INTERVIU | Isăilă: „Steaua are minusurile ei. Sper să le speculăm și să învingem”. Cum pregătește Astra finala Cupei
- Antrenorul Astrei Giurgiu, Daniel Isăilă (42 de ani), e unul dintre cei mai tineri tehnicieni din Liga I și se află în fața celei mai importante performanțe a carierei. Dat afară după 1-1 cu Oțelul la Giurgiu, el a fost reinstalat cu trei etape înainte de finalul campionatului, reușind trei victorii din trei meciuri și ducând echipa din nou pe locul 2.
- Finala Cupei României, Steaua – Astra, are loc vineri, de la ora 21:00, pe Arena Națională
- Meciul va fi transmis în direct de ProTV
Domnule Isăilă, finala cu Steaua este cel mai important meci al carierei de antrenor?
Cu siguranță, da. Este o finală de Cupa României, cu trofeul pe masă, e normal să fie foarte important.
Steaua a pierdut un singur meci anul ăsta, nu prea poate fi bătută. Vă sperie asta?
Nu. Ne ambiționează și ne dorim foarte tare să câștigăm. Avem șansele noastre și, atât timp cât aceste șanse există, ne vom bate pentru ele.
Pornește Steaua ca favorită?
Poate că are un mic avantaj, datorită experienței, dar într-o finală orice este posibil. Eu zic că șansele sunt sensibil egale.
Steaua are și un avantaj moral după meciurile din campionat?
Nu are nicio legătură un meci cu celălalt. Ce-a fost a fost în campionat. Important este ce va fi azi și mâine. Trecutul contează prea puțin. Avem experiența jocurilor trecute, știm ce am greșit, știm că atunci când faci erori majore în fața unei echipe ca Steaua te poate costa.
În campionat, Steaua a învins în Ghencea cu 3-1, în timp ce la Giurgiu a fost 1-1
Echipa cum a resimțit schimbările astea? Cum v-a reprimit?
Eu cred că s-a văzut asta și prin cele trei jocuri pe care le-am câștigat fără probleme. A fost ok din punctul ăsta de vedere. Am găsit echipa pe locul 3, am reușit să revenim pe 2 și am încheiat sezonul ca vicecampioni.
Înainte de despărțirea de Astra, credeați încă în șansele pentru titlu?
Era foarte dificil. Steaua este o echipă puternică, are experiență, are un brand, o istorie în spate, pe când
noi, cei de la Astra, suntem o echipă în construcție, abia de doi ani încercăm să facem performanță. Poate că experiența acumulată în acești doi ani ne va fi de folos sau le va fi de folos pentru sezonul următor.
„Contractul meu expiră pe 15 iunie„
Există șanse să continuați la Astra și în campionatul ce vine?
Nu știu. Am semnat doar până la finalul acestui sezon, contractul meu expiră pe 15 iunie. După finala Cupei, vom vedea ce va fi.
Unde a pierdut Astra campionatul?
Poate la acele meciuri directe cu Steaua. După aceea, pe parcurs, la începutul returului a fost o presiune foarte mare, s-a simțit lipsa noastră de experiență. Meciurile cu miză, presiunea mult prea mare.
Cum poate fi învinsă Steaua?
Fiecare echipă are plusurile și minusurile ei. Este clar că și Steaua are minusurile ei. E important ca noi să le speculăm la maximum, dar avem nevoie și de foarte multă șansă, de un dram de noroc, ca totdeauna în viață.
E un avantaj că nu joacă Gardoș?
Nu neapărat. Steaua are jucători foarte valoroși, absența lui poate fi suplinită.
Jucătorii Astrei nu sunt obișnuiți să joace pe un stadion plin. Credeți că le va fi greu acum?
Ei trebuie să înțeleagă, și toate discuțiile mele cu ei pe tema asta au fost, că atunci când au pus ghetele în picioare, când s-au apucat de fotbal, sunt convins că la astfel de meciuri au visat. Să ajungă să joace în cupele europene, cu tribune pline, stadioane frumoase, o atmosferă senzațională, chiar și ostilă. Toate astea trebuie să te facă să fii mândru că ai ajuns fotbalist, să joci astfel de meciuri.
Ca fotbalist, ați avut emoții când ați jucat pe un stadion plin?
Era normal, dar emoțiile dispăreau pe parcursul jocului. Erau la început, sunt normale, sunt și acum, ca antrenor. Sunt omenești.
Îi pregătiți și psihologic pe jucători? Ați apelat la un psiholog?
Discuții am avut întotdeauna cu ei, dar nu apelez la psiholog.
Cum îi motivați pe jucători? Le faceți un filmuleț, cum se practică?
Depinde. Probabil că voi pregăti ceva, încă lucrez la asta. Dar la astfel de meciuri nu trebuie lucrat prea mult la motivație, pentru că nu trebuie să îi încarci mult prea mult pe jucători, poți să cazi în extrema cealaltă. La astfel de meciuri cu miză motivația vine de la sine.
Atuul Astrei: foamea de trofee
Care e atuul Astrei pentru acest meci?
Poate ambiția, foamea de a obține un trofeu. Pentru foarte mulți dintre jucători și pentru mine ar fi un prim trofeu, ar fi ceva senzațional.
Care credeți că e cel mai periculos jucător al Stelei?
Nu cred că un jucător anume. Întreaga echipă a Stelei este foarte puternică. Indiferent cine va juca, e clar că sunt o echipă solidă, o echipă construită în timp. S-a investit foarte mult, s-au cumpărat tot timpul cei mai buni jucători, iar acum culeg roadele.
Dar poate fi învinsă această echipă?
Normal! Nimeni nu e invincibil. Ați văzut, nici Bayern Munchen, nici Real Madrid, nici Barcelona nu câștigă toate meciurile. Nimeni nu este de neînvins.
„Îi mulțumesc lui Florin Marin!„
E și meritul lui Florin Marin pentru finala asta?
Cu siguranță! Normal, dânsul a condus echipa în semifinale cu Petrolul și este meritul dânsului. Și chiar îi mulțumesc pe această cale.
20.000 de euro primă pentru fiecare jucător. Un motiv în plus de mobilizare generală, nu?
Nu am discutat concret, dar, din câte am înțeles, aceasta e suma. Cred totuși că în astfel de momente banii trec pe planul doi. După ce se termină meciul și dacă vom câștiga, poate că atunci va veni și satisfacția materială, dar important este să obținem acest trofeu.
Ne puteți spune de ce a intervenit despărțirea de Astra după etapa a 24-a?
Nu mai are rost să vorbim despre asta acum. Nu îmi place să vorbesc despre ce a fost. Importaant e ce va fi mâine.
Când ați plecat, vă mai gândeați că veți reveni?
Nu mă așteptam, a fost o surpriză și pentru mine, dar e bine ca în viață niciodată să nu spui niciodată.
Dar ce v-au spus când v-au contactat din nou?
(Râde) Probabil că am fost cea mai bună soluție, ați văzut și declarațiile domnului Niculae, ne-am pripit când am luat acea decizie, m-am pripit și eu, și dânsul, a fost discutată la cald, poate că trebuia să lăsăm să treacă 24 de ore sau mai mult, să digerăm. Așa a fost să fie!
24 de etape a antrenat-o Isăilă pe Astra în prima parte a acestui campionat, în care a înregistrat 15 victorii, cinci egaluri și patru înfrângeri
3 meciuri a antrenat-o Isăilă pe Astra de la revenirea sa în acest campionat (ultimele trei etape), în care a obținut trei victorii
84 de meciuri are Isăilă în Liga I ca antrenor, 18 la FC Brașov, 31 la Sportul Studențesc și 35 la Astra