Ioan Andone, prima reacție despre posibilitatea ca Dan Petrescu să semneze cu FC Voluntari: „N-ar trebui să fiu întrebat și eu? Eu asta știu și pot să vă spun” | EXCLUSIV

Ioan Andone vede o luptă în trei pentru câștigarea campionatului
Vezi galeria foto - 4 poze

Ioan Andone a comentat posibilitatea ca Dan Petrescu să semneze cu FC Voluntari, liber de contract după despărțirea de Kayserispor. Președintele ilfovenilor a oferit o primă reacție pentru ProSport, după apariția informației. Oficialul neagă totul și spune că nu a mai comunicat cu „Bursucul” de foarte mult timp.

Ioan Andone susține că venirea lui Dan Petrescu pe banca lui FC Voluntari este o variantă imposibilă în acest moment, iar această ipoteză nu a fost luată în calcul. „Fălcosul” a mărturisit că îl susține pe Bogdan Andone, alături de care speră să evite retrogradarea, cu FC Voluntari.

Din informațiile ProSport, FC Voluntari ar dori într-adevăr aducerea unui antrenor de top, dacă va evita retrogradarea. Ilfovenii iau în calcul și aducerea la pachet a unui director sportiv, din vară.

Ioan Andone, prima reacție despre venirea lui Dan Petrescu la FC Voluntari: „N-ar trebui să fiu întrebat și eu? Bogdan Andone trebuie să continue”

„Mă sună toți prietenii (n.n. râde) într-o veselie. N-am mai vorbit cu Dan Petrescu de luni de zile, vă spun sincer! N-ar trebui să fiu întrebat și eu de varianta asta, cu Dan Petrescu? Totuși, sunt conducătorul acestui club. Eu știu că avem antrenor, asta pot să vă spun, iar Bogdan Andone a câștigat la Iași și trebuie să continue la Voluntari”, a spus Ioan Andone, pentru ProSport.

Tehnicianul care a luat titlul cu CFR Cluj a plecat din Turcia după ce Kayserispor a pierdut pe terenul celor de la Sivasspor, scor 0-2.

ProSport a aflat că Dan Petrescu s-a ales cu 400.000 de euro după despărțirea de Kayserispor, aici fiind inclusă și prima de instalare de 100.000 de euro.

Dan Petrescu ar negocia cu FC Voluntari și cere 50.000 de euro pe lună

Dan Petrescu ar negocia cu Voluntari și, potrivit Antena Sport, tehnicianul proaspăt revenit din Turcia cere un salariu de 50.000 de euro pe lună. Conducerea ilfovenilor vrea să-i propună un angajament pe doi ani antrenorului.

Inițial, Petrescu a semnat cu turcii un contract valabil pe un an și jumătate, cu opțiune de prelungire pe încă un an, însă n-a rezistat decât o lună, iar acum ar fi deja în căutarea unui alt angajament.

Fostul mare internațional român a luat titlul cu Unirea Urziceni (2009) și CFR Cluj (2018, 2019, 2020).

Publicat: 05 03. 2021, 22:18
Actualizat: 06 03. 2021, 01:01