Ionuț Chirilă, replică acidă după atacul fostului președinte de la Dinamo: „E un produs al aparatului represiv al Securității! Cultura lui fotbalistică este egală cu a mea privind producerea de rachete americane” | EXCLUSIV
Ionuț Chirilă a avut o replică acidă după atacul fostului președinte de la Dinamo la adresa sa. În exclusivitate pentru ProSport, Constantin Anghelache, cel care a îndeplinit această funcție în „Ștefan cel Mare” în perioada în care Ionuț Negoiță era acționar majoritar, l-a pus la zid pe tehnicianul în vârstă de 57 de ani pentru faptul că, în opinia sa, acesta se plânge prea mult în spațiul public pentru că nu a fost contactat în ultimii ani ca să preia banca tehnică a „câinilor roșii”, așa cum consideră el că ar merita.
Ionuț Chirilă, replică acidă după atacul fostului președinte de la Dinamo: „E un produs al aparatului represiv al Securității!”
De asemenea, Anghelache a mai spus și că este de părere că Ovidiu Burcă este o variantă mai bună pentru Dinamo decât Ionuț Chirilă, punând astfel la îndoială competențele de antrenor ale celui din urmă.
Replica acestuia nu a întârziat însă să apară și a fost una extrem de dură. Chirilă a ținut să îi transmită lui Anghelache faptul că el a produs sume importante pentru fotbalul din România, ca urmare a vânzărilor unor jucători crescuți de el, în vreme ce, în viziunea sa, fostul președinte de la Dinamo este direct răspunzător pentru situația financiară în care a ajuns clubul de câțiva ani, ca o consecință a activității întreprinse de el pe vremea lui Ionuț Negoiță.
„Această nulitate securisto-comunistă, produs al aparatului represiv al securității înainte de 1989, a ajuns să vorbească despre competențele unui om care a produs jucători de zeci de milioane pentru fotbalul românesc, pentru echipele naționale și cluburi.
Anghelache este părtaș la falimentul financiar și fotbalistic al lui Dinamo. Să nu uităm că acest individ, în calitate de conducător al clubului Dinamo, a semnat un contract demn de Guiness Book, al jucătorului Ionuț Șerban în care se stipula că dacă jucătorul devine liber de contract, Dinamo se obligă să plătească un milion de euro.
Acest individ vorbește de competențele mele profesionale. Acest individ care, când i-am dus la Breaza, la vârsta de 16 ani, pe Mitea și pe Marica, a zis că nu-i legitimează pentru că nu au valoare. Unul a ajuns la Ajax via Barcelona, iar altul la Șahtior și la Stuttgart.
Despre ce vorbim aici? El a mai adus la Dinamo, de-a lungul timpului, niște antrenori care activaseră doar vreo trei luni pe la Divizia C și niște jucători care au falimentat fotbalistic și financiar clubul”, a spus Ionuț Chirilă, pentru ProSport.
Cultura lui fotbalistică este egală cu a mea privind producerea de rachete americane”
În continuare, Chirilă s-a referit și la afirmațiile lui Anghelache legate de faptul că, în perioada în care a fost președinte la Dinamo, a dorit să îl numească în funcția de antrenor principal, dar în cele din urmă acest scenariu nu a devenit realitate din cauza faptului că tehnicianul a condiționat această numire de aducerea a 10 jucători, întrucât ar fi avut anumite interese financiare în acest sens.
Totodată, antrenorul a ținut să demonteze și teoria exprimată de Constantin Anghelache, conform căreia un antrenor nu are cum să devină cu adevărat mare dacă nu a fost un fotbalist de nivel bun sau foarte bun.
Minte cu nerușinare când spune că am vrut să cumpăr 10 jucători. Am vrut să aduc 5 jucători de la Chiajna pentru că aveau relații și automatisme. Onduku, Melinte, Purece, Neluț Roșu și vârful brazilian Wellington. Am vrut să facem jocul mai rapid, Dinamo era dezlânată, știe tot fotbalul românesc că Ionuț Chirilă nu este adeptul cumpărării de jucători, ci al construcției din propria pepinieră.
Cultura fotbalistică a lui Anghelache este egală cu cultura mea privind producerea de rachete americane care pleacă în spațiu. Acest om nu știe că sunt diferențe mari între cele două profesii, între cea de jucător și cea de antrenor.
El uită că Mourinho a ajuns un antrenor uriaș fără să joace fotbal, că Arigo Sacchi a făcut cel mai mare Milan din lume cu Rijkard, Guulit și van Basten jucând o mică perioadă la liga a treia, că marele Ericson nu a jucat fotbal și exemplele de antrenori care nu au jucat, dar în schimb au făcut istorie, sunt nenumărate. Să nu uităm că Maradona se chinuia să reușească în liga a doua în Emiratele Arabe Unite și nici acolo nu a reușit”, a mai spus Ionuț Chirilă.
Ionuț Chirilă susține că atacul lansat de Constantin Anghelache are un scop ascuns
În încheiere, antrenorul a ținut să menționeze că are impresia că ieșirea fostului președinte de la Dinamo a fost coordonată „din spate” de cineva și i-a transmis acestui un mesaj foarte ferm.
„Intervenția lui Anghelache nu este întâmplătoare, are interese meschine, e coordonat din spate să arunce lucrurile astea și să arunce cu noroi într-un om care s-a născut și se confundă cu Dinamo și al cărui chip al lui Cătălin Hîldan sălășuiește în peluza lui Dinamo.
Am ajuns de noaptea minții ca un om care e părtaș financiar și fotbalistic la falimentul clubului Dinamo… Îi spun acestui individ două lucruri. Că Dinamo nu mai e echipa securiștilor vechi și a ajunsurilor lor murdare, este echipa zecilor de mii de suporteri care trăiesc pentru acest club aflat într-o situație delicată.
Îi mai spun ceva, în final, lui Anghelache. El continuă să moară, în timp ce eu continui să trăiesc”, a încheiat Ionuț Chirilă.