INTERVIU / Iași îmBUJORat!
În 2004, la doar 15 ani, Vlad Bujor debuta în liga a II a, într-un meci ce le aducea față în față pe Olimpia Satu Mare și UTA. După cinci ani, tânărul atacant semna cu Politehnica Iași, marcând chiar de la prima apariție oficială în tricoul echipei moldave, în deplasarea din Giulești. Desemnat cel mai bun junior, pentru doi ani consecutiv, atunci când evolua pentru CFRÂ Cluj II, Bujor a primit puține șanse de a prinde un loc la echipa mare a ardelenilor și, la recomandarea lui Deac, a ales să meargă la Iași.
Ai marcat din nou pentru Poli, dar echipa a pierdut. Ce fel percepi această situație?
Am avut foarte mult ghinion în meciul cu Alba Iulia. Am făcut un joc bun, dar pe final ne-am retras, parcă fără să ne dăm seama, și am primit două goluri din două faze fixe. Nu pot să mă bucur așa cum aș vrea pentru fiecare gol, atâta timp cât echipa nu câștigă. Ne apasă foarte mult înfrângerea, cât și locul din clasament.
Cum te-ai adaptat la Iași?
Colegii, antrenorii, domnul Boca, cu toții m-au primit foarte bine aici și sunt încântat că am ajuns la Poli.
Sunt străinii motivul pentru care nu ai prins prima echipă a CFR-ului?
Nu știu. Probabil că da. Eu am încercat să mă pregătesc cât mai serios dar, cu toate astea, lucrurile nu au ieșit așa cum îmi doream. I-am cunoscut pe toți antrenorii care au trecut în ultima vreme pe la CFR, iar Andone cred că a fost cel mai deschis. Chiar și așa nu mi-au fost oferite prea multe șanse de a juca.
Care e povestea transferului la Poli Iași?
Ciprian (n.r. Deac) știa că îmi doresc să joc în Liga I. Îl cunoaște bine pe domnul Grigoraș și l-a întrebat dacă aș putea să merg la o probă în cantonamentul de la Brașov. Am intrat în meciul cu Gloria Bistrița, chiar dacă abia începusem pregătirea de câteva zile, și apoi am fost oprit în lot pentru cantonamentul din străinătate. Înainte de prima etapă am semnat.
Ce îți propui pentru acest sezon?
Îmi doresc în primul rând să fiu sănătos. Sper să marchez multe goluri pentru echipa mea și de-acum înainte, iar în felul acesta să-mi ajut echipa să obțină cât mai multe succese. Doar așa voi putea să intru în vederile domnului Săndoi pentru că îmi doresc foarte mult să debutez și la echipa națională.
Â
Bujor este un jucător de perspectivă, care trebuie să acumuleze experiență. E important pentru el că a reușit să marcheze de două ori în acest început de campionat.
Petre Grigoraș, antrenor Politehnica Iași
Â
Â