Ionel Ganea, derapaj la adresa board-ului DDB: „Boschetarii ăia nu au ce să caute acolo să conducă. Le-aș da niște pumni în gură!”. Ce spune despre Iuliu Mureșan
Fostul internațional și jucător al lui Dinamo Ionel Ganea a pornit un adevărat război cu o parte dintre oamenii care conduc asociația DDB, fiind de părere că aceștia nu au nicio capacitate de a conduce clubul. El l-a luat în colimator și pe administratorul special Iuliu Mureșan, despre care spune că nu a fost chiar cea mai fericită alegere.
Ionel Ganea i-a luat la ochi pe Elias Bucurică, Nicu Tararache și Alexandru Anghel, trei dintre cei care conduc asociația suporterilor dinamoviști, DDB. Fostul atacant nu i-a menajat și chiar i-a numit „boschetari”, menționând că sunt buni doar pentru a lua loc în peluză, și nu pentru a conduce clubul.
Fostul fotbalist consideră că Iuliu Mureșan nu reprezenta cea mai bună variantă pentru a prelua destinele lui Dinamo în acest moment.
Ionel Ganea îi insultă pe membrii DDB
Ionel Ganea nu i-a menajat pe trei dintre cei care conduc asociația Doar Dinamo București, care practic are în grijă destinele grupării. Fostul atacant a lansat un atac agresiv asupra lui Elias Bucurică, Nicu Tararache și Alexandru Anghel, despre care spune că nu sunt capabili să ia decizii potrivite.
„Cu suporterii ăia trei, boschetarii ăia trei: Elias, Tararache și Anghel. Ăia nu au ce să caute acolo să conducă. Să facă galerie și atât. Le-aș dau eu niște pumni în gură să se trezească la realitate! Ăia au dus Dinamo unde e acuma. Ăia trei! Și Anghel, creier prăjit de bibilică! Bagabonții ăia trei trebuie să dispară de acolo”, a declarat Ionel Ganea pentru Fanatik.
Fostul internațional român a menționat că nu este de acord cu decizia DDB de a-i încredința lui Iuliu Mureșan clubul pe perioada insolvenței, în ciuda faptului că acesta are deja experiență în această direcție de pe vremea când era la CFR Cluj. „Și, nu știu dacă Iuliu Mureșan era așa potrivit pentru Dinamo”, a mai spus fostul atacant al lui Dinamo, Ionel Ganea.