Ionuț Lupescu, prezentat oficial la Dinamo! Anunț clar despre obiectivele sale: „Asta vreau să fac”

Ionuț Lupescu, prezentat oficial la Dinamo! Anunț clar despre obiectivele sale: „Asta vreau să fac”
  • Publicat:

Ionuț Lupescu a fost prezentat oficial la CS Dinamo București, iar „Kaiserul” a dezvăluit care sunt planurile sale după revenirea la formația sa de suflet.

Ionuț Lupescu, prezentat oficial la Dinamo! Anunț clar despre obiectivele sale: „Asta vreau să fac”

În cursul zilei de marți, 17 octombrie, CS Dinamo a anunțat Ionuț Lupescu va reveni în fotbalul românesc și că va ocupa o funcție de conducere în cadrul academiei clubului din „Ștefan cel Mare”.

„Kaiserul” a fost prezentat vineri, 20 octombrie, și a dezvăluit care sunt obiectivele sale la întoarcerea alături de echipa de sufet.

Să clarificăm care este scopul şi obiectivul meu aici, alături de CS Dinamo. Cred că suntem în faza finală în care se va construi clubul Dinamo. Dar cred că asta nu este suficient pentru clubul Dinamo.

E foarte important ca şi centrul de copii şi junior, pentru că nu arată ca o Academie. E clar că trebuie să se investească şi în infrastructură.

Scopul meu aici este să fac o analiză pe care să i-o prezint domnului preşedinte. Vrem un proiect naţional de Academie. Până acum 10 ani, acest club a produs cei mai mulţi jucători care au ajuns la Dinamo Bucureşti sau la alte cluburi din Liga 1. Chiar şi la echipa naţională. Eu nu am venit aici ca să dau pe cineva afară.

Vreau să fac o analiză serioasă pentru că aici am crescut. Este un sentiment plăcut să vin să văd parcul sportiv. Pentru mine, este un singur Dinamo. Ambele echipe sunt Dinamo pentru mine. Ce va fi peste câţiva ani, nu depinde de mine”, a spus Ionuţ Lupescu la prezentarea oficială la CS Dinamo.

Cum comentează Cristi Borcea revenirea lui Lupescu la Dinamo

„Nu cred că va fi ca la Steaua (n.r. referitor la problemele de identitate). Acum îmi întărește încă o dată ceea ce spun și ceea ce ne dorim toți dinamoviștii, stadionul a intrat în linie dreaptă.

Și venirea lui Ionuț Lupescu, au fost mai înțelepți și mai deștepți cu 5 minute cei de la Clubul Sportiv. Vor renaște adevăratul Dinamo, care în perioada mea, a moștenit unul dintre cele mai bune centre de copii și juniori.

Venirea lui Ionuț Lupescu va crea din nou o emulație foarte puternică pentru toată suflarea dinamovistă și o să vedeți că Dinamo va ajunge din nou printre primele echipe la nivel de copii și juniori. Asta este baza de la care se pleacă. Îți spun sincer, Ionuț Lupescu ne va aduna pe toți dinamoviștii, ca să creeze un centru puternic”, a spus Cristi Borcea, la EXCLUSIV Dinamo.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×