Gerul și viscolul n-au oprit campania lui Ionuț Lupescu, care a ajuns marți la Giurgiu, unde a discutat cu primarul Nicolae Barbu și membrii afiliați despre programul pe care „Kaiserul” l-a intitulat drept un manifest. Principalul contracandidat al lui Răzvan Burleanu la alegerile pentru președinția FRF a postat pe pagina de facebook o fotografie de la Giurgiu, alături de care a notat rezultatul discuției cu edilul.
„Nici viscolul, nici munții de zăpadă nu au reușit să ne oprească astăzi să ajungem la Giurgiu. Am avut o discuție foarte bună cu membrii afiliați din județ despre dezvoltarea fotbalului local.
M-am bucurat să constat, în urma întâlnirii cu domnul primar Nicolae Barbu, că există o mare deschidere pentru investiții la nivel de copii și juniori. Cred că președintele FRF trebuie să aibă determinarea necesară pentru a convinge factorii de decizie să investească în dezvoltarea fotbalului”, a scris Ionuț Lupescu, pe pagina sa de facebook.
Ionuț Lupescu și-a anunțat oficial candidatura la șefia FRF luni, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat, printre alții, Gică Hagi, Basarab Panduru, Marius Lăcătuș, Ionel Ganea, Ilie Dumitrescu sau Pompiliu Popescu. Marți, fostul internațional român a fost invitat la ProSport LIVE să vorbească despre campania sa în plină desfășurare, dar și despre motivul pentru care a ales să revină de la postul „cald” de la UEFA, în țară.
Alegerile pentru președinția FRF vor avea loc pe 18 aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER