Ionel Dănciulescu, dezvăluiri despre situația de la Dinamo: „Săptămâna viitoare vor fi cu banii la zi!” Helmut Duckadam l-a contrazis: „Eu cred că n-au bani!”
Jucătorii lui Dinamo așteaptă restanțele financiare, dar Ionel Dănciulescu este convins că problemele vor fi rezolvate de spanioli în cel mai scurt timp, mai ales că se apropie și derby-ul cu FCSB.
Dacă Helmut Duckadam crede că investitorii din Spania „n-au bani”, Dănciulescu susține că jucătorii vor fi la zi cu banii săptămâna viitoare. După înfrângerea surprinzătoare cu UTA, scor 0-1, Dinamo se situează pe poziția 12 din Liga 1, cu cinci puncte obținute.
Ionel Dănciulescu: „Jucătorii lui Dinamo vor fi cu banii la zi săptămâna viitoare”
„Din ce știu, în această săptămână se vor plăti restanțe, iar jucătorii lui Dinamo vor fi cu banii la zi săptămâna viitoare. Ionuț Negoiță n-a mai adus banii la zi doar atunci când a spus că nu-l mai interesează”, a spus Dănciulescu, la Digi Sport.
Helmut Duckadam nu crede însă că problemele de la Dinamo se vor rezolva: „Eu cred că n-au bani, poate așteaptă o tranșă de la Ligă”, a subliniat fostul oficial de la FCSB, semn că n-are deloc încredere în Pablo Cortacero și ceilalți investitori veniți în locul lui Ionuț Negoiță.
„Așa cum ți-am spus, săptămâna asta se vor plăti întârzierile pe care le-a lăsat fostul patron, o lună la unii, la alții chiar o lună și jumătate (n.n. până pe 15 august). Erau înainte patru sau cinci luni care nu erau plătite. Săptămâna aceasta se va lichida totul și de acolo vor fi plătiți la timp jucătorii așa cum li s-a promis”, a dat asigurări Pablo Cortacero, care și-a băgat în ședință oamenii după înfrângerea cu UTA, imaginile din parcarea stadionului din „Ștefan cel Mare” fiind surprinse de ProSport.
FCSB primește vizita celor de la Dinamo, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 21.00, în etapa a 6-a din Liga 1, sezonul 2020 – 2021. Derby-ul se joacă pe Arena Națională, iar cele mai importante momente vor fi în timp real pe prosport.ro.