Ionuț Negoiță, salvatorul lui Dinamo. Dănuț Lupu este convins că patronul va plăti salariile jucătorilor. „Îl vedeți să piardă leul ăla pe care îl vrea pentru club?”
Dinamo stă pe un butoi cu pulbere. Din nou! Jucătorii sunt furioși că nu și-au luat banii și au refuzat să intre pe teren la amicalul cu FC Voluntari. Dănuț Lupu spune că această situație tensionată va fi rezolvată de actualul patron și este convins că Ionuț Negoiță va plăti salariile.
Jucătorii dinamoviști nu au luat de mai bine de trei luni decât banii din „șomajul tehnic”. „Câinii” au făcut grevă înainte de meciul amical cu FC Voluntari și au refuzat să intre pe teren. Au spus că își vor salariile, dar le-au reproșat șefilor și faptul că la negocierile pentru vânzarea clubului nu au fost chemați și fanii din „Peluza Cătălin Hîldan”.
Nici intervenția directorului general nu a rezolvat situația. Bogdan Bălănescu a bătut degeaba drumul până la Săftica. Fotbaliștii lui Adi Mihalcea nu au vrut să intre pe teren. Dănuț Lupu este convins că Ionuț Negoiță nu va avea altă variantă și va plăti restanțele.
„Sper că până la urmă acest club se va vinde. Credeți că Ionuț Negoiță o să accepte să piardă 4 milioane de euro sau să piară acel leu pe care îl vrea? Milioanele ca milioanele, dar leul ăla? O să vrea să-l piardă? Nu cred…
O să împrumute niște bani la club și o să plătească salariile jucătorilor. O să-și ia după aia banii din drepturile tv.”, a declarat fostul internațional.
Dănuț Lupu anunță „apocalipsa” la Dinamo
Ionuț Negoiță negociază în aceste zile vânzarea clubului. Oamenii de afaceri din Spania, care s-au prezentat la discuții, trebuiau să vireze suma de 500.000 de euro până vineri dimineață. În ultima clipă au cerut să fie păsuiți până marți, 9 iunie.
„Dacă nu se găsește niciun domn să cumpere o să fie urât… în cel mai urât caz o să o ia de jos de tot. Există posibilitatea ca jucătorii să-și depună memorii și să plece, dar eu cred că vor termina campionatul. Știau unde vin, nu a fost o surpriză pentru ei. Dacă s-au ținut tare, înseamnă că sunt uniți și țin unii cu alții”, a declarat Dănuț Lupu.
Fostul jucător dinamovist spune că fotbaliștii trebuiau să joace partida cu FC Voluntari și a amintit de un epidod similar petrecut la Rapid. În locul lui Ionuț Negoiță era George Copos.
„Prin greva asta au vrut să tragă un semnal de alarmă. Puteau să stea o jumătate de oră și să joace meciul. Țin minte că așa a fost și la Rapid, când domnul Copos ne ducea cu «zăhărelul» și nu de dădea banii. Am stat puțin și după aceea i-am convins pe colegi să mergem să jucăm, cred că aveam meci la Oradea”, a mai declarat Lupu la Digi Sport.