Cazul lui Ionuț Șerban a uimit lumea fotbalului românesc! Mijlocașul are o clauză incredibilă, iar Ionuț Negoiță subliniază că vinovatul este Constantin Anghelache, fostul conducător al lui Dinamo.
Ajuns la vârsta de 25 de ani, Șerban a jucat puțin în ultima perioadă, iar Dinamo l-a ținut doar pentru a nu-i plăti lui Vasile Șiman suma de un milion de euro, suma pe care fostul patron al Sportului trebuie să o primească dacă jucătorul pleacă din „Ștefan cel Mare”.
„Întrebați-l pe domnul Anghelache (n.n. despre cazul Ionuț Șerban) ! Din cauza asta, nu mai vorbesc cu dânsul de foarte mulți ani. De asta l-am și dat afară, pentru că Bălănescu i-a spus foarte clar că nu e bine ce face și a făcut-o, ceea ce e foarte grav”, a spus Ionuț Negoiță, pentru ProSport.
„ Eu nu cred că antrenorii care au fost până acum la Dinamo l-au marginalizat din cauza acelei clauze. Nu cred că cineva l-a privit pe Șerban altfel din cauza acestei clauze. Nu cred. Ar fi neprofesional să ai un jucător cu calități și tu să îl privezi de locul de titular sau de locul din lot din cauza unei clauze”, a declarat fostul antrenor al lui Dinamo, Adrian Mihalcea, la ProSport Live.
„Șerban nu mai poate să fie revitalizat la Dinamo. Pe 6 septembrie se fac șapte ani de când e la Dinamo. Dacă în atâta timp nu au făcut nimic cu el, trebuie să schimbe mediul, să se remotiveze. Ionuț are anumite calități pe care nu le are oricine. Dar nu mai insist, discutăm de Șerban care este jucătorul lui Dinamo. Preocupările și obligațiile sunt ale lui Dinamo. Acest club este exemplul clar de amânare a problemei, nu de rezolvare a ei. Eu sunt sigur că se va găsi o rezolvare. Întotdeauna când dorești să rezolvi o problemă, găsești soluția. Asta dacă vrei cu adevărat”, a afirmat și Vasile Șiman, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER