Ion Marin știe ce trebuie să facă Cosmin Contra pentru a o revitaliza pe Dinamo: „Își asumă niște riscuri!” + Ce transferuri trebuie să mai perfecteze gruparea roș-albă: „Jucătorii spanioli vor veni pe posturile deficitare!” | EXCLUSIV ProSport Live

Cosmin Contra, antrenorul nationalei Romaniei, este intervievat inainte de inceperea meciului de fotbal contra selectionatei Serbiei, in cea de-a patra etapa a Grupei 4-Divizia C a Ligii Natiunilor, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica, 14 octombrie 2018. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Cosmin Contra a semnat cu Dinamo prin fax, iar acesta urmează să devină noul antrenor al grupării roș-albe. Ion Marin, fost tehnician al formației din „Ștefan cel Mare”, a vorbit despre ce va trebui să facă „Guriță” pentru a o revitaliza pe Dinamo.

Cosmin Contra a mai antrenat-o pe Dinamo în perioada februarie – septembrie 2017.

Ion Marin știe ce trebuie să facă Cosmin Contra pentru a o revitaliza pe Dinamo

Ion Marin susține că „Guriță” va trebui să construiască o nouă echipă la Dinamo. Acesta este de părere că va fi greu de realizat acest lucru, însă, în același timp, consideră că pauza competițională impusă de jocurile echipei naționale este de bun augur pentru Cosmin Contra, deoarece îi va conferi timp să lucreze cu jucătorii lui Dinamo.

„Contra trebuie să contruiască o nouă echipă. El nu a construit echipe până acum, dar va trebui să o facă. O să aibă nevoie de consiliere și are la cine să apeleze. O să i se ceară performanță în al doilea an. El își aduce oamenii și își asumă niște riscuri. Este foarte dificil să construiești o echipă de la zero. Șansa este că joacă echipa națională și există o pauză”, a declarat Ion Marin, la ProSport Live.

Ce transferuri trebuie să mai perfecteze Dinamo

Ion Marin susține că Dinamo trebuie să mai transfere jucători. În opinia fostului tehnician din „Ștefan cel Mare”, „câinii” mai au nevoie de un stoper, un mijlocaș central, dar și un vârf.

„Jucătorii spanioli vor veni pe posturile deficitare. Dinamo nu are vârf. Eu cred că trebuie stoper, mijlocaș central și vârf. Putem să vorbim și de un număr 10. Fabbrini nu s-a acomodat. E foarte greu să joci cu spatele la poartă. Fabbrini e un jucător bun, dar nu a excelat. El trebuie să fie lăsat să joace liber, la creație. Nu neapărat în spatele vârfului pentru că Mihalcea l-a jucat acolo și nu a dat randament”, a mai spus Ion Marin.

Publicat: 25 08. 2020, 12:28