Ionel Dănciulescu, răspuns categoric la cererea fanilor: „Dacă e să mă întorc, aș vrea să fac asta!” Condițiile fostului atacant al lui Dinamo
Ionel Dănciulescu, fostul director sportiv al lui Dinamo, a mers de unul singur să se reculeagă la mormântul lui Cătălin Hîldan. Imaginea i-a sensibilizat pe suporterii roș-albilor, care îl cer înapoi în club. Fostul atacant din Ștefan cel Mare spune că pentru moment nu va reveni.
Înlăturat în vara acestui an de la Dinamo, odată cu instalarea noului acționariat spaniol, Ionel Dănciulescu este dorit din nou în „Ștefan cel Mare”, iar suporterii au făcut o solicitare oficială în acest sens.
Ionel Danciulescu, răspuns categoric la cererea fanilor: „Dacă e să mă întorc, aș vrea să fac asta!”
„Apreciez că suporterii nu m-au uitat, niciodată nu o să spun niciodată când e vorba de Dinamo. Dar fiecare e pe drumul lui, ne vedem fiecare de drumul nostru în viață. Nu se știe ce va fi pe viitor, dar în acest moment, răspunsul este nu.
Dacă e să mă întorc, aș vrea să am un rol activ în club. Aș vrea ceva tot legat de echipă, să am un anumit rol, să fiu întrebat. Așa… să am un loc în fotografii? Am mai fost. Acum sunt destul de liniștit, vom vedea ce va fi pe viitor”, a declarat Ionel Dănciulescu la Digi Sport.
Șefii lui Dinamo îl vor înapoi pe Ionel Dănciulescu
Dorința suporterilor nu a rămas străină noilor șefi ai echipei. Dorin Șerdean, președintele executiv al lui Dinamo, a anunțat în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live că Ionel Dănciulescu ar putea reveni în „Ștefan cel Mare”.
„El oricând este în sufletul meu. Noi suntem dinamoviști, suntem suporteri dinamoviști în primul rând. O să vedem despre colaborare… viața este așa cum este, never say never. E o decizie care s-a luat în situația respectivă.
Danciu rămâne dinamovistul nostru de suflet, i-am spus și lui și sigur o să ne întâlnim. Să vedem despre ce mod de a colabora este vorba. Totul este la decizia domnului Cortacero. Știe cât de iubit este Danciu de către suporteri”, a spus Dorin Șerdean, la ProSport Live.
Suporterii cer dreptate pentru Danciu. Fostul atacant al echipei a fost primul om îndepărtat din conducere după venirea echipei lui Pablo Cortacero:
„UN GOL ÎN SUFLET …DANCIU GOL
Danciule, vreau să te rog ceva: „Dă-mi mie legitimația ta de la Dinamo!” Ca să nu mai ai nicio dovadă că ai fost la noi. Și așa ți-am luat toate trofeele, medaliile, tricourile… Până și colecția aia de bilete de la meciuri. Eu nu pot să trec peste imaginea asta cu tine singur la mormântul lui Cătălin. Nu pot să cert pe nimeni pentru asta, DAR E PREA MULT.
Pregătisem pozele cu jucătorii, cu staff-ul, cu conducătorii lui Dinamo, cu coroana de flori. Pregăteam o postare despre comemorarea frumoasă de astăzi. Și cineva mi-a trimis poza cu Danciu care se reculege singur la mormânt. Mi s-a pus un nod în gât… un gol în stomac. Simt că este o stare de lucruri pe care TREBUIE S-O ÎNDREPTĂM.
Apreciem toate transferurile, susținem noul proiect, suntem optimiști, plini de speranță, prezenți alături de echipă, dar imaginea solitudinii unui om care a dat TOTUL pentru a salva Dinamo din cea mai grea cumpănă, parcă ne ia aerul.
De pe urma licitațiilor s-au strâns sume importante pentru licență, dar dincolo de licitații, au fost câteva mii de suporteri care au cotizat pentru că gestul lui Danciu i-a sensibilizat. Cu banii din cotizațiile lor și din trofeele lui Danciu, am obținut licența și supraviețuirea lui Dinamo”, se arată pe pagina de facebook a PCH.