Ionuț Negoiță, fostul finanțator al celor de la Dinamo, a făcut câteva referiri la antrenorul Mircea Rednic pe care l-a avut în curtea roș-albilor în cei 7 ani în care a fost patron în Șoseaua Ștefan cel Mare.
Relațiile dintre cei doi s-au deteriorat în ultimii ani după câteva discuții în contradictoriu legate de transferurile de la Dinamo în care ar fi fost implicată și fata tehnicianului, Luana.
CFR Cluj a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-0 (2-0), duminică seara, pe Stadionul Dinamo, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.
Dinamo a ajuns la 12 meciuri consecutive în Liga I fără victorie, două egaluri şi zece eşecuri, încheind turul pe penultimul loc, la 4 puncte de ultima clasată, Academica Clinceni..
„Poate se crede Dumnezeu, nu e. Eu cred doar în Dumnezeu. Cred într-un antrenor care are rezultate şi le aştept. Sperăm să vină rezultatele pentru că sunt dinamovist.
Fanii l-au dorit foarte mult şi atunci cînd eram eu la echipă, şi acum, să fie mulţumiţi cu ce primesc. Când îţi doreşti ceva, primeşti ceea ce îţi doreşti”, a declarat Ionuț Negoiță, potrivit celor de la sport.ro.
Ionuț Negoiță speră în salvarea lui Dinamo de la retrogradare.
„Încă nu este prea târziu. Practic mai e mult până se închide prima parte a campionatului. După aceea se înjumătățesc punctele și începe un alt campionat. Practic unde punctele vor fi mult mai valoroase”, a încheiat omul de afaceri.
Ionut Negoiță a vândut pe 20 august 2020 pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo către compania Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero. Fostul finanțator a exclus la acea vreme varianta de a mai investi vreodată în fotbal.
Pentru prima oară în istoria de 72 de ani a clubului, Dinamo București intra sub patronajul unei societăți internaționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER