Ioan Andone s-a retras din antrenorat deși a mai avut oferte pe bani mulți. Fostul internațional este acum președinte al clubului FC Voluntari și are planuri mari cu echipa ilfoveană. „Fălcosul” i-a criticat pe cei de la Dinamo. Nu pricepe cum au ajuns șase jucători să se infecteze cu noul coronavirus.
Ioan Andone a stat ultima oară pe banca echipei FC Voluntari. A fost director tehnic. Acum a decis că nu mai vrea să antreneze. Are 60 de ani și s-a gândit că este momentul să se retragă.
„Nu mă mai gândesc la antrenorat. Au trecut trei ani…am mai avut ceva oferte, India ultima oară. Nu mai am vârsta să mă mai duc. Am 60 de ani, nu m-a mai atras” a declarat Ioan Andone la Telekomsport.
În India antrenorii cu CV sunt plătiți foarte bine. Spaniolul Alejandro Menendez de la East Bengal a câștigat un milion d euro pe an.
Fostul internațional ocupă acum funcția de președinte al clubului FC Voluntari, iar planurile sale sunt foarte mari. „Dacă ne salvăm matematic, o să fie un obiectiv mai îndrăzneţ la anul”, a explicat fostul internațional.
Ioan Andone a jucat 7 ani la Dinamo și a fost de 3 ori antrenorul „câinilor”. Nu-i vine să creadă că șase jucători ai echipei din „Ștefan cel Mare” au coronavirus. L-a lăudat pe antrenorul Mihai Teja că știe să gestioneze situația și din acest punct de vedere.
„Nu e zi să nu le repete jucătorilor. Mai sunt atâtea săptămâni, evitaţi, şi dacă mergeţi la un supermarket să nu uitaţi de mască, intraţi repede, nu staţi mult ca să pierdeţi timpul, nu mergeţi prin malluri, nu mergeţi unde e aglomeraţie. Fereşte-te, pentru că de aici îţi iei salariul! Cum să fie şase?” a mai spus Ioan Andone, pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER