Ionuț Negoiță, gest superb pentru medicii ce luptă cu pandemia de coronavirus: „Sper să strângem rândurile” | EXCLUSIV

Ionuț Negoiță, finanțatorul clubului Dinamo București, pune la dispoziția medicilor care se luptă cu pandemia de coronavirus în București lanțul său hotelier pentru odihnă și masă, dat fiind faptul că aceștia nu pot merge acasă, pentru a nu risca sănătatea familiilor. 

Contactat de către reportarii ProSport, Ionuț Negoiță a dat de înțeles că speră să devină un exemplu pentru ceilalți oameni potenți financiar din România, care pot ajuta în lupta contra pandemiei de coronavirus.

„Consider că în astfel de momente grele pentru țară trebuie să facem tot ce putem pentru a ajuta. Sper ca tot mai mulți oameni de afaceri cu posibilități să strângă rândurile și să ajute pe cât posibil pentru a trece mai ușor peste momentele dificile prin care trecem”, a spus Ionuț Negoiță, pentru ProSport.

Anunțul a fost făcut de către primarul Capitalei

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a informat pe pagina sa de Facebook cu privire la gestul făcut de către Ionuț Negoiță și a oferit detalii legate de întrebuințarea lanțului hotelier deținut de către finanțatorul lui Dinamo.

„Mulțumesc celor care au înțeles cât de importantă este solidaritatea față de semeni și care ne-au ajutat și au oferit spații de cazare eroilor din spitalele din București!

Mulțumesc Grupului Rin Hotels, Domnului Ionuț Negoiță, care a răspuns apelului nostru și a pus la dispoziția Primăriei Capitalei, gratuit, Hotelul Rin Central Traian, cu 107 camere, pentru medicii și asistentele care lucrează în spitalele unde sunt internați bolnavi de coronavirus și care, atunci când ies din tură, nu se pot întoarce la familii, acasă.

Astfel, începând de luni, 30 martie, această unitate hotelieră va fi pusă la dispoziția medicilor și asistentelor din Capitală, fără plată, care vor putea merge aici pentru masă, odihnă și pentru a rămâne peste noapte. Transportul acestora este, de asemenea, asigurat.

Astfel de gesturi ne determina să credem că vom depăși, împreună, această gravă criză din sănătate, sprijinindu-ne fiecare cu ceea ce putem”, a postat primarul Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Publicat: 25 03. 2020, 14:38
Actualizat: 25 03. 2020, 14:48