INTERVIU | Nicolae Badea, ridiculizat de Alexandru David, președinte la „Dinamo Negoiță”: „Îl invităm public să ne ia dreptul de a folosi marca, dacă poate! Domnul Badea ne-a somat și noi facem profit în continuare pe marca lui, cu tupeul ăsta obraznic!”
Telefonul reporterului ProSport a sunat după apariția celui de-al doilea subiect despre conflictul pe FC Dinamo, în care arătam cu acte că mărcile sunt înregistrate pe numele societății lui Nicolae Badea. Apelantul: Dorin Irimia, purtătorul de cuvânt al „celuilalt Dinamo”, SC FC Dinamo 1948 SA, care îi aparține lui Ionuț Negoiță. Dialogul cu acesta a fost însă foarte scurt, pentru că aparatul din mâna lui Irimia a poposit, după doar câteva secunde, la președintele clubului lui Negoiță, Alexandru David. Care a trecut imediat la un atac dur împotriva lui Badea și Bacria. Șuvoiul de vorbe al interlocutorului a fost când tăios, când ironic și, pe alocuri, chiar sarcastic.
Vă prezentăm mai jos dialogul cu omul lui Negoiță din fruntea SC FC Dinamo SA. Deși cu întârziere – ProSport solicitase un punct de vedere încă de săptămâna trecută, așteptându-l patru zile înainte de a scrie că „Dinamo din Liga 1″ folosește marca aparținându-i lui Nicolae Badea, care și-a înființat echipă în Liga 4 -, Alexandru David răspunde că „situația de la Dinamo nu e la fel cu cea de la Steaua„. Iar Nicolae Badea nu are decât să își ia acareturile înapoi, pentru că Ionuț Negoiță nu are nevoie de bunătatea lui. Asta, bineînțeles, dacă este capabil de așa ceva.
Marius Bacria, conducătorul clubului lui Badea, anunțase clar, prin intermediul ProSport, că sigla și numele FC Dinamo, împreună cu palmaresul, este la ACS FC Dinamo, iar Ionuț Negoiță nu are nimic.
Săptămâna trecută, deși a primit promisiunea unui punct de vedere, ProSport a așteptat zadarnic opinia oamenilor lui Negoiță. Acum, el a venit. Și avut sunetul unei palme pe obrazul fostului președinte și patron de la Dinamo.
Alexandru David, președinte SC FC Dinamo 1948 SA: Speța e simplă. Îl invităm public pe domnul Bacria, care nu știu ce calitate are la societatea aceea în insolvență, pentru că, în mod normal, ar trebui să vorbească administratorul societății, dar e OK și așa, să retragă de astăzi, de la ora 16:00, și sigla și tot ce zice că are. Și dacă nu poate, întrebați-l de ce nu poate, de ce nu le retrage!
ProSport: Înțeleg.
Asta, că din prea-plinul lui… Că n-o retrage… Să stea lumea liniștită, că nu e chiar așa! Oricât ar încerca lumea să pară că e ca la Steaua, nu e chiar așa.
„Ei încearcă periodic tot felul de lucruri!”
Înțeleg.
Deci, domnul Bacria și domnul Badea sunt invitați public, de către 1948, că zic că pot, așa cum au dat-o, s-o și retragă, deci sunt invitați public s-o retragă! S-o retragă de azi, dacă pot. Iar dacă n-o retrag, să spună de ce n-o retrag! A, că ne-o lasă ei, că sunt băieți buni? Bine și așa, noi o păstrăm și așa, nu ne mai apucăm acum să ne certăm cu lumea. Atâta tot: domnilor, ne-ați aruncat mănușa! V-o aruncăm înapoi: luați marca de mâine! Luați-o de azi, dacă puteți! Faceți-ne o notificare, că înțeleg că v-au dat documente că ne-au făcut o notificare să nu mai utilizăm în scop comercial sigla pe care o au dânșii înregistrată. Magazinele noastre sunt deschise, nu știu dacă ați văzut. Păi, ce facem, încălcăm legea și ei ne lasă? Sau cum?
Spuneți că nu v-au notificat.
A, nu, nu! Ne-au notificat, noi le-am răspuns, dar consecința acelei notificări nu trebuia să fie că merg până la capăt, având actele la ei și toate lucrurile… Să închidem magazinele… Păi, cum ne lasă să folosim și după un an, dacă e așa cum spun ei?
Stați puțin, să ne lămurim. Notificarea există, dar…
…ei au încercat și anul trecut, pentru că… Ei încearcă periodic tot felul de lucruri. Noi le-am răspuns la notificarea respectivă. Ciudat că în urma răspunsului nostru, care a fost unul destul de documentat… Să vă dea și răspunsul nostru, că-l au!
„Nu pot să ia ceea ce au dat, așa cum vor ei”
Ce le-ați răspuns?
Ceea ce știu și ei exact, că ei știu care e situația. Dar să spună, că vor să facă un subiect din asta.
Păi, spuneți-mi dumneavoastră!
Există documente, ca să fie foarte clar, prin care ei nu pot să ia ceea ce au dat, așa cum vor ei. Asta, ca să fie foarte clar.
Deci…
…ei știu foarte clar treaba asta și tocmai de aceea spunem: nu ne credeți pe cuvânt pe noi! Poate jucăm noi la cacealma. Îi somăm public să ne retragă dreptul de folosință! Să nu mai avem dreptul! La următorul meci, cu Timișoara, să nu mai evoluăm cu sigla!
Așadar…
…au timp, două săptămâni, să ne facă notificări, să-și ia ce e al lor și să folosească ei, în Liga 4! Ar trebui să fie foarte simplu, domnul Bacria spune că cine a dat, poate să și ia. Luați-o, vă rugăm, dacă puteți! Dar, dacă nu puteți, întrebați-i: „Domnule, dar de ce nu puteți? Că voi ați deschis discuția!”.
„E păcat, că noi vindem și facem profit pe sigla domnului Badea. Dânsul ne-a notificat și noi o folosim în continuare cu tupeul ăsta obraznic!”
Așa…
„Dar de ce nu ați putut să… Văd că i-ați notificat comercial!” De ce nu-i întrebați: „Domnule, i-ați notificat să nu mai folosească comercial, de ce au, domnule, magazinele deschise oamenii ăia?”.
Asta am scris deja, că în continuare…
…Adică noi suntem… Facem așa, la limită? Nu, domnule! Ei trebuie să-și apere dreptul lor, că e sigla lor! E păcat, că noi vindem și facem profit pe sigla domnului Badea, când dânsul ne-a notificat să nu mai folosim, și noi o folosim în continuare cu tupeul ăsta obraznic! Păi, nu fac și ei o… Nu vin și ei cu portăreii, nu ne dau în judecată… Ce facem?
Pe scurt, ceea ce vreți să spuneți este că…
…că îi invităm, da… Domnul Badea a primit un răspuns care considerăm că a fost elocvent, din moment ce nu a mai urmat nimic…
„Îl informăm public, pe această cale, că noi avem magazinul deschis. Cu fiecare zi, noi facem profit pe sigla domnului Badea! E păcat să lăsăm lucrurile așa!”
OK! Opriți-vă un pic!
Da!
Să-mi spuneți dacă am înțeles corect mesajul acestei avalanșe.
Vă rog.
Ideea este că acea notificare nu avea o bază legală și nu aveau dreptul să v-o trimită…
Ei pot să trimită orice…
…dar nu au o bază legală să ceară lucrurile astea.
Păi, bineînțeles! Văd că nu s-a întâmplat nimic! Adică, cum au lăsat-o așa, dacă aveau baza legală și erau îndreptățiți?
Iar dumneavoastră spuneți că folosiți marca legal, conform unui contract pe care l-ați încheiat cu societatea lui Badea.
Evident!
OK. Am o curiozitate: de ce nu mi-ați dat răspunsul acesta acum cinci zile, când vi l-am cerut?
Pentru că nu am vrut să intrăm în acest joc. Am crezut că n-o să apară toate astea. Această chestiune, repet, nu poate fi rezolvată decât tranșant: să ne ia sigla! Să ne ia palmaresul! Să ne ia tot! Tot ce vor ei, ce zic ei că pot să ne ia. Și dacă nu, de ce n-o fac? Întrebați-i: sunteți așa băieți buni cu golanii ăștia care v-au luat astea?
OK.
Îi invităm public. Îl rugăm pe domnul Bacria să ia astăzi, mâine, cât poate de repede, că noi nu vrem să beneficiem de bunătatea dânsului… Să ia înapoi. Și mai mult decât atât, și comercial să facă toate demersurile! Că noi îi informăm public, pe această cale, că în ciuda somației pe care au făcut-o, noi avem magazinul deschis. Programul e de luni până vineri, iar online e non-stop, până seara la ora 18:00 deschis! Că, vă dați seama, cu fiecare zi care trece, noi facem profit pe sigla domnului Badea! E păcat să lăsăm lucrurile așa. Și dacă nu, să explice de ce n-o face. Nu știu. Poate e un om bun, se poate și asta, sau, dacă nu, s-o retragă. Că noi vrem să ne numim altfel acum, dacă tot a apărut alt Dinamo.
Bine. Vă mulțumesc!
Să trăiți.