INTERVIU-EVENIMENT cu Vasile Dobrău, campion în patru rânduri cu Dinamo, victorios în fața Realului din postura de „câine”. Cum și-a făcut, la 16 ani, debutul într-un vestiar cu greii Cornel Dinu, Mircea Lucescu sau Florea Dumitrache: „I-am băgat o alunecare cum se făcea pe vremuri, l-am aruncat în aer!” Teoriile despre Gicu Dobrin în Mexic sau înfrângerea cu Iugoslavia, 4-6 în Ghencea, demontate după mai bine de 40 de ani | VIDEO EXCLUSIV

Vasile Dobrău (70 de ani) este un nume, poate, prea puțin cunoscut în istoria clubului Dinamo într-un prezent care îi găsește pe „câini” cu statut de nou-promovată în prima ligă. Bucureștean stabilit la Cluj, fostul fundaș a îmbrăcat tricoul alb-roșu 9 ani (1969-1978), perioadă în care a bifat 181 de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc. Și-a trecut în palmares, alături de „câini”, într-o generație cu Mircea Lucescu, Florea Dumitrache, Dudu Georgescu, Radu Nunweiller sau Cornel Dinu, printre alții, patru titluri naționale într-un fotbal în care echipele puternice și-au împărțit titlurile. Perioada anilor ’70, cu UTA și FC Argeș la apogeu, cu nașterea Craiovei Maxima, cu Steaua la care străluceau, printre alții, Anghel Iordănescu sau Marcel Răducanu, îl găsea pe Dobrău om de bază în „Ștefan cel Mare”. Fostul mare fundaș își amintește, într-un interviu pentru ProSport, din postura de supervizor al Viitorului Cluj, club deținut de Răzvan Zăvăleanu, una din perioadele de glorie ale clubului Dinamo. Anii ’70 au însemnat, practic, în viața clubului alb-roșu, atât trofee colective, cât și distincții individuale recunoscute la nivel european (Ghetele de Aur ale lui Dudu) sau dueluri cu AC Milan și Real Madrid în Europa.

„Sunt supervizor la Viitorul Cluj, Răzvan Zăvăleanu m-a atras în proiect. Îmi plac copiii, sunt extraordinari și înseamnă oxigen pentru mine. Sunt de cinci ani aici și mai am contract pe încă cinci ani. Diferența dintre noi, „U” Cluj și CFR este de nume, acolo câștigă ei”

Domnule Dobrău, sunteți de patru ori campion al României, ați jucat în aceeași generație, la Dinamo, printre alții, cu Mircea Lucescu, Dudu Georgescu, Florea Dumitrache. Ce faceți în prezent, cum sunteți?

Sunt foarte bine, mulțumesc pentru întrebare. Nu mă laud, nu mă plâng, pentru că am o anumită vârstă. Am un moral bun și mă bucur că sunt în această academie. Pentru mine înseamnă oxigen, copiii sunt extraordinari și îmi produc multe bucurii. Munca este foarte plăcută. Îmi amintesc de momentele când eram de vârsta lor. Este o treabă foarte serioasă aici, domnul Zăvăleanu a construit, pas cu pas, multe lucruri. Am avut un control de la Federație și ni s-a spus că avem cel mai bun staff din România, de la toate academiile. Avem antrenori cu licențe care au antrenat în Liga Campionilor.

Cum relaționați cu copiii?

Mulți, din păcate, nu au acces la informație ca să-mi știe trecutul. Părinții lor, în schimb, intră pe Internet și, atunci, respectul este foarte mare. Și eu îi respect. Am un sistem al meu pentru a-i cointeresa. Jucătorii care marchează un gol al victoriei, dau o dublă sau un hattrick, sunt premiați de mine. De-abia aștept să văd bucuria din ochii lor. Și eu, la rândul meu, când eram copil, eram foarte bucuros când câștigam meciuri.

Câte grupe aveți?

26 de grupe, 500 de copii. La anumite categorii de vârstă avem și trei grupe. Eu nu antrenez, ci sunt supervizor și mă ocup de problemele de tactică și evaluare a antrenorilor. Nu profesez, pentru că avem colegi tineri, entuziaști, care au puterea să se „lupte” și cu părinții. Unul din dușmanul copilului este părintele, care face destul greșeli în a-l sfătui înainte antrenorului.

Răzvan Zăvăleanu v-a atras în acest proiect?

Da, îl știu de la „U” Cluj. Când m-am întors din Golf, dânsul m-a abordat și sunt de 5 ani. Mai am contract 5 ani. Cum a spus soția mea, îmi voi încheia activitatea aici, la Viitorul Cluj.

Care sunt obiectivele?

Este important să menținem toate grupele, eșaloanele, pentru ca, cei care termină junioratul, să meargă la Liga 3 sau Liga 2, dacă vom promova. Nu trebuie să se piardă pe drum. În același timp, vrem să ne luptăm cu cele două brand-uri din Cluj, Universitatea și CFR. Atrag mult mai mult decât noi. Dar noi, prin fiecare zi, fiecare meci câștigat împotriva lor, câștigăm imagine în fața părinților. Ei sunt obișnuiți cu cele două cluburi și își îndreaptă copiii acolo. Noi facem eforturi foarte mari și, bineînțeles, lucrurile bune se adună încet-încet. Nu e o diferență mare între „U”, CFR și Viitorul din punct de vedere al rezultatelor. În schimb, din punct de vedere al numelui, da. Aici câștigă ei.

• Proiectul celor de la Viitorul Cluj a plecat la drum în 2013. Atunci, Alin Bănceu (49 de ani, fost fotbalist la „U” Cluj, CFR sau Fortuna Sittard, în Olanda), a pornit la drum, alături de doi antrenori și un om de afaceri local. În octombrie 2017, Răzvan Zăvăleanu și familia sa au preluat echipa. În timp, școala de fotbal a ajuns de la 90 de copii legitimați la peste 600;
• În prezent, clubul are peste 30 de antrenori angajați. La formația de seniori, din Liga 3, antrenor este Marius Popescu (53 de ani), fost jucător, printre altele, la „U” Cluj, CFR, Gloria Bistrița sau UTA. Secund îi este Sorin Iodi (47 de ani), cel care, timp de trei sezoane (2000-2003) a fost jucătorul lui Dinamo. De asemenea, pe banca tehnică a echipei U15, cea care a cucerit, stagiunea trecută, Cupa României la această categorie de vârstă, se află Adrian Trușcă (54 de ani, ex-Universitatea Cluj);
• În stagiunea 2022-2023, Viitorul Cluj a avut grupe de copii și juniori înscrise la Liga de Tineret (locul 4 în play-off, Seria Vest), Liga Elitelor U17 (locul 5 în play-out, Seria Vest), Liga Elitelor U16 (locul 6 în play-off, Seria 4) și Liga Elitelor U15 (câștigătoare a Cupei României, 5-0 în finala cu Academia de Fotbal Gică Popescu).

„Florea Dumitrache a fost un băiat excepțional, cel mai talentat fotbalist cu care am jucat. Lucescu și Dinu erau antrenorii din teren. Când aveam 16-17 ani, eram dornic să primesc cât mai mutle sfaturi. Jucătorii de azi au o problemă cu asta, se simt jigniți”

Acum sunteți supervizor, dar, în trecut, ați jucat ani buni la Dinamo, un Dinamo care îi avea în teren, printre alții, pe Ion Pîrcalab, Mircea Lucescu, Cornel Dinu și mulți alții. Cum a fost să îmbrăcați tricoul alb-roșu?

Dinamo a însemnat pentru mine primul club datorită tatălui meu, fie iertat, care lucra în Ministerul de Interne. Era microbist, mă ducea la meciurile echipei și mi-a intrat în sânge această dragoste și respect pentru club. Era un club care se baza mult pe disciplină, talent, muncă.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care a fost cel mai influent din cei cu care ați jucat la Dinamo?

Ar fi, cred eu, cel mai talentat jucător, Florea Dumitrache. Un băiat excepțional care evolua pe un post foarte dificil. Era faultat, constant, de fundașii adverși. Avea niște execuții… eram la antrenamente. Ne uimea și umilea. Nu puteam să-l deposedăm și era și un coleg foarte bun. A ars foarte repede, dar a dat foarte mult fotbalului românesc. Mai avem după, sigur, tandemul Lucescu – Dinu. Erau antrenorii din teren. Am învățat și de la antrenori, dar și de la colegi. Vedeam cum lovesc mingea, cum se comportă tactic. Aveam 16-17 ani, eram copil, dornic să primesc cât mai multe sfaturi. Jucătorii de azi au o problemă în a primi sfaturi. Li se pare că sunt jigniți. Noi eram dornici să progresăm. Rămâneam după antrenamente cu Mircea Lucescu. El juca la națională extremă stângă, la club, extremă dreaptă. Făceam 1vs1, 10 acțiuni pe partea dreaptă, 10 pe stânga. Făceam alunecări cu Cornel Dinu.

Ați jucat cu Dudu Georgescu în echipă, ați fost la Dinamo când a câștigat Gheata de Aur cu 47 de goluri marcate. Totuși, au existat, de-a lungul timpului, voci care au contestat acele reușite. Că au fost meciuri în care Dinamo pierdea, să zicem, 5-4, dar Dudu Georgescu marca de 4 ori. Sunt valide aceste argumente?

