Ionel Gane, atac de panică după ce a aflat de scandalul de dopaj provocat de Magaye Gueye: „Pierdem meciul cu Steaua! Să nu-l mai văd în viața mea”

Jerry Gane, veste buna pentru Dinamo! Ce i-au promis suporterii
Vezi galeria foto - 6 poze

Ionel Gane s-a panicat teribil când a auzit de scandalul declanșat de Magaye Gueye. Atacantul a fost prins dopat cu cocaină, în urma controlului efectuat după meciul de Cupă, cu FCSB. Antrenorul spune că nu vrea să mai audă de jucător și că acestuia i se va desface contractul.

Magaye Gueye, atacantul în vârstă de 30 de ani al lui Dinamo, a fost prins dopat, după controlul efectuat la meciul cu FCSB, din optimile de finală ale Cupei României câștigat de către trupa lui Jerry Gane, 1-0.

Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre Magaye Gueye, atacantul în vârstă de 30 de ani al „câinilor”, prins dopat cu cocaină. Oficialul lui Dinamo a dezvăluit că fotbalistul francez este șocat de vestea primită și a asigurat că acesta nu a consumat, cel puțin nu conștient, astfel de substanțe interzise.

Ionel Gane, atac de panică după ce a aflat de cazul de dopaj provocat de Magaye Gueye: „Pierdem meciul cu Steaua! Să nu-l mai văd în viața mea”

Ionel Gane are mari bătăi de cap cu atacanții. După ce i-a pierdut pe Adam Nemec și Andrei Blejdea, accidentați, antrenorul va trebui să se descurce și fără Magaye Gueye, care a fost prins dopat.

Ionel Gane s-a temut ca echipa să nu piardă meciul cu FCSB, din Cupa României, câștigat de Dinamo cu 1-0.

Mă crezi că n-am știut ce să-i zic doctorului la telefon când m-a sunat să-mi spună? Am rămas mut minute bune. Fix asta ne mai lipsea nouă, la Dinamo, în această perioadă.

Nu era de ajuns ce probleme avem, cu ce ne confruntăm. Efectiv am fost în transă până când m-a liniștit doctorul fiindcă m-am gândit că o să pierdem meciul cu Steaua din Cupă!

(Ce i-a transmis doctorul – n.r.) Că e un caz izolat și nu se pune problema să pierdem meciul, calificarea sau să avem de suferit noi, ca echipă.

Dacă i-ar fi fost descoperite și alte substanțe dopante, în afară de cocaină, atunci da, poate s-ar fi extins ancheta și asupra restului lotului. În plus, au mai fost testați atunci alți doi jucători, Fabbrini și Steliano Filip și ei au fost în regulă”, a declarat Jerry Gane pentru GSP.

Antrenorul spune că nu vrea să mai aibă de-a face cu atacantul, care nu se află la primul mare scandal în Ștefan cel Mare.

„Nici nu mai vreau să mai vorbesc cu el vreodată. Să nu-l mai văd! Ce să mai am eu de discutat cu el când a făcut așa ceva? E incredibil, chiar nu-mi vine să cred! A venit vestea asta ca o bombă! Dar…

Dar va trebui să răspundă pentru ce a făcut. Atunci când semnezi un contract, îți asumi niște clauze, îți asumi o anumită responsabilitate. Nu se poate să faci așa ceva de capul tău. Probabil că i se va rezilia unilateral contractul.

Incredibil! Incredibil! Incredibil! Ce am trăit din vară și până acum la Dinamo e ceva ieșit din comun, aproape că nu mai are ce să se întâmple deosebit fiindcă toate au avut deja loc la Dinamo”, a mai spus antrenorul.

Gigi Becali, reacție surprinzătoare

Patronul FCSB spune că e doar vina jucătorului. Clubul nu poate fi afectat, crede omul de afaceri.

„Nu obținem calificarea nici dacă vom face reclamație, pentru că regulamentul absolvă clubul de orice vină. E treaba jucătorului, nu a lui Dinamo. Regulamentul e simplu.

Ce treabă am eu cu Gueye? Treaba lui, nu mă interesează și nu vreau să comentez mai mult, e problema lui Dinamo, să facă ei ce vor”, a declarat Gigi Becali

Publicat: 09 03. 2021, 20:18
Actualizat: 09 03. 2021, 20:37