Ioan Andone deplânge situația de la Dinamo. „Mă doare! Au probleme de organizare!”
Ioan Andone, președintele formației FC Voluntari, deplânge situația de la Dinamo București, echipă pe care a antrenat-o și el.
Oficialul din Liga 1 a vorbit despre situația echipei din „Ștefan cel Mare” și a dezvăluit ce de gruparea antrenată de Cosmin Contra nu are rezultate, deși a transferat jucători importanți în perioada de mercato din toamnă.
Ioan Andone susține că echipa lui Cosmin Contra are probleme de organizare și jucătorii sunt afectați după ce s-a aflat că noii investitori spanioli nu au băgat bani la echipă.
Ioan Andone deplânge situația de la Dinamo
„Mă doare situația de acolo. Se întâmplă, ai adus 14 jucători, nu sunt răi, dar trebuie să fie pregătiți. Au avut și un program dificil, au pierdut nemeritat cu FCSB, cu Universitatea Craiova puteau să obțină cel puțin un punct, dar la Sepsi nu aveau voie să piardă.
Nu sunt omogeni, au probleme de organizare. Și problemele astea apărute, că nu au spaniolii bani, nu sunt în regulă. Cred, totuși, că vor remedia, pentru că au jucători buni”, a declarat Ioan Andone, președintele celor de la FC Voluntari, la Look Sport.
Ioan Andone îl susține pe Cosmin Contra
Deși situația de la Dinamo nu este una tocmai bună și echipa are patru eșecuri consecutive în doar 8 etape jucate din sezonul 2020 – 2021, Ioan Andone crede că Cosmin Contra ar trebui să rămână în continuare pe banca tehnică a „câinilor”.
„Ar fi o greșeală să plece Contra. Trebuie să continue cu el acolo, acum i-a cunoscut pe jucători, până la urmă va remedia situația”, a transmis Ioan Andone.
După 8 etape jucate în sezonul 2020 – 2021, Dinamo București se află pe locul 14 în clasamentul din Liga 1, cu 5 puncte, la egalitate cu FC Argeș, ocupanta locului 15, și la un punct distanță de Astra Giurgiu, formația care e pe ultima poziție în clasament.
- 1 victorie are Dinamo în 8 etape jucate în sezonul 2020 – 2021 din Liga 1