Ionel Dănciulescu, sacrificat de Dinamo! Culisele venirii lui Ionuț Lupescu și de ce fostul mare atacant al „câinilor” iese „șifonat” după întoarcerea fostului component al Generației de Aur la formația din Ștefan cel Mare | EXCLUSIV

Oficialii clubului CS Dinamo l-au sacrificat pe Ionel Dănciulescu (46 de ani) pentru a-l aduce la club pe Ionuț Lupescu (54 de ani).

Ionel Dănciulescu, sacrificat de Dinamo! Culisele venirii lui Ionuț Lupescu și de ce fostul mare atacant al „câinilor” iese „șifonat” după întoarcerea fostului component al Generației de Aur la formația din Ștefan cel Mare

Ionuț Lupescu a ajuns la un acord cu CS Dinamo București, iar cel poreclit „Kaiserul” va fi o figură importantă în dezvoltarea Academiei de Fotbal a formației din „Groapă”.

Pentru aducerea lui Ionuț Lupescu, un nume mai mare la nivel general și cu un impact mai puternic pentru imaginea clubului, oficialii lui CS Dinamo București l-au sacrificat pe Ionel Dănciulescu.

Sursele ProSport susțin că această decizie de a fi sacrificat pentru aducerea lui Ionuț Lupescu nu i-a picat deloc bine celui poreclit „Corbul”. Din informațiile noastre, Ionel Dănciulescu ar fi urmat să fie cel care să ocupe „golul” lăsat liber de arestarea lui Dănuț Lupu, după ce oficiali cu putere de decizie în CS i-ar fi promis postul fostului conducător arestat.

Doar că socoteala lui Danciu-gol nu s-a potrivit până la urmă cu interesele șefilor săi. Astfel, apariția posibilității colaborării cu Lupescu, în care comandantul Ionuț Popa a avut un rol decisiv, a schimbat planul inițial.

Ce se întâmplă cu Ionel Dănciulescu după venirea lui Ionuț Lupescu

În acest context, fostul mare golgheter a fost trecut „pe bară” în această luptă și i s-a făcut loc „Kaiserului” Lupescu, un nume care impune respect atât în rândul dinamoviștilor, cât și în cel al potențialilor investitori. Pentru că, susțin sursele ProSport, mutarea este una cu „bătaie lungă”, menită să atragă finanțări importante alături de Dinamo.

Cât despre Ionel Dănciulescu, fostul mare fotbalist al formației din „Ștefan cel Mare”, el este foarte dezamăgit, dar va face cu siguranță ceea ce a făcut întotdeauna: va rămâne tăcut, în slujba clubului pe care îl iubește.

Florin Prunea aplaudă revenirea lui Ionuț Lupescu

„E o lovitură de imagine extraordinară. Eu ştiam că el îşi doreşte să lucreze în administrație şi unde putea dacă nu la Dinamo, acasă la el! Este un mesaj puternic pe care CS Dinamo îl dă tuturor. Inclusiv fanilor. Nu pot vorbi eu despre fuziunea cu echipa din Superliga, asta e treaba lui Ionuț, dar e clar că mesajul e deosebit de puternic. O să vedem cât de puternică va fi Academia lui Dinamo, e mult de muncă acolo, dar sunt băieți tineri, care ştiu ce înseamnă un club atât de mare, precum Dănciulescu sau Marius Niculae. Felicitări comandantului Ionuț Popa, el sigur a avut un cuvânt important de spus şi, dacă a reuşit să-l convingă pe Lupescu să revină, înseamnă că e un dinamovist adevărat, mai presus de orice”, a spus Florin Prunea pentru ProSport.

 

Publicat: 18 10. 2023, 09:34