Ioan Andone, oficialul lui FC Voluntari, a vorbit la superlativ despre noul antrenor al lui Dinamo, Cosmin Contra. „Fălcosul” este încrezător că fostul tehnician al naționalei o poate duce pe formația din „Ștefan cel Mare” în cupele europene, încă din primul sezon.
Cosmin Contra a semnat un contract valabil doi ani cu Dinamo.
Ioan Andone este foarte fericit că „Guriță” a fost readus pe banca lui Dinamo și are mare încredere că o poate schimba în bine pe formația bucureșteană. Însă, Andone susține că este obligatoriu ca Dinamo să mai aducă jucători la echipă, în caz contrat, va juca, din nou, în play-out.
„Cosmin a fost ultimul antrenor care a prins play-off-ul și cu șanse la titlu. Nu m-a surprins. De la început au fost discuții. Începe o nouă eră în care trebuie să aibă bani de transferuri. Însă, cu lotul ăsta, nu prinde play-off-ul. Eu sunt convins că și-a trecut în contract garanții. Sunt convins că dacă are cu ce… din primul an o să-l vedem în cupele europene. Eu cred că are și pregatiți jucătorii, numai să aibă și bani”, a declarat Ioan Andone pentru Telekom Sport.
„Când eram la Lisabona am fost sunat de către investitori, am avut o întâlnire virtuală în care am vorbit despre ceea ce își doresc ei, ceea ce pot să ofer eu și bineînțeles anumite condiții pentru a ajunge la o înțelegere. Au fost discuții două zile la rând în care am ajuns la o înțelegere. Eu am negociat cu investitorii Cortacero și Melero și cu Rufo Callado, directorul sportiv. Sunt liniștit că nu vor fi doar vorbe, că vor fi fapte și asta îmi doresc eu: să fie fapte și să facem din Dinamo o echipă puternică în România.
Am promisiuni că își doresc să schimbe acest lucru și vor face tot ce le stă în putere să remedieze aceste lucruri: la nivel de lot, la nivel de investiții, să profesionalizeze acest club din cap până în picioare. Vor veni oameni de încredere, un director general, un director de marketing. Se va încerca transformarea într-un club cu adevărat profesionist.
Bineînțeles că sfaturile mele sunt luate în considerare și în ceea ce ține de echipă eu am ultimul cuvânt. S-a vorbit despre un buget destul de mare. Își doresc un buget de 10 milioane în primul an. Nu știu dacă e un buget de titlu, nu știu dacă vor fi chiar 10 milioane, poate intră și datoriiile în această sumă. Asta am înțeles că își doresc în primul an
Vor să facă multe lucruri, inclusiv și-ar dori din partea tuturor ajutor de a se face noul stadion. Ar fi unul dintre lucrurile care ar ajuta acest proiect să devină cât mai serios, cât mai repede. Din ce am vorbit eu cu ei, oamenii vor să facă treabă foarte serioasă aici la Dinamo”, a spus Cosmin Contra, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER