Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, a reacționat în exclusivitate pentru ProSport după ce Sindicatul Mondial al Fotbaliștilor (FIFPro) a dezvăluit că nu este de acord cu abuzul la care sunt supuși fotbaliștii Astrei în România, cei care ar fi fost șantajați de conducerea giurgiuvenilor să semneze reducerea salariilor cu 50 la sută, dacă își mai doresc restanțelele salariale.
„FIFPRO consideră ilegală și imorală decizia Astrei de a le propune jucătorilor reduceri salariale pe o perioadă de 9 luni, în timp ce oferă plata la jumătate a salariilor pe care nici nu le-a achitat. Acest abuz nu poate și nu va fi tolerat. Situația de la Astra vine după alte știri din România care anunță că unele cluburi au băgat jucătorii ‘nedoriți’ în șomaj tehnic. FIFPRO și AFAN (sindicatul național al jucătorilor) vor continua să-i susțină pe jucătorii din România”, s-a arătat într-un comunicat FIFPRO.
Ioan Niculae a mărturisit pentru ProSport că totul este o mare minciună și i-a rugat pe cei de la FIFPro să prezinte toate dovezile atunci cînd vorbesc despre abuz. „Este cea mai mare bătaie de joc la care eu sunt supus. Vreau să îmi demonstreze cineva, public, că eu sau cineva din conducerea clubului meu i-am șantajat pe jucători. Deși habar nu am cine sunt cei de la FIFPRO, îi rog să aducă dovezi pentru tot ce au afirmat.
Eu nu am vorbit cu niciun jucător, iar singurul om din club care a vorbit de salarii cu băieții a fost Dani Coman. Vreau să știți de la mine că, în toate cazurile în care eu am avut discuții cu Dani Coman despre jucători, el mereu a ținut doar cu fotbaliștii. Voi credeți că Dani i-ar fi șantajat cu asemenea prostii pe jucători? Voi credeți că Dani s-ar fi dus la jucători și le-ar fi vorbit despre un astfel de șantaj?
Nici vorbă! Din contră, băieții au propus, ca la marile echipe din Europa, să își reducă salariile pe această perioadă grea, iar după ce am văzut că băieții mei au caracter am decis ca în cel mai scurt timp să îi aduc pe toți cu banii la zi. Își vor încasa banii pentru ianuarie, februarie, martie și aprilie. Spun public acest lucru și vreau să verificați dacă mă voi ține de cuvânt sau nu.
De când am intrat cu șanse reale în lupta pentru titlu, imediat după etapa respectivă, am început să fim atacați și să ni se pregătească tot felul de scenarii, ca să ne destabilizăm. Sunt foarte multe jigodii. Au început să tremure toți că băieții lui Niculae pot câștiga din nou titlul în România”, a spus Niculae.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER