai chemau prietenii să ieșim în oraș: «Nu ies, că am antrenament». Familia mi-o vedeam când mă duceam în vacanțe acasă. Nu vreau să sune că mă plâng, că eu sunt un privilegiat. Dar sunt alții care fac aceleași sacrificii ca mine și nu ajung. Și dau atâtea…

Chiar vorbeam la națională cu băieții la saună și vorbeam de partea financiară și am zis că aș prefera să câștig trofee, medalii, chiar dacă aș câștiga bani mai puțini. Toți ceilalți care nu joacă fotbal sau nu fac un sport pot să facă ce vor.

Interviu eveniment cu Nicolae Stanciu: «Cu Reghe, simțeam în timpul antrenamentelor că îmi vine să mă las de fotbal. Nici dacă erai bolnav sau te bătea unul nu te simțeai așa rău»

Chiar vorbeam și cu Niță și îl întrebam ce îl motiva atunci când avea 20-21 de ani și ploua sau ningea afară…
Gândește-te că sunt cantonamente – eu încă n-am prins, dar mi-a zis deja antrenorul de aici ce mă așteaptă – în care au vomitat colegii, erau să leșine. Cu Reghe, prindeam niște cantonamente… Mai ales când a fost Tommy (n.r. – Neubert). Simțeai în timpul antrenamentului că te lași de fotbal și…

Pleci acasă…
Nu că pleci acasă. Îți era așa rău că nici dacă erai bolnav sau te bătea unul nu te simțeai așa rău. Făceam niște alergări și niște TRX-uri de vomita lumea. Vomitau în timpul alergărilor! Dacă era cineva care știa că urmează un antrenament greu și se gândea să-i zică lui Reghe că îl doare ceva sau chiar îl durea, tu tot făceai antrenamentul ăla când intrai. «N-ai făcut antrenamentul ăla, recuperezi azi». Era mai rău după aia.

Chiar dacă încă n-ai apucat un cantonament complet la Slavia, crezi că se poate compara cu ce făceați cu Tommy Neubert?
Cred că tot ce făceam atunci cu Tommy nu are termen de comparație. Din ce am înțeles, aici sunt alergări dure, dar se bazează mult și pe jocuri cu mingea. Uite, să îți dau un exemplu: facem aici un joc 4 la 4, un minut, cu un minut pauză. Și îți cere să fii om la om, unde e omul tău, alergi după el. Și facem și câte 18 reprize d-astea. Păi la final ești leșinat, îți vine să cazi din picioare. Și asta e cu mingea, dar extra faci și alergări.

Una din dorințele mele pentru viitor este să câștig măcar o dată titlul de fotbalistul anului în România. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar joc în Champions League unde avem rezultate, acum sunt într-un campionat mai bun decât cel din România și avem 11 puncte avans.

 

Ar fi câteva argumente și în favoarea mea. La finalul carierei nu banii contează, ci lucrurile astea. Și ar însemna mult pentru mine să fiu și eu pe acea listă – Nicolae Stanciu, mijlocaș Slavia Praga