Ionel Ganea, dezlănțuit între meciurile naționalei. „De ce jucătorii de la echipa națională nu pot să alerge? De ce la echipele de club o fac și aici nu? E un mare semn de întrebare!”. Mesaj pentru premierul Ciolacu: „Dacă ești șmecher, schimbă-l pe Burleanu, fotbalul românesc e praf și pulbere” | EXCLUSIV

Fostul internațional trage un semnal de alarmă în legătură cu pregătirea fizică a jucătorilor sau, chiar, determinarea acestora. Fostul atacant al echipei naționale nu înțelege de ce elevii lui Edi Iordănescu nu pot alerga un meci întreg și-i transmite premierului Marcel Ciolacu un mesaj ferm: „schimbă-l pe Burleanu!”.

Jocul contra Israelului i-a lăsat un gust amar lui Ionel Ganea (50 ani). Fostul atacant al naționalei, participant la turneul final Euro 2000, trage un semnal de alarmă, într-o reacție pentru ProSport, în legătură cu un detaliu din exprimarea elevilor lui Edi Iordănescu.

Ionel Ganea, dezlănțuit între meciurile naționalei. „De ce jucătorii de la echipa națională nu pot să alerge? De ce la echipele de club o fac și aici nu? E un mare semn de întrebare!”. Mesaj pentru premierul Ciolacu: „Dacă ești șmecher, schimbă-l pe Burleanu, fotbalul românesc e praf și pulbere” | EXCLUSIV

„Ganezu” consideră că tricolorii nu pot alerga, iar acest handicap a ieșit în evidență în repriza secundă a meciului de sâmbătă.

„Din respect pentru nea Puiu (n.r. Anghel Iordănescu, tatăl selecționerului) nu o să vorbesc de antrenor și joc. La fel, din respect pentru copiii ăștia care sunt azi la națională, nu o să-i critic, însă am și eu o întrebare! Ca suporter, ca fost jucător al României, ca simplu român. De ce jucătorii când vin la echipa națională nu pot să alerge? De ce nu rezistă cât ține un meci? Că toți joacă pe la echipele lor de club, acolo aleargă, aici, când vin, nu pot! De ce? Nu se fac antrenamente fizice cum trebuie? Noi, când ajungeam la lot, pe vremea mea, ne rupeam, ne bubuiam. Luni era mai ușor, după câte două antrenamente, fără menajamente, rupere. Și mă uit la alte echipe, unele de nivelul nostru, Ucraina, Macedonia de Nord, echipe pe care noi le bubuiam, ăia cum pot să alerge și noi nu? Asta s-a văzut clar în repriza a doua, cu o echipă care nici ea nu a rupt gura târgului, dar ne-a dominat? Nu toți, dar să zic șase sau șapte din echipa națională, care trebuie să fie trup și suflet, să te poți baza pe ei. Ce se întâmplă cu jucătorii ăștia care nu pot alerga?”, a spus Ionel Ganea.

„Dacă slăbesc vreo 15 kilograme, alerg mai mult decât ei”

Retras din antrenorat și stabilit lângă Făgăraș, la poalele munților, în satul Gra Văii, Ionel Ganea spune că, dacă ar da jos kilogramele în plus, ar putea alerga mai mult decât actualii tricolori. Fostul atacant spune că Răzvan Marin este singurul care a părut că rezistă ritmului din punct de vedere fizic.

Dacă slăbesc vreo 15 kilograme, alerg mai mult decât ei. În afară de Răzvan Marin, nu știu dacă mai găsesc vreo doi care să poată alerga 50 de minute într-un meci! 50 de minute, că mai sunt și schimbări și întreruperi. Păi dacă nu poți alerga 50 de minute, ce mai cauți, mă, la echipa națională? Repet, mare parte joacă la echipele lor de club, nu pot spune că nu au minute, nu au jocuri în picioare, nu există așa ceva, să nu poți să te lupți. De ce la echipele de club alergă și aici nu? E un mare se de întrebare. Vorba lui Marin, juniorul, dacă nu puteți, nu veniți! Acum o să se lege de faptul că suntem în grafic, că avem șanse, o dăm cu șansele”, a tunat fotbalistul care îmbrăcat de 45 de ori tricoul echipei naționale, perioadă în care a înscris de 19 ori.

„Ciolacule! Schimbă-l afară pe Burleanu! Fotbalul românesc este praf și pulbere”

Dacă despre selecționer nu a vrut să își dea cu părerea, din respect pentru tatăl său, Anghel Iordănescu, cel care i-a fost antrenor, Răzvan Burleanu nu a scăpat de verbul fostului golgheter al României.

Un singul lucru vreau să-i spun premierului… Ciolacule! Dă-l afară pe Burleanu! Schimbă-l dacă ești șmecher. A venit cu două mandate și, după, i-a îmbârligat pe ăia prin Comitetul Executiv că mai vrea. Dar așa am ajuns, să fim ciuca bătăilor și să ne ducem la vale, că ăsta e adevărul, fotbalul românesc este praf și pulbere, să se gândească și oamenii ăștia care conduc România, dacă le place ce a ajuns fotbalul românesc”, a transmis Ionel Ganea pentru ProSport.

Publicat: 11 09. 2023, 18:33