Ionuţ Lupescu împlineşte astăzi, 9 decembrie 2021, 53 de ani. Fostul mijlocaş al naționalei a stat de vorbă cu Prosport tocmai din Arabia Saudită.
Am atins și subiectul echipei naționale, calculat, atent la cuvinte și foarte aplicat. Are încredere în antrenorii români, dar crede că mulți se tem de a ajunge la prima reprezentativă.
După decizia lui Mirel Rădoi de a nu mai continua la conducerea selecţionatei României, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit cu foştii selecţioneri Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu pentru a le propune preluarea postului.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a anunţat, la 14 noiembrie 2021, într-o conferinţă de presă, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.
„Avem variante de selecționer, dar unii antrenori nu se lasă manevrați. Avem o școală bună de antrenori, vă spun că aici, în Arabia Saudită, imaginea tehnicienilor români este excelentă.
Tot ce a făcut Răzvan Lucescu, Anghel Iordănescu, Ladislau Boloni, Cosmin Olăroiu, Laurențiu Reghecampf și lista poate continua,
Însă deschizătorul de drumuri a fost Ilie Balaci, e considerat un idol aici. Când am ajuns aici, primul nume românesc pe care l-am auzit a fost Ilie Balaci. Păcat că în țară nu a fost apreciar și valorificat așa cum trebuie”, a declarat Ionuț Lupescu pentru ProSport.
„Eu am jucat la echipa națională și nu-mi este indiferentă această reprezentativă cum cred unii. Ajungi s-o iubești, s-o divinizezi… E greu de crezut pentru unii intruși din politică și din alte domenii în fotbal. Mi-a cântat de atâtea ori imnul, am jucat atâtea meciuri, iubesc și îmi va păsa mereu de echipa națională.
Sper să ajungem într-o zi la nivelul pe care l-am atins în anii 90″, a declarat Ionuț Lupescu amârăt de situația în care a ajuns naționala azi.
Lupescu a jucat în 74 de partide pentru România şi a evoluat la la CM 1990 şi 1994 şi CE 1996 şi 2000.
România nu s-a mai calificat la o Cupă Mondială din 1998. Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a anunţat, pe 14 noiembrie 2021, într-o conferinţă de presă la Vaduz, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER