INTERVIU | Rednic își anunță planurile după ce a ratat calificarea în play-off: „Rămân la Dinamo încă un an și jumătate indiferent ce ofertă primesc”. Ce obiectiv a fost stabilit, ce jucători rămân și ce a discutat cu conducerea după înfrângerea cu FC Botoșani
Mircea Rednic părea destul de obosit luni după-amiază, la aproape 24 de ore după ce Dinamo a ratat calificarea în play-off în urma unui eșec acasă, 1-2 cu Botoșani. Vocea antrenorului dinamovist pierduse ceva din energia obișnuită, dar chiar și așa ideile enunțate au rămas clare. Rednic îi asigură pe suporteri că nu va pleca indiferent ce se întâmplă, iar jucătorii aduși vor rămâne și ei chiar dacă urmează meciuri în play-out. În sezonul viitor, spune antrenorul, obiectivele redevin cele clasice până acum un deceniu la Dinamo: Cupa și campionatul.
Venit în octombrie anul trecut pentru un al treilea mandat pe banca „roș-albilor”, Rednic a anunțat la momentul respectiv că obiectivul este o spectaculoasă redresare a echipei (găsită pe locul 11) și calificarea în play-off.
Între timp, la Dinamo s-au petrecut o mulțime de lucruri. Rednic a concediat aproape toți jucătorii pe care i-a găsit și a adus alții, a fost atacat dur, direct sau indirect, de diverși adversari și a intrat în polemică tăioasă cu Gigi Becali. A început sezonul de primăvară în forță, cu două victorii care păreau să reintroducă Dinamo în cursa spre play-off. Mersul pe sârmă s-a terminat însă luni, când „roș-albii” au jucat foarte slab acasă, cu Botoșani, și au pierdut cu 1-2. Pasul greșit a însemnat ratarea matematică a oricărei șanse de a prinde, chiar și la limită, un loc între primele 6 clasate la finalul sezonului regulat.
Eșecul a dat startul unei sumedenii de speculații. S-a avansat insistent ideea că Rednic va pleca de la Dinamo la finalul acestui sezon sau chiar mai repede, ca urmare a ratării obiectivului. De asemenea, s-a vehiculat și opinia că jucătorii aduși de antrenor se vor demotiva și că urmează o perioadă în care își vor căuta alte echipe, pentru a părăsi Dinamo în vară.
Iată răspunsul lui Rednic.
Mircea Rednic va mai jongla cu mingea în Ștefan cel Mare cel puțin până în vara lui 2020. Din sezonul viitor, spune antrenorul, obiectivele redevin Cupa și campionatul. FOTO: Mediafax/Alexandru Dobre
ProSport: Salut, Mircea. Pleci de la Dinamo acum, că ați ratat play-off-ul?
Mircea Rednic: Salut. Nu există așa ceva!
Până când plănuiești să rămâi la Dinamo?
Eu am contract până în vară și încă un an. Am contract un an și jumătate.
Și rămâi?
Rămân, rămân.
Chiar dacă primești o ofertă bună? Din China, din Golf, din Belgia…
Chiar dacă primesc o ofertă! Da, rămân.
„Nu mai suntem acolo și toată lumea încearcă să ne destabilizeze”
Dintre jucătorii veniți acum câți rămân, având în vedere că s-a ratat obiectivul imediat? Își caută alte echipe?
Nu e adevărat. Păi, după două meciuri… Nu există așa ceva. Vom discuta, dar nu e cazul. Sunt jucători care n-au jucat, care încă nu sunt puși la punct cu pregătirea. Eu știu ce pot. Trebuie avută doar răbdare. Uită-te și la Linas (n.r. – Klimavicius). A făcut două meciuri foarte bune și ieri a jucat mai slab. E normal să se întâmple asta. Nu, nu se pune problema. Am răbdare, din punctul meu de vedere. Nici vorbă de așa ceva. Poate doar dacă în perioada asta cu meciuri, și avem meciuri suficiente!, nu se acomodează sau nu dau randamentul pe care-l vreau eu. Poate atunci. Dar nu e cazul acum. Nu pot să judec eu niște jucători după două meciuri sau trei.
Apărut diverse ipoteze și informații…
Acum se fac tot felul de speculații… Sunt jucători aduși de mine și îi dau afară după două sau trei meciuri? Asta… Toată lumea încearcă să ne… Știi cum e, nu mai suntem acolo și toată lumea încearcă să ne destabilizeze. Dar nu e cazul.
Lupu și Cristi Munteanu spuneau azi-dimineață, în emisiune la ProSport Live, că acești jucători, rămași fără obiectivul calificării în play-off, se vor gândi să-și caute echipe, să plece.
Toți au contract un an și jumătate! Unde să plece? Niciunul nu are contract până în… De fapt, există unul, Rachid (n.r. – Ait-Atmane), care are până în vară, dar el vrea să prelungească. Deci nu e problemă. Toți au un an și jumătate.
Dacă nu ești mulțumit de ei în vară, cum poți să mai rupi contractele, dacă au toți pe un an și jumătate?
Nu cred că va fi cazul. Dar, dacă va fi vreunul, vom avea o discuție și… Eu răspund pentru jucătorii pe care i-am adus. Deci nu se pune problema.
„În sezonul viitor ne propunem campionat – Cupă! Clar!”
Cu Negoiță ai discutat de aseară și până acum?
Nu. Am discutat cu David (n.r. – președintele FC Dinamo). Negoiță a fost plecat. Cred că acum a revenit în țară.
Și David ce spune?
Ce să spună, îți dai seama că și el este dezamăgit. Dar mergem înainte, ce să facem?
Obiectivul pentru sezonul următor?
Normal că nu ne vom mai gândi la play-off. Asta e… Uite, îți propui play-off și ajungi în play-out. În sezonul viitor ne propunem campionat – Cupă! Clar!