Jocul era pe atac la noi. Aveam multe faze de gol și, normal, cine marca cele mai multe? Vârful de atac. Golurile primite erau din cauza faptului că ne axam pe atac și neglijam puțin apărarea. Totodată, toate echipele aveau coloana vertebrală de calitate, adică fundași centrali, mijlocaș central și atacant. Au fost mai multe momente când am primit și noi goluri. Și adversarul juca fotbal.

Dar voi dădeați mult mai multe.

Da, pentru că aveam o posesie foarte bună că, la un moment dat, era 0-0 la pauză și, în repriza a doua, după 20-30 de minute, era 4-0. Asta pentru că echipa care aleargă după minge și n-o are în posesie, obosește. Controlul balonului este plăcut. Din acest motiv, echipele care fac posesie, fac un efort mai mic. Și este și plăcut: driblezi, pasezi.. Atunci, normal, aveam superioritate.

„Cei de la Rapid erau cei mai imprevizibili. Nici ei nu cred că știau ce joacă atunci!”

Anii ’70 înseamnă campionate câștigate de UTA, Dinamo, Steaua, FC Argeș, Craiova. Cum era competiția?

Foarte frumoasă! Nu exista nicio favorită la începutul campionatului. UTA avea jucători senzaționali. Fotbalul era foarte bun, iar valorile erau la toate echipele, nu ca acum, când, cine vrea jucători, merge la Hagi și îi ia. Atunci și Rapid era periculoasă, Sportul Studențesc. Erau bune, pentru că ne stimulau. Eram obligați să ne concentrăm la fiecare joc.

Care era cel mai puternic adversar?

Cea mai incomodă echipă era Rapidul. Nu știai de unde să-i apuci. Nici ei nu cred că știau ce joacă, erau imprevizibili. Rapid era un cartier, Giuleștiul. Imprevizibili! Cu ei am avut cele mai multe probleme. Ca adversar direct nu mi-a plăcut Cămătaru. Era puternic și singurul impediment era că se folosea de corp, de brațe. Nu mi-a plăcut stilul lui.

Cum îl opreați?

Îl epuizam pasând cu celălalt stoper. Îl băgam la mijloc. Și, în al doilea mod, intercepția, să nu apuce să ajungă în posesie.

„Nicolae Dobrin a suportat greu căldura în Mexic, devenea irascibil. Angelo Niculescu, un tip foarte strict, avea cu cine să-l schimbe”

Cu Nicolae Dobrin aveți vreo amintire?

Gicu Dobrin a fost un mare fotbalist. Eu nu sunt de acord cu comparațiile, că X a fost cel mai mare sau Y. Nu există! Există jucători buni, excepționali sau genii. El a fost un geniu. A fost și un coleg foarte bun la echipa națională. Ne explica cum juca cu colegii la FC Argeș. Era foarte simpatic. Zicea: „Măi, băieți, când e mingea la mine, voi deja vă pregătiți să plecați spre poarta adversă. Eu mai fac un dribling, o fentă și v-o dau vouă!” Și colegii lui se trezeau cu mingea în fața porții! Am jucat contra lui și am fost un jucător de anticipație. Simțeam unde vrea să dea pasa și, deși știam, toate îmi treceau pe lângă nas sau pe lângă picior. Era excepțional.

Drept mărturie stă și faza din acel Dinamo 3-4 FC Argeș.

Am condus cu 3-1 atunci. Am fost învinși. Pentru noi, n-a fost o surpriză ce a făcut el. Era un băiat de grup. S-a izolat, la un moment dat, deși nu au dreptate cei care-l contestă pe Angelo Niculescu că n-a jucat Dobrin în Mexic.

*minutul 3:57.

Sunt multe teorii legate de acest eveniment. Dumneavoastră ce știți, din poveștile coechipierilor de la Dinamo care au fost în Mexic?

Erau călduri mari în Mexic. Au plecat cu o lună înainte de începerea turneului și au organizat și câteva meciuri amicale pe distanțe de 60-70 de kilometri. Mergeau cu autocarul. El a suportat greu căldura și a devenit irascibil. Angelo Niculescu, un tip foarte strict, mai ales că avea variante, l-a scos din primul 11. Acum, dacă gândim cu inima, poate ar fi meritat un meci, ca să aibă o amintire. La momentul respectiv, asta a fost decizia.

„Nu am găsit nici până astăzi o explicație plauzibilă pentru meciul cu Iugoslavia, acel 4-6”

Ați jucat și la echipa naționala a României câteva partide, ultimul fiind acel deja celebru România 4-6 Iugoslavia din preliminariile Cupei Mondiale din 1978. Ce amintiri mai aveți?

N-am jucat mult la echipa națională pentru că aveam și concurență: Ștefănescu, Sătmăreanu, Dinu. Fotbaliști foarte valoroși. Legat de meciul respectiv, antrenorul de atunci, regretatul Ștefan Covaci, a fost o reacție după meci și ne-a zis că „a fost un meci excepțional, dar pentru neutri și sârbi” Noi nu am găsit nici până astăzi explicație. Nu există cheia succesului. Nu am o explicație plauzibilă. Eram favoriți pentru că bătusem la ei, cu 2-0. Apropo de ghinion, tot ce-au avut pe poartă, a fost gol. Susic a dat 4 goluri. Toate bară, vinclu, colț…

• 5 meciuri a bifat Vasile Dobrău sub tricolor, în perioada 1972-1977.

Ați prins și câteva dueluri europene importante, unul de menționat, cu AC Milan.

Aș vrea să spun că, atunci, nu știu cum se făcea, dar nimeream doar cu echipe mari: FC Koln, Bayern Munchen, Real Madrid, Atletico Madrid, Milan. Acum, echipele noastre pierd cu formații din, nu știu, Azerbaidjan. Nu știu de ce nu mai joacă cu numele mari ale Europei.

În anii ’70, Real Madrid a jucat de două ori în România și a pierdut de două ori: acel 2-1 pentru FC Argeș, la Pitești, deja celebru, dar și 1-0, cu Dinamo, în „Ștefan cel Mare”. Cum a fost?

Noi ne acomodam foarte bine cu fotbalul spaniol, ne convenea. Nu aveam frică de adversar. Îi întâlnisem în turnee de pregătire, în meciuri cu echipa națională. După 4-1 la Madrid (n.r. – tur), am avut 1-0 la București și două ocazii mari. Dacă am fi avut noroc și intrau cele două, i-am fi eliminat. La fel și cu AC Milan, după 0-0 la București, au condus cu 1-0, am egalat prin Sătmăreanu, dar am pierdut 2-1, dintr-o fază banală. Am ieșit cu fruntea sus. Eram supărați, pentru că ne luptam cu echipe mari și nu consideram că ne sunt foarte superiori.

„Cel mai mult m-a marcat debutul în vestiar, la 16 ani. La primul antrenament, i-am băgat lui Lică Nunweiller o alunecare ca pe vremuri, l-am luat cu tot cu minge” 

9 ani la Dinamo, trofee câștigate, meciuri internaționale. Care ar fi amintirea care v-a marcat cel mai mult?

Debutul în vestiar. Aveam 16 ani, veneam de la juniori, m-a prezentat antrenorul Nicolae-Nicușor. „El este Dobrău, de la juniori” Lică Nunweiller a zis că „aici suntem la seniori” Nu mi-a căzut bine, am băgat-o la cap și, în timpul antrenamentului, am avut un joc. Am avut o fază cu el, mingea la el și am făcut o alunecare, cum se făcea pe timpuri, l-am luat cu tot cu minge. L-am aruncat în sus. Îi strigă antrenorului: „Nea Nae, ăsta-i de-al nostru” Am câștigat respectul colegilor, au văzut că pun piciorul și că nu m-am lăsat impresionat de replicile lui Lică Nunweiller.

Prezentul găsește pe Dinamo de astăzi nou-promovată în Superligă. Cum vedeți situația?

Caut să fiu departe de problemele lor pentru că am eu problemele mele. Aș întrezări, printre rânduri, că-și va reveni. Este un nume mare, trezește interesul investitorilor. Este un brand. Eu zic că-și revine. Îi urmăresc. Și pe ei, și pe „U” Cluj și sunt trist când pierd ambele. Familia mă înțelege și mă izolez. Anul trecut s-au întâlnit la baraj cele două, dar am fost foarte imparțial. Am zis că n-o să mă bucur pentru nicio echipă. Mi-am zis că orice rezultat ar fi, nu voi avea nicio supărare sau bucurie în exces.

• Vasile Dobrău a jucat la Dinamo între 1969 și 1978. A cucerit, în „Ștefan cel Mare”, patru titluri: 1971, 1973, 1975, 1977. A bifat, de asemenea, 181 de meciuri în Divizia A pentru „câini” și 250 în total. Au urmat alte două sezoane la Cluj, la „U”, iar, mai apoi, a mai evoluat pentru echipele Armătura Zalău și Dacia Mecanica Orăștie;
• Imediat după cariera de jucător, a trecut pe banca tehnică. A antrenat, printre altele, Unirea Slobozia, Rocar București, Metalurgistul Cugir sau CFR Cluj. A fost observator federal între 1991 și 1993 și director sportiv la „Șepcile Roșii” (1994-1997). De asemenea, s-a aflat în staff-ul lui Ion Marin (68 de ani) la Kuwait SC. În Gold, cu formația din Kuweit, ca antrenor secund, a cucerit, de două ori consecutiv (2012 și 2013), Liga Campionilor Asiei, dar și un titlu național;
• În prezent, este angajat la Viitorul Cluj, maestru emerit al sportului și ofițer căpitan în rezervă al Ministerului de Interne.