Ionuț Lupescu a anunțat când va începe campania pentru alegerile FRF și echipa care-i va sta alături. Pe câte voturi se bazează „Kaiserul”

Ionuț Lupescu vrea să-l detroneze pe Răzvan Burleanu de la conducerea FRF și la data de 18 aprilie, când sunt alegerile, are mari șanse să câștige postul. „Kaiserul” a renunțat la o funcție importantă în cadrul UEFA, era directorul Comisiei Tehnice, pentru a candida și a explicat de ce a luat această decizie.

Într-un interviu pentru Adevărul a vorbit despre implicarea politicului în aceste alegeri sau numărul de voturi pe care se bazează și a trimis „săgeți” către actualul președinte FRF. Totuși, se va bucura de votul lui Gică Hagi!

„Am fost jucător, am fost antrenor, am fost director general al Federației Române de Fotbal pentru aproape șase ani, director tehnic al UEFA șase ani, adică la cea mai prestigioasă organizație din fotbal. Deci am cunoscut toate treptele atât la nivel național, cât și internațional. Am crescut, am învățat de la cei mai mari și cred că a venit timpul să aplic și eu în fotbalul românesc ce am învățat.

Știu că mi-am asumat o responsabilitate foarte mare, dar din discuțiile pe care le-am avut cu cei din lumea fotbalului am înțeles că avem foarte mult de lucru și e păcat să lăsăm fotbalul românesc să meargă în direcția asta. Sigur că, în al doilea rând, o să vin cu un program pentru fotbalul românesc și sper să îi conving pe toți votanții”.

Lupescu a anunțat că nu se teme de lupta cu Burleanu și crede că rivalul minte atunci când susține că toți cei din Liga a treia vor vota cu el: „Nu prea am ce să comentez despre actualul președinte, astea sunt fumigene pentru mine. Am venit pentru că oamenii din Adunerea Generală mi-au cerut să iau această decizie, să schimbăm ceva în fotbalul românesc și știu că voi discuta cu toți votanții.

Haideți să vă spun cum stă treaba. La alegeri vor vota în jur de 260 de oameni. Dacă ar trebui să ne luăm acum după declarații, după ce declar eu și ceilați candidați, ies peste 350 de votanți, deci cifrele nu se pupă. Repet, actualul președinte aruncă fumigene…suntem în România și suntem în campanie. Nu va fi o luptă curată, dar sunt de prea mult timp în fotbal, de peste 40 de ani, ca să mai pun la suflet ce se va întâmpla.

Eu mă bucur că sunt susținut de către cei din Generația de Aur.  E foarte important, chiar dacă cei mai mulți dintre ei nu votează. Totuși, votează Gică Hagi și asta contează”.

Kaiserul susține că politicieni nu se vor amesteca în numirea președintelui. „Nu cred că politicul se va implica în alegeri. Pe de altă parte, cred că e foarte important ca sportul să vină cu un program astfel încât să convingem Parlamentul de necesitatea sportului, de așezarea lui printre priorități. Până la urmă, statul este cel care poate să investească în infrastructură și poate să dea legi care să faciliteze investițiile sponsorilor în copii și juniori, în fotbal, în tenis, în toate sporturile. Într-o țară normală, statul este un partener al sportului.

Când începe campania? La sfârșitul lunii. Este timp, o să merg în toată țara, o să vorbesc cu toată lumea, de la toate organizațiile. Așa le voi prezenta și eu ideile mele, și voi afla și mai concret care e situația, care sunt problemele și propunerile lor.

Echipa lui Lupescu: „Nu am niciuna deocamdată, pentru că statutul Federației Române de Fotbal spune că președintele numește doar secretarul general. Am mai mulți potențiali candidați pe această poziție. Desigur, sunt mulți oameni care au declarat că mă susțin, sunt oameni importanți care vor să fie alături de mine și cine vrea să ajute fotbalul românesc este primit cu drag”.

 

 

 

Eu mă bucur că ei mă susțin, e foarte important, chiar dacă cei mai mulți dintre ei nu votează. Totuși, votează Gică Hagi și asta contează.

Citeste mai mult: adev.ro/p42rih

Publicat: 13 02. 2018, 12:50
Actualizat: 13 02. 2018, 12:51