Ionel Dănciulescu, fost jucător și oficial la Dinamo, a vorbit despre motivul pentru care formația din „Ștefan cel Mare” are rezultate slabe în campionat.
În ultimul meci de campionat, Dinamo a pierdut în fața celor de la UTA Arad, 0-1.
Dinamo se află pe locul 8 din play-out, cu 15 puncte.
Fostul fotbalist susține că Dinamo nu are lot de Liga 2. Acesta consideră că rezultatele slabe sunt cauzate de presiunea pe care jucătorii o simt.
„Așa se întâmplă când joci sub presiune, la un club de talia lui Dinamo. Rezultatele n-au fost cele scontate, încrederea a dispărut în totalitate la jucători. Din punct de vedere moral și mental, echipa e destul de jos. Dacă n-ai rezultate, n-ai cum să crești.
Echipa nu a jucat rău. Probabil că momentul psihologic a fost la ratarea lui Deian. Astăzi, față de alte partide, și Nemec mi s-a părut un pic obosit și neinspirat în multe momente. Știu ce înseamnă presiunea pe umerii jucătorilor în acest moment. Eu rămân la convingerea că această echipă nu are lot de Liga 2. Lipsa rezultatelor le-a scăzut din încrederea în forțele lor. Radu (n.r moderatorul Radu Naum), UTA e UTA, Dinamo e Dinamo. Tu n-ai jucat la un club de talia lui Dinamo, n-ai cum să înțelegi”, a declarat Ionel Dănciulescu, la Digi Sport.
Dănuț Lupu susține că fanii-acționari ai lui Dinamo au făcut anumite greșeli, iar una dintre acestea este reprezentată de faptul că nu au adus mai multe glorii dinamoviste în conducerea clubului.
Dănuț Lupu consideră că nu este normal faptul că Dinamo a pierdut cu UTA Arad, deoarece este o echipă nou promovată. Acesta îi îndeamnă pe jucătorii dinamoviști să se „trezească” și să salveze clubul de la retrogradare.
„Orice e posibil. Una e Cornel Dinu să vina să vorbească cu tine și alta e să vină… Am crezut că cei din actuala conducere a lui Dinamo vor reuși să aducă anumiți foști jucători. Dar ei se încăpățânează. Eu le doresc baftă în continuare, dar e greu.
Au încercat să facă o minune, la început chiar au reușit. Dar eu nu cred că au gândit-o pe termen lung sau, dacă au gândit-o, nu au gândit-o bine. Pentru că lor le trebuie 200.000 de euro pe lună. Ei nu au tras linia, să vadă ceea ce pot și ceea ce nu mai pot.
Eu încă am încredere în jucătorii actuali de la Dinamo. Nu cred că își dorește vreunul din ei să fie în cea mai neagră istorie a lui Dinamo, să fie ei jucătorii care au retrogradat-o. Sper să se trezească. Totuși, am jucat cu o echipă nou promovată. Câteodată, liniștea contează mai mult decât experiența sau valoarea jucătorilor. Problema e că ei nu reușesc să aibă o posesie a balonului”, a declarat Dănuț Lupu, la PRO X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER