Ionuț Negoiță, acuzat pentru coșmarul de la Dinamo: „Când a fost vorba de binele clubului, a lăsat-o mai ușor!” Ce spune Florentin Petre despre Pablo Cortacero

Ionuț Negoiță, acuzat pentru coșmarul de la Dinamo. Ce spune Florentin Petre despre Pablo Cortacero
Vezi galeria foto - 5 poze

Florentin Petre crede că Ionuț Negoiță are vina lui în dezastrul de la Dinamo. Fostul jucător din „Ștefan cel Mare” este convins că Pablo Cortacero și compania au venit în România doar cu scopul de a face rău și că fostul patron al clubului nu a făcut suficient pentru a împiedica dezastrul.

Dinamo s-a salvat pe ultima sută de metri de la retrogradare, iar suporterii au reușit să redreseze clubul și din punct de vedere financiar. Au plătit datoriile și au obținut licența pentru sezonul viitor.

Cu toate acestea, nu este liniște în Ștefan cel Mare. Câinii au primit interdicție la transferuri, iar unii dintre jucători se gândesc să plece.

Ionuț Negoiță, acuzat pentru coșmarul de la Dinamo. Ce spune Florentin Petre despre Pablo Cortacero

Florentin Petre îi laudă pe suporterii acționari ai clubului, despre care spune că s-au descurcat admirabil. Cu toate acestea, fostul mijlocaș al echipei are emoții în ceea ce privește viitorul.

„Cum am spus de fiecare dată, felicit programul DDB pentru că au ținut clubul în viață, dar să vedem cum se descurcă de acum încolo. S-au descurcat”, a declarat Florentin Petre la Digi Sport. Acesta a vorbit și despre mandatul lui Pablo Cortacero în Ștefan cel Mare:

„Nu ai cum să îi dai la un jucător de 37 de ani 400 de mii. Astea au fost făcute ca să facă rău. Hai, să îmi dai și mie … Omul ăsta nu avea cum să nu fie verificat (Pablo Cortacero – n.r.)”, a mai spus Petre.

Fostul internațional al României este convins că mare parte din vina pentru situația în care se zbate clubul îi aparține lui Ionuț Negoiță:

„Aș fi vrut să aibă o atitudine mai agresivă. Când am plecat de acolo, a fost mai agresiv din toate punctele de vedere. Când a fost despre binele clubului sau al istoriei, a lăsat-o un pic mai ușor.

Eu am avut posibilitatea de a sta de vorbă cu el, de mai multe ori (Ionuț Negoiță – n.r.). Omul ăsta a fost influențat de foarte multe ori. Dar să nu uităm că a salvat clubul”, a încheiat Florentin Petre.

Din păcate, e neserios. Asta e problema. A început bine și a continuat prost. Când a venit cu echipa mare, cu Contra, cu Melero, am crezut că el e cunoscut pe acolo, că e un om credibil, cu toate cele, plus de pe aici cu Țălnar, cu Șerdean.

A venit înconjurat de niște oameni de fotbal care păreau că sunt ce trebuie, că fac echipă bună, că e cunoscut omul, cu Melero că o să îl ajute. La momentul respectiv, lucrurile arătau foarte bine. După care, nu știu ce s-a întâmplat.
Ionuț Negoiță, la ProSport Live

Publicat: 03 06. 2021, 21:13
Actualizat: 03 06. 2021, 21:16