Ionuț Lupescu și-a făcut cunoscută poziția în privința anumitor oameni din echipa lui Răzvan Burleanu. Astfel, secretarul general Radu Vișan, secretarul adjunct Gabriel Bodescu, directorul tehnic Mihai Stoichiță și președintele CCA, Kyros Vassaras, nu vor rămâne la FRF, în cazul în care Ionuț Lupescu va câștiga alegerile.
Luni dimineață, Ionuț Lupescu a primit o veste bună din partea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, iar fostul internațional a făcut și lista neagră.
În cazu în care va câștiga, Lupescu dorește o schimbare în câteva posturi-cheie la FRF: „Vișan si Bodescu nu fac parte din echipa mea. In ceea ce-l privește pe Stoichiță, dragoste cu forța nu se poate face! Treaba unui director tehnic este să stea alături de antrenorii echipelor naționale, nu să umble prin țară în campanie electorală cu președintele! Pentru mine, președintele CCA trebuie să fie român. Nu am nimic cu Kyros (n.r. – Kyros Vassaras), știe să dezvolte arbitrajul, dar trebuie să fie un român”, a declarat Ionuț Lupescu pentru DigiSport.
Alegerile pentru președinția FRF vor avea loc pe 18 aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER