INTERVIU | Gâlcă e dur, dar realist: „Spania nu ne lasă niciun punct în ultima etapă”. Secretul din vestiarul Stelei: „Asta făcea Varela”, Top 3 talente nevalorificate și cele trei care se bat la titlu în România

Redactor:
Andru Nenciu
INTERVIU | Gâlcă e dur, dar realist:
Genya SAVILOV / AFP / Profimedia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gâlcă se pregătește să execute cornerul. Colosul Ghencea trepidează. Peluza Stelei freamătă, Prodan își scoate cruciuliția peste tricou și își caută poziția optimă. Se zbate ca-n menghina Asprilla – Valencia și speră. În careu, atacanții duc lupte crâncene, iar Costelino cuprinde careul cu privirea. Își ia elan câțiva pași. Știe că minutele se transformă în secunde.

Bagă șiretul sub minge și o catapultează până-n marginea careului! Imaginile se derulează cu încetinitorul. Parcă mai lent, mai lent, mai lent.

Şi Didi prinde o ghiulea din Satu Mare care îl îngroapă pe Goram într-o mlaștină a disperării. Gascoigne, Laudrup și McCoist nu mai au niciun strop de speranță. Privesc în gol.

S-au scurs mulți ani de atunci. Ghencea e istorie, istorie e și echipa mare de atunci. Din când în când, Costelino se mai bagă la cornere, la antrenamentele echipei sale din Danemarca, Vejle, și își mai reglează stângul pe la miuțe după pregătire. Simte și acum silueta lui Didi năpustindu-se asupra lui ca după un golazo de la mare distanță și veghează în liniște asupra carierei în sacou. De antrenor.

Între timp, a făcut o triplă cu echipa pe care a luat-o drept Steaua și a lăsat-o FCSB, a antrenat-o pe Espanyol și, vorbește de la rar spre foarte rar în presă. ProSport l-a prins pe fostul număr 5, miercuri seară.

Eram chiar la peluza din spatele lui Goram la acel 1-0 cu Rangers. Pe ce loc ai pune centrarea aia din corner într-un top personal al assisturilor?
Mereu pe primul loc. Pentru că era Didi, acei băieți, Steaua, Ghencea. Și acei suporteri.

Mai centrezi în felul ăla?
Crezi că nu mai pot?

Nu știu.
Eram profesioniști. Foarte profesioniști. Așa cum era Didi.

Spune-mi cel mai profesionist jucător pe care l-ai antrenat în carieră.
Cel mai profesionist…!?

Da.
O să-ți dau un exemplu raportându-mă la felul în care se pregătea. Varela.

Varela?
Și uite la ce nivel a ajuns în comparație cu alți fotbaliști. E un monument de seriozitate, de disciplină. La Steaua se apuca să se pregătească înainte cu 40 de minute de încălzirea normală pentru un meci.

Unde? Ieșea pe teren?
Nu, în vestiar, pe holuri, în sala de fitness. L-ai văzut într-un campionat precum al Greciei cum a ajuns un lider și cum se menține pentru că nu e ușor. El e pregătit tot timpul să iasă la luptă, își studiază și singur adversarii, dedică foarte mult timp fotbalului și în orele lui libere. El face asta pentru că iubește ceea ce face, își respectă meseria, antrenorii, fanii, adversarii. Posedă niște calități esențiale pentru un fotbalist care știe ce vrea de la viață.

Top 3 fotbaliști care nu și-au atins valoarea plus „bulversarea” fotbaliștilor de la FCSB: „Vine unul, pleacă altul. Ce să înțeleagă ei?”

Spune-mi trei jucători români pe care i-ai antrenat, cu imens potențial de creștere, și care nu și-au atins adevărata valoare!
Mmh, trei?

Trei!
Vâlceanu, Cristi Manea și Dragoș Nedelcu nu și-au atins adevărata lor valoare.

Ce se întâmplă cu Dragoș Nedelcu?
E greu să explici exact ce se întâmplă. Ce să înțeleagă jucătorii, ce idei de joc să aibă, când acolo, pe bancă, pleacă unul, vine altul!

Ce spune despre decizia lui Pușcaș de a executa lovitura de la 11 metri cu Norvegia

Interesant ce-mi spui. Te-am întrebat mai devreme despre cel mai profesionist și pentru că voiam să ajung la gestul lui Pușcaș, un lider al generației sale, exemplu pentru mulți. OK, un fotbalist cu personalitate se impune într-un grup, dar nu ți se pare, mai presus de toate, un act de indisciplină?
Pușcaș e un atacant bun, dar trebuie să crească de la meci la meci, încă e tânăr și mai are multe de învățat. În plus, la naționala mare e un alt nivel, din toate punctele de vedere. El trebuie să crească și asta a sesizat orice ochi de specialist dacă s-a uitat la duelurile unu la unu, în ultimul meci, cel contra Norvegiei.

Trebuia sau nu să bată? În 2000, Ganea a luat primul mingea, deși pe lista lui Ienei Dorinel Munteanu era primul executat în România – Anglia 3-2.
Cine era desemnat să execute?

Nicușor Stanciu.
Atunci el trebuia să bată Stanciu și se încheie cu asta această discuție. Normal ar fi fost să execute cel desemnat, indiferent dacă marca sau nu, e o problemă, nu era timpul și momentul pentru riscuri.

„Mi s-a întâmplat în Spania să-mi ia mingea un coleg, deși eu eram primul executant de 11 m, dar soarta jocului nu se mai putea schimba”

Mi-aduc aminte că tu erai principal executant la Steaua.
Și în Spania.

Și ți-a luat vreodată fața un coleg să bată un 11 m?
Mi s-a întâmplat în Spania, dar scorul de pe tabelă era de o așa natură, încât nu s-ar mai fi putut întâmpla nimic care să schimbe soarta jocului. L-am lăsat…

Era un scor favorabil…
Da, da.

La meciul cu Suedia de la Cupa Mondială, ai fi bătut lovitură de departajare?
Eram pe bancă.

Știu, dar ai fi executat?
Da, cu siguranță!

„În Danemarca, o echipă de copii de până la 12-13 ani e formată din băieți și fete. Așa era și în Spania”

Opinia generală e că reprezentativele nordice și-au schimbat mult stilul de joc, s-a văzut asta și la meciurile naționalei cu Suedia și Norvegia. Trăiești în Danemarca, le urmărești partidele din prima ligă și din a doua.
Aici se lucrează foarte mult de la nivel juniori și se pune accentul pe tehnică. La copii, până pe la 12-13 ani, sunt echipe amestecate, băieți cu fete, apoi se triază vârfurile. Așa e și în Spania, tot amestecat se joacă până la 10-11 ani. Și danezii nu sunt doar pe bătaie, pun accentul mult și pe partea tehnică, au jucători talentați la toate nivelurile, unii care pot decide soarta unui meci. Dar, peste toate, contează foarte mult seriozitatea. Aici nu trebuie să stai să-i urmărești ce fac.

Spre deosebire de România…

Acum jucați pe stadionul pe care a evoluat Steaua cu Vejle în campania care a dus la câștigarea Cupei Campionilor Europeni?
Nu, pe acea arenă doar ne antrenăm, avem altul nou, lângă acel stadion. În total, clubul dispune de 7-8 terenuri de antrenament. Sunt excelente condițiile și la toate echipele din eșalonul al doilea, toate au cam 5-6 terenuri de pregătire, sunt într-o altă lume, extrem de profesionistă, clădită pe un management coerent, pe inovații, oameni cu idei, bani bine investiți și relații interumane excelente.

Cea mai mare bucurie e că am putut să ajung la echipa la care mi-am dorit să joc, Steaua. Și la națională! Am visat ca orice copil că vreau să joc la Steaua, la națională, să merg la turnee finale și acest lucru mi s-a întâmplat în ciuda faptului că mulți îmi spuneau că nu o să ajung… Că-s prea mic de înălțime, că nu știu ce… Dar am avut această constanță și ambiție care m-au ajutat. Și s-a văzut că am avut eu dreptate, nu cei care-și spuneau părerile din afară.

Costel GÂLCĂ, antrenor Vejle

Spune-mi un club din România sau o bază care se apropie de echipele din Danemarca!
Nu știu, poate doar ceea ce a făcut Gică Hagi, la Ovidiu (n.r. – Academia Viitorul, fondată pe 6 aprilie 2009, dispune de opt terenuri de pregătire. În prezent, clubul e compus din 14 echipe de juniori).

„E greu să mă gândesc să aduc jucători români la Vejle pentru că sunt salarii mici”

Te-ai gândit să aduci vreun jucător român la Vejle?
În primul rând, m-am gândit să aduc fotbaliști care mă pot ajuta. Din România e foarte greu să vină aici pentru că sunt salarii mici. Dar să știi că liga a doua e foarte competitivă, e echilibrată. În primul eșalon sunt vreo patru formații care fac diferența, care evadează mereu din plutonul urmăritor.

Câte grade Celsius sunt acum în Vejle?
Cam 11 grade Celsius (n.r. – interviul a fost realizat miercuri seara).

Ești pe primul loc cu Vejle în eșalonul secund, la egalitate de puncte cu Fredericia, 24 după 12 runde. Cât de aproape e promovarea?
Nu, e foarte departe! Am început mai greoi sezonul pentru că ne-au plecat și foarte mulți jucători, dar ne-am revenit pe parcurs. Am avut recent o serie grea de trei partide, dar am ieșit cu bine din ele și rămânem în grafic. Obiectivul e promovarea, desigur, apoi vedem ce va mai fi.

Eu nu scot din echipă un jucător care poate face diferența oricând după ce a jucat prost un meci prost! Niciodată! Mizez pe faptul că unui jucător de asemenea calibru trebuie să-i ofer opțiuni la antrenamente și libertate pe teren, în meciuri. Jucătorilor geniali trebuie să le lași libertate totală

Costel GÂLCĂ, antrenor Vejle

„Echipa trebuie ținută mult mai sus pentru a putea fi valorificat Mitriță”

Ce notă i-ai da lui Mitriță pentru partida cu Norvegia?
Nu pot să-i dau o notă, dar are o viziune foarte bună a jocului, accelerează, se demarcă non-stop, excelează foarte mult și la capitolul joc fără minge. Marele lui atu este că poate destabiliza la ora actuală, prin viteza lui de reacție, cam orice defensivă. Dar pentru a putea fi valorificat la maximum, echipa trebuie ținută mult mai sus

Ar avea nevoie de o libertate mai mare la națională ca să nu mai facă faza defensivă?
Nu, nu cred că mai putem vorbi de așa ceva în fotbalul actual, poate mai sunt doar câteva excepții de fotbaliști degrevați de aceste sarcini, dar cred că-i numeri pe degete. Mitriță poate face faza defensivă pentru că, pe lângă disponibilitatea la efort, e un tip inteligent. Și nu sunt de părerea că joacă într-un campionat slab. Joacă într-un campionat foarte bun, unde a marcat 12 goluri. (n.r. – pentru New York City).

Din Major Soccer League mai poți ajunge în Spania sau în Italia?
Da, de ce nu?

„Ianis Hagi are nevoie să joace într-o echipă care pasează foarte mult”

Ce-i lipsește lui Ianis Hagi pentru a deveni numărul 10 al naționalei, cu tot ce implică greutatea acestui tricou?
Ianis a progresat foarte mult, la toate capitolele, uită-te cum lovește balonul cu ambele picioare, cum vede jocul, cum pasează. Dar eu cred că trebuie să fie într-o formație care pasează foarte mult, cu un mecanism bine pus la punct. Pentru a-i scoate în evidență bagajul tehnic, un antrenor trebuie să beneficieze de fotbaliști care marșează mult pe o morișcă de pase, în care Ianis s-ar integra perfect.

Ți s-a părut că nu a avut cu cine să se completeze în meciul cu Feroe 3-0?
Da, în unele momente. Juca mingea foarte lung.

Ai multe relații în Spania. În trecut, la un interviu pentru ProSport, mi-ai spus că te chestionau unii oameni despre X sau Y. În ultimul timp te-a mai întrebat cineva despre un jucător român?
Nu.

Nimeni?
Ți-am răspuns. Nu.

Pe Stanciu l-ai avut la FCSB. Suporterii așteaptă mai mult de la el.
Eu sunt de părere că e un jucător care a crescut mult. Are mai multă constanță acum pe parcursul unui meci. În trecut, avea o evoluție oscilantă pe durata unei partide. El e printre puținii care mai șutează de la distanță, mereu a avut calitatea asta, să intre în combinații și apoi să tragă. Era un jucător mai timid când l-am avut eu la Steaua, dar a prins acum mai multă încredere în el și are deja o experiență mare.

Eu căutam să ajung cât mai aproape de poartă și să trag din orice poziție. Când aveam 20 de ani, Hagi mi-a zis că trebuie să trag de 3-4 ori pe meci din postura de mijlocaș central. Și nu mi-a zis numai mie asta, ci tuturor tinerilor. Și aveam această fixație: să ajung să dau la poartă.

Costel GÂLCĂ, antrenor Vejle

„CFR Cluj, Viitorul și Craiova se bat la campionat”

Apuci să vezi meciurile din Liga 1?
Da, încerc să le văd și, de cele mai multe ori, reușesc. Dar nu pot să spun că mi-a atras în mod special atenția vreo echipă sau un jucător. Îmi place fotbalul pe care-l joacă Viitorul și modul în care Gică știe să-i capaciteze pe băieți la maximum Nu vezi, el știe să propună mereu copii, să le dea încredere, mulți dintre ei joacă pe la alte echipe, asta înseamnă un plan, unul de lungă durată în care rezultatele se văd în timp.

Dar tot CFR Cluj pare scăpată în câștigătoare.
Nu știu ce să zic, eu tind să cred că va fi unul foarte disputat, cu o luptă în trei. CFR Cluj, Craiova lui Pițurcă și Viitorul Constanța. Cam ele sunt acolo, în față! Pe parcurs se mai poate ivi o echipă…

FCSB?
Poate crește pe parcurs FCSB, dar nu cred! A trecut printr-o perioadă nefastă, una cu nenumărate schimbări la nivelul băncii tehnice… Dacă persistă această instabilitate în vârful echipei e greu de prognozat ce putere va avea FCSB în lupta cu cele trei formații pe care ți le-am menționat. Stabilitatea îți oferă siguranță, îi face pe jucători să lege o altfel de comunicare cu antrenorul și să-i detemine să facă tot ce pot pentru a-l câștiga. Așa, cu antrenori mereu schimbați, n-ai nicio idee de joc.

Îl admir pe Guardiola, dar e foarte complicat să faci ceea ce face el. Ai nevoie de jucători de calitate ca să joci cum se exprimă echipele lui. La Guardiola totul îți pleacă de la portar. Portarul are o pasă foarte bună, el insistă pe portar. Nu mai spun cât de mult pune accentul pe linia de fund, de linia de mijloc nu mai zic! Îți trebuie multă calitate să joci atât de combinativ cum o face el.

Costel GÂLCĂ, antrenor Vejle

„Ca orice antrenor român, mi-aș dori să antrenez naționala, e normal. Dar sunt alți tehnicieni români mai potriviți decât în mine în acest moment”

Din România și-a manifestat interesul de a te avea pe bancă patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime. Cât de mult te-a dorit?
M-a sunat, așa este, dar mai demult. Eu eram în tratative cu o altă echipă.

Te-ai întoarce acum la o echipă din Liga 1?
Nu, nu, nu e cazul, mă simt foarte bine aici și visul meu este altul. La un moment dat, sper să mă întorc în campionatul Spaniei, să pregătesc o echipă din Primera Division. Vreau într-un campionat puternic și sunt sigur că, la un moment dat, voi reveni acolo.

Cu cine mai discuți des din România?
Cu Panduru, cu Ionuț Lupescu…

O ultimă întrebare. Am înțeles că nu te-ai întoarce la națională, că ți-ai propus, la un moment dat, să revii în Primera. Dar gândul să pregătești naționala României ți-a trecut prin cap sau face parte din planul tău?
Ca orice antrenor român, mi-aș dori, e normal. Dar nu e momentul acum. Sunt mai mulți antrenori români mai potriviți decât la mine la ora asta. Ți-am zis, visul meu e să antrenez în Spania.

Acum chiar e ultima chestiune. Să spunem că batem Suedia în penultima etapă din Grupa F, luăm un punct la Madrid contra Spaniei?
Spania se află într-o reconstrucție care va dura câțiva ani de-acum încolo, dar nu e echipa care să se lase indiferent dacă la acea oră va fi calificată la Euro. Îl cunosc pe selecționer, e dornic de afirmare și știu cum își motivează elevii. Chiar dacă nu mai au fotbaliștii care-ți făceau diferența, Spania e Spania. Nu ne va lăsa un punct în ultima etapă, indiferent de configurația clasamentului la acel moment.

Ernesto Valverde, actualul antrenor al Barcelonei, transmitea o energie pozitivă când te aflai în preajma lui și când vorbea, dădea liniște echipei prin jocul lui. Am fost o perioadă scurtă colegi, dar ajuta mult, observa cu acuratețe exact ce era în teren. După ani, m-am mai întâlnit prin aeroporturi cu el, îmi repeta că „mă duc să văd antrenamante în toată lumea”. Și apoi s-a apucat de antrenorat.

Costel GÂLCĂ, antrenor Vejle


Constantin GÃLCĂ
Născut: 08.03.1972 (București)
Post: mijlocaș

Cariera de fotbalist

Debut în Divizia A: 06.12.1989, FC Argeș – Flacăra Moreni 2-0
Debut în Cupă: 12.12.1990, Petrolul Stoina – FC Argeș Pitești 1-2
Sezon    Echipă    camp.    cup.
1989-90    FC Argeș    4/0    0/0
1990-91    FC Argeș    31/2    3/0
1991-92    Steaua    26/5    5/0
1992-93    Steaua    29/4    4/0
1993-94    Steaua    33/2    2/0
1994-95    Steaua    31/9    2/0
1995-96    Steaua    29/4    5/5
Total campionat: 183 jocuri, 26 goluri
Total cupă: 21 jocuri, 5 goluri
A cucerit 4 titluri, 2 cupe și o supercupă, toate cu Steaua

În străinătate
1996-97: RCD Mallorca (2 Spania)    34/13
1997-98: RCD Espanyol (1 Spania)    32/3
1998-99: RCD Espanyol (1 Spania)    27/4
1999-00: RCD Espanyol (1 Spania)    32/5
2000-01: RCD Espanyol (1 Spania)    32/3
2001-02: Villarreal CF (1 Spania)    36/1
2002-03: Villarreal CF (1 Spania)    3/0
2002-03: Real Zaragoza (2 Spania)    24/0
2003-04: UD Almeria (2 Spania)    24/0
2004-05: UD Almeria (2 Spania)    34/2
2005-06: UD Almeria (2 Spania)    40/2
A cucerit o cupă a Spaniei cu Espanyol

În echipa națională
Debut: 22.09.1993, România – Israel 1-0
Total: 68 jocuri, 4 goluri
A jucat la turneele finale ale CM 1994, 1998 și CE 1996, 2000

În naționala U21
Debut: 02.04.1991, Elveția – România 0-2
Total: 12 jocuri, 2 goluri

În cupele europene
Debut: 01.10.1991, Steaua – Anorthosis 2-2
Total: 31 jocuri, 3 goluri

Cariera de antrenor
2009-10: UD Almeria B (4 Spania)    36. 17. 10. 9. 62-37
2013-14: România U17    13. 5. 5. 3. 17-12
2014-15: Steaua București    34. 22. 5. 7. 59-23
2015-16: RCD Espanyol (1 Spania)    23. 7. 5. 11. 25-48 (et.16-38)
2016-17: Al-Tawoon (1 Arabia Saudită)    16. 7. 2. 7. 20-21 (et.6-21)
2017-18: Al-Feiha (1 Arabia Saudită)    9. 1. 4. 4. 11-16 (et.1-9)
2018-19: Vejle (1 Danemarca) – a retrogradat
2019-20: Vejle (2 Danemarca) – e lider

A cucerit cu Steaua un titlu al României, Cupa României și Cupa Ligii


 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